Zilele acestea am văzut o oarecare revigorare a temei anti-corupției. Un nou guvern ridică din nou problema averilor personale, inamovibilitatea judecătorilor a fost pusă în dezbatere, ba chiar l-am auzit la un moment dat pe Victor Ponta explicând ce va face USL odată ajunsă la putere (nimic memorabil).
În următoarele trei postări voi încerca să argumentez limitarea corupției nu înseamnă neapărat (doar) încarcerarea corupților, ci există strategii complementare pe care societatea românească a fost condiționată să le ignore.
Dar pentru început să descriem soluția canonică în societatea românească, pe care am numit-o „strategia Macovei”. Această soluție presupune o abordare centralistă, polițistă și o acțiune în stil Blitzkrieg. Inițial a fost propusă de Alianța D.A. și perpetuată declarativ de PDL. Opoziția însăși nu se opune frontal ci fie critică „excesele” fie îi reproșează Puterii că nu își respectă propriile declarații de principiu.
În esență strategia Macovei presupune schimbarea de la vârf în jos. În poziții cheie sunt instalați câțiva incoruptibili. Aceștia numesc alți incoruptibili în eșaloanele inferioare. Incoruptibilii sunt înarmați cu reguli noi ale jocului (legi noi etc). Însă între reguli și oameni accentul cade în mod clar pe oameni. Regulile sunt de fapt preluate din alte părți unde ele au funcționat pe probleme asemănătoare; uneori sunt pur și simplu traduse.
Nu există un efort de a localiza, sub deviza „nu e nevoie să re-inventăm roata”. Chiar și atunci când se îndoiesc de universalitatea regulilor folosite, proponenții soluției Macovei tot nu cer flexibilitate culturală din teama de nu „balcaniza” întregul proces. Singurul efort de particularizare la condițiile societății românești pare să fie căutarea excepțiilor de la lege pe care și le-au creat guvernările trecute și închiderea lor. Oamenii cu o mentalitate occidentală sunt cei chemați să aducă la viață aceste reguli occidentale, de unde și crearea de diverse mitologii instituționale sau personale (Morar, ANI, etc.)
Probabil că mulți dintre votanții DA sau ai lui Traian Băsescu au susținut soluția Macovei având și o viziune optimistă asupra naturii umane. Câteva schimbări, câțiva oameni de bine, „buni români și patrioți”, și cheagul guvernării Năstase se va dizolva, lăsând să curgă libere forțele naturale ale schimbării.
În realiate, schimbarea prin resurse umane este extrem de dificilă. Organizațiile au o teribilă capacitate de a coopta formal și informal agenții schimbării[i]. Acest lucru era probabil cunoscut de către cei ce au inițiat strategia Macovei, și dacă nu era cunoscut a fost aflat destul de repede. De aceea strategia are nevoie de acțiune fermă și decisivă, de o schimbare radicală – o (r)evoluție – care să își producă efectele înainte ca sistemul să apuce să răspundă.
Avangarda acestei acțiuni sunt instituțiile care comandă instituțiilor de forță (de aici caracterul „polițist”): Președinția, Ministerul Justiției, diverse Procuraturi. Noi instituții au fost create cu dreptul de a trimite dosare procuraturii (ANI). Administrarea Justiției a fost mai mereu, indiferent de societate, spectacol, pentru a descuraja infractorii – acum însă administrarea cercetării penale și preliminare devine ea însăși spectacol. Apar plimbările cu presă la DNA și procurorii care argumentează că lipsa arestului preventiv este pericol social prin… contrarierea opiniei publice.
În spatele acestei avangarde, ca un lanț de aprovizionare, este Uniunea Europeană, care furnizează muniție mediatică, motivează factorul politic și oferă tot felul de mijloace de presiune.
Ar fi incorect să citiți oricare din termenii de mai sus în cheie peiorativă. O bună parte a curentului pro-occidental și reformist a susținut această filosofie. Chiar și astăzi societatea românească pare incapabilă să gândească alternative în afara acestui cadru. Fapt este însă că această strategie a eșuat.
Nu mă refer aici la procese. Există rapoarte care argumentează existența unor progrese mai mult sau mai puțin modeste ale reformei în Justiție. Dar corupția, înțeleasă ca redirecționare a averii statului spre scopuri personale și blocarea simultană a acțiunii eficiente a birocrației e în floare. Existența UNPR este plauzibilă doar în măsura în care presupunem că respectivii parlamentari sunt cumpărați. Modul în care Ministerul Dezvoltării își cheltuiește banii trezește multora suspiciuni. Vămile au probleme notorii. Familia președintelui e implicată în scandaluri. Modul de funcționare a Parlamentului e pus sub semnul întrebării. Totul sugerează că strategia de forță a eșuat.
Totuși, ca și în alte blitzkrieg-uri pierdute, generalii mișcării anti-corupție cer mai multă forță. Ridicarea prezumției dobândirii licite a averii și „inamovibilizarea” judecătorilor sunt acum întăririle mult așteptate. În funcție de modul de implementare aceste măsuri pot fi la limita sau chiar în exteriorul cadrului democratic. Dar, aproape inevitabil, acestea nu vor fi suficiente – de aceea va fi nevoie de mai multă forță și deci de depășirea limitelor democrației. Poate că strategia de resurse umane a fost atât de bună încât promotorii strategiei Macovei se vor abține să treacă acest Rubicon. Dar ei pregătesc societatea în acest sens, cu sau fără intenție. Iar când se vor opri pe malul apei, se vor găsi pe malul celălalt, în afara sistemului, lideri pentru cei mai hotărâți/disperați dintre alegători.
[i] Vezi Selznick, Philip, TVA and the grass roots; a study in the sociology of formal organization.
Link către partea relevantă a concluziilor: http://www.archive.org/stream/tvandgrassrootss00selzrich#page/259/mode/1up.
Civitas Politics 
Imi place caracterizarea strategiei Macovei drept politista si ai fi putut accentua si mai precis in concluzie problemele pe care modelul acesta de justitie le-ar putea avea cu statul de drept. Din pacate pentru noi, discutiile „politice” despre statul de drept zilele astea se limiteaza la niste udmristi suparati pe Macovei si care au ales o solutie deloc onorabila pentru a se opune institutiilor ‘politistilor’. Poate ca ar trebui sa se scrie candva si despre razboiul asta dintre institutii, dintre cele de reprezentare si cele „politiste”. Intr-o alta nota, desi nu cred ca ma indepartez foarte tare de subiect, am vazut-o pe Macovei prin ianuarie la TVR vorbind foarte dur despre cei din Piata Universitatii si a luat deschis si imediat partea politistilor, chiar daca marturisise ca nu stia prea bine ce se intamplase pana atunci pt ca abia venise de la Bruxelles.
„Administrarea Justiției a fost mai mereu, indiferent de societate, spectacol, pentru a descuraja infractorii…” Eu mai degraba as spune ca administrarea justitiei are doi piloni majori: spectacolul si secretul. Spectacolul a fost superb descris si explicat de Foucault (Surveiller et punir), iar secretul il gasim de fiecare data cand avem nevoie de o doza de anxietate la Kafka si la alti colegi de generatie austro-ungari. Si nu ma refer aici doar la birocratia justitiei, ci la insusi misterul legii (cum ia nastere). Poate ca spectacolul nici nu poate avea atat succes la public fara catacombele secrete care se ascund in spatele lui si ii creeaza maretia, oricat de amestecata ar fi ea cu senzatia de murdarie, labirint si intuneric (Kafka via Walter Benjamin). Oricum, misto ideea justitie-spectacol.
Initial strategia Macovei nu a parut politista in sine ci ca raspuns la guvernarea Nastase vazuta ca o situatie de criza. Practica aceasta de a da pe timp limitat puteri speciale sau a aplica solutii de forta este delicata dpdv democratic dar totusi posibila. Pericol fata de statul de drept apare (sau devine evident) doar dupa ce M Macovei si sustinatorii sai se incranceneaza intr-un fel de „revolutie permanenta”.
Dealtfel asta e primul lucru pe care l-am reprosat proiectului Basescu – ca gen proxim al solutiei Macovei 🙂 – faptul ca nu s-a oprit la timp. Ma asteptam ca dupa un timp oarecare (sa zicem un an) (r)evolutia sa se opreasca si sa inceapa consolidarea institutionala. Asta afost prima dezamagire, abia dupa aceea au urmat lipsa politicilor economice si capitalismul „de cumetrie”.
Oricum, nu am insistat asupra pericolelor fiindca ar fi fost inca un articol, separat si de fapt focusul acestei serii de postari este oferirea de alternative. Dar mai multe in… episodul viitor.
Daca combaterea coruptiei este o „revolutie permanente” – atunci eu cred că trebuie să continue, pentru că la noi corupția a devenit o cutumă socială. Este nevoie de un anumit militantism al combaterii corupției, chiar și insituțional, pentru că românii s-au obișnuit cu corupția, și zi de zi nu fac decât să o accepte și să o reproducă.
Andrei vorbești de consolidare instituțională – acest lucru este imposibil devreme ce însăși combaterea corupției este văzută ca un obiectiv politic și juridic impus din afară – de UE, CE sau SUA. De aici și tentativele de castrare a unor instituții sau desființarea lor (ANI și DNA). Momentan revoluția trebuie să continue, iar consolidarea instituțională trebuie să înceapă în momentul în care corupția începe să fie percepută ca fiind anormală (încă nu am atins acel moment).
Strategia Macovei este într-un anumit sens ineficientă – accept lucru acesta. Dar în condițiile date, este practic singurul remediu.
Cât despre capitalismul de cumetrie… el îl predatează pe Băsescu. Nu cred că a încercat foarte mult Băsescu să-i pună capăt, dar originile capitalismului de cumetrie stau cu Iliescu, Radu Vasile și Adrian Năstase.
Tocmai asta e capcana in care cred ca a cazut societatea romaneasca: echivalam combaterea coruptiei cu strategia Macovei.
Da, combaterea coruptiei trebuie sa continue, dar e nevoie de o recunoastere cinstita a esecului, o repliere si apoi o schimbare de strategie.
Caci daca „strategia Macovei e singura solutie”… e trist pt noi.
Eu cred că e singurul remediu până când acceptăm faptul că corupția și conflictul de interese sunt anormale într-o societate modernă. Iar singurul mod în care în momentul de față corupția poate fi combătută este în primul rând ofensiv. Strategia Macovei e bună pentru început, pentru noi suntem doar la începutul combaterii corupției.
George, revolutia permanenta si consolidarea institutionala nu prea merg impreuna. Si daca cineva de aici crede ca SUA e mai putina corupta (pt ca e moderna, nu-i asa:)…Problema este ca pestii mari nu vor avea niciodata probleme cu „statul penal”…poate ca ar trebui sa ne gandim si la asta: pe cine vizeaza coruptia intr-un stat democratic?
Raspunsul: coruptia vizeaza demnitarii (ministrii, parlamentari), birocratii si magistratii.
Cat despre SUA – exista coruptia si acolo (vezi Chicago si Louisiana), dar este exceptia, nu regula societati. In SUA FBI a putut perchezitiona fara probleme biroul parlamentar al unui congressman, prin 2006. Diferenta dintre Romania si SUA nu consta in faptul ca la noi e coruptie si la ei nu, ci in raspunsul societar si institutional la acest fenomen. La noi cu cat demnitar este mai corupt, cu atat este mai protejat. In SUA cu cat esti mai corupt cu atat stai mai mult dupa gratii.
Pingback: Incursiuni în irealitatea imediată : Ion Cristoiu şi apărarea lui Adrian Năstase «
Pingback: Incursiuni în irealitatea imediată : Ion Cristoiu şi apărarea lui Adrian Năstase «
raspunsul meu la raspunsul tau: o vreme am cautat cam to ce se poate despre activitatea Monsanto in SUA. Baietii de la Monsanto, care au intrat in joc si la noi de ceva vreme, alterneaza cu guvernul american in privinta multor angajati. Cativa ani sunt manageri Monsanto, apoi trec in diversele agentii de monitorizare a productiei de carne&cereale (asigurand monopolul Monsanto in tot ce inseamna mancare, de la samanta si pana la animale si prelucrarea lor pana ajunge pe raft), apoi inapoi la Monsanto. Afaceri frumoase de miliarde… Nimeni nu intra dupa gratii daca se joaca cu asemenea cifre. Monsanto are cei mai multi avocati:)
Nu as introduce fenomenul de captura a institutiilor de reglementare in categoria coruptiei. L-as vedea stand alaturi de conflictul de interese. Acest lucru nu inseamna ca nu este grav. Da, aici SUA mai are de lucru.
Pingback: Al patrulea proiect pentru România «
Pingback: O evaluare a moștenirii lui Traian Băsescu « Civitas Politics
Pingback: O evaluare a moștenirii lui Traian Băsescu
Pingback: E pluribus unum: surprinzătoarea convergență a noilor mișcari politice « Civitas Politics
Pingback: Decăderea morală a Monicăi Macovei era previzibilă « Civitas Politics
Pingback: Decăderea morală a Monicăi Macovei era previzibilă | Politic Scan