Luna iulie are un farmec aparte din punctul de vedere al simbolisticii politice a zilelor naționale.  Două mari democrații, două mari modele politice, două state care și-au influențat reciproc evoluția politică, dar care au ales căi diferite de a interpreta modelul politic liberal, își serbează zilele naționale: Statele Unite ale Americii și Republica Franceză.

Pe 4 iulie Statele Unite, cea mai veche democrație occidentală modernă și consolidată, a sărbătorit 235 de ani de existență. Cu această ocazie ambasadorul Statelor Unite la București, Mark Gitenstein a acordat un interviu în care a subliniat că principala problemă a Washingtonului în relațiile sale cu Bucureștiul este corupția. Flagelul corupției văduvește România de o mai mare cooperare economică cu Statele Unite ale Americii:

este vorba de cel puţin 1 miliard de dolari în investiţii. Şi mă refer la investiţii americane directe, pentru că multe investiţii vin prin filiale ale companiilor americane. Deci este o sumă considerabilă, dar oamenii vor întotdeauna mai mult. Şi răspunsul meu este: capitalul american şi investitorii din SUA nu sunt sub controlul meu ori al Preşedintelui Statelor Unite ale Americii. Aceste decizii sunt luate de entităţi private. Iar acestea decid să investească în ţări unde pot obţine cel mai mare profit, unde procesul este transparent, unde deciziile economice sunt previzibile şi unde nu există corupţie. Şi orice iniţiativă legată de combaterea corupţiei aici în România este esenţială pentru companiile americane şi investiţiile americane. Eu vreau ca aceste investiţii să crească. De aceea iau poziţie în aceste probleme.

De fapt, am discutat şi cu reprezentanţi ai companiilor deja prezente în România care se lovesc fie de probleme cu corupţia, fie de lipsa transparenţei, fie de lipsa previzibilităţii. Mi se plâng tot timpul. Mai există un număr de companii care se gândeau să investească în România şi care fie nu au luat o decizie, fie se tem să investească în România din această cauză. Pentru că există o lipsă de previzibilitate şi există acuzaţii şi probleme semnificative cu corupţia şi transparenţa.

Notabil este faptul că în România, companiile americane au realizat investiții directe de peste 1 miliard de dolari. Suma este totuși infimă dacă o raportăm la investițiile americane directe în Polonia de exemplu (circa 20 de miliarde de dolari). Cea mai mare piedică în calea creșterii nivelului investițiilor americane în România este corupția. Niciun investitor american nu va accepta să plătească „șpagă” pentru a obține aprobările necesare unui birocrat obscur român din două motive: pentru că acest lucru este considerat imoral în America și pentru că guvernul federal pedepsește actele de corupție comise de companiile americane peste hotare.

Corupția riscă să compromită relația bilaterală cu principalul nostru aliat. Degeaba va fi instalat la Deveselu o parte a scutului anti-rachetă care va proteja Europa, dacă România se va dovedi incapabilă, să profite din punct de vedere economic, de pe urma relației politice și militare privilegiate cu Statele Unite ale Americii. Corupția nepedepsită și nestăvilită de instituțiile statului de drept va pune, pe termen lung, sub semnul întrebării soliditatea relației de securitate dintre Washington și București. Ce garanție vor avea oficialii de la Departamentul de Stat sau Pentagon că secretele lor vor fi în siguranță atât timp cât corupția a devenit un mod de viață și o cutumă a societății românești?

Pe 14 iulie Franța a aniversat 222 de ani de la Revoluția din 1789, acel eveniment plin de contradicții care a adus Europa în era regimurilor politice reprezentantive și a statelor naționale.

Franța a fost practic nașa României moderne. Elitele care au format așa numita „partidă națională”, acel grup elitar românesc care a militat pentru creearea unui stat național independent în secolul al XIX-lea, și-au luat drept model politic Franța. Contribuția franceză la crearea statului modern român nu trebuie subestimată. România a adoptat modelul francez în ceea ce privește organizarea centralizată a statului, a imitat conștient sistemul educațional francez, a creat un sistem juridic modern orientându-se după codurile civile și penale franceze, și după 1989 a emulat, cu note specifice, regimul semiprezidențial al celei de-a cincea republici franceze. Dacă poporul român poarta sigiliul Romei, așa cum susținea Nicolae Iorga, atunci statul național român îl poartă pe cel al Franței…

Henri Paul, ambasadorul Franței la București a arătat și el într-un interviu acordat agenției Mediafax neîncrederea Parisului în privința eforturilor de combatare a corupției ale României și a persistenței acestui fenomen infracțional:

Ştiţi că au avut loc operaţiuni, foarte curajoase, de combatere a corupţiei în România. Au fost multe. Şi au fost numeroşi vameşi şi poliţişti puşi în cauză. De exemplu, ne-ar plăcea să vedem câteva procese încheiate cu o condamnare.

Mi-au spus ce a spus ambasadorul american. Adică mi-au spus că au existat cazuri de corupţie… Au fost propuneri aluzive/discrete (appels du pied), ştiţi cum se face.

… Da, semne. Iar eu le-am spus „Uitaţi, mergeţi şi spuneţi asta la poliţie. Duceţi-vă şi adresaţi-vă justiţiei. Eu nu sunt nici poliţia, nici justiţia”.

Şi oricum, ceea ce este clar este faptul că Franţa a semnat toate convenţiile internaţionale contra spălării banilor, contra traficului… Deci, noi nu dăm niciodată mită. Niciodată. Nu putem. Nu este deontologia întreprinderilor franceze. Întreprinderile franceze care au venit în România vor să fie exemplare. Şi sunt exemplare.

Ambasadorii nu vorbesc în public în nume personal. Când un ambasador vorbește în public despre o problemă a statului gazdă, nu vorbește o persoană particulară, vorbește un stat. Remarcile și opiniile exprimate de Mark Gitenstein și Henri Paul reprezintă percepțiile Statelor Unite și ale Franței cu privire la eforturile României de combatere a corupției. Când principalul aliat al României și unul principalii lideri ai Uniunii Europene, un stat care sprijinit nemijlocit integrarea europeană a statului român, semnalează faptul că Bucureștiul nu depune eforturi credibile pentru stăvilirea corupției – trebuie luat seama și trebuie „făcut curat în casă” – cel puțin acestea ar trebui să fie reacțiile normale ale unui politician român care dorește o schimbare reală în România.

Într-adevăr apelurile ambasadorilor american și francez nu sunt dezinteresate. Dimpotrivă ei constată că interesele legitime ale Americii și Franței sunt afectate de corupția din România. Într-adevăr acestea nu sunt primele și nu cred că vor fi ultimele apeluri pentru intensificarea luptei anticorupție lansate de ambasadorii SUA și ai Franței. Probabil că ele vor fi ignorate în continuare de elita politică de la București, iar declarațiile ambasadorilor vor fi catalogate drept ingerințe în afacerile interne de politicieni obișnuiți cu un anumit tip de limbaj politic.

Modul în care elita politică de la București a reacționat la recentul caz în care este implicat Laszlo Borbély indică faptul că lupta împotriva corupției este percepută ca un proces impus de presiunile externe, nu dictat de interesul național. Pe termen lung corupția riscă să submineze iremediabil instituțiile statului și să compromită însăși securitatea națională.

Închei dând cuvântul Ioanei Ene, de la ziare.com care a scris un excelent editorial pe tema corupției românești:

Daca DNA vizează nume mari nu e bine, dacă se misca repede de ce nu se mișcă încet, dacă se mișcă încet de ce nu se mișcă repede, dacă suma e mică, prea mică, e ridicol, dacă e prea mare nu-i posibil. Și tot așa. E clar: singurul DNA bun e DNA-ul desființat.

George VIŞAN