Hiroshima, Nagasaki, Fukushima (I) Răspunde

În dimineața zilei de 6 august 1945 locuitorii orașului Hiroshima au putut vedea și auzi pe cer o formație de trei avioane de bombardament americane B-29 Superfortress aparținând forțelor aeriene ale Statelor Unite ale Americii survolând orașul. Fiind o formație mică de avioane de bombardament, comandamentul apărării anti-aeriene japoneze a decis să nu intercepteze avioanele americane, bănuind că este vorba de o nouă misiune de recunoaștere lansată SUA în vedere unei serii de bombardamente împotriva centrelor industriale și urbane japoneze.

Alarma anti-aeriană a fost astfel ridicată, riscul unui atac american fiind scăzut iar numărul mic de avioane inamice nu ar fi justificat consumul de carburant dacă s-ar fi decis interceptarea formației. Pentru locuitorii Hiroshimei cele trei avioane americane nu reprezentau o surpriză, cu câteva zile în urmă avioane americane au lansat manifeste care avertizau pe cetățenii acestui oraș japonez de iminența unor lovituri aeriene distrugătoare.

La ora locală 08:15 comandantul avionului american B-29, botezat Enola Gay, Colonelul Paul Tibbets a ordonat bombardierului său, maiorul Thomas W. Ferebee, să lanseze un nou tip de bombă, asupra orașului Hiroshima. Bomba atomică, botezată Little Boy, a părăsit cala avionului  de bombardament la altitudinea 9,470 m, iar după 43 de secunde a detonat la altitudinea 580 m. Atât cei aflați la sol, cât și piloții americani au putut observa o lumină intensă urmată de apariția unei ciuperci imense. Omenirea pășise în era atomică, cu prețul a 140.000 de morți. Scenariul acesta se va repeta trei zile mai târziu deasupra orașului Nagasaki.

Comemorarea atacurilor atomice de la Hiroshima și Nagasaki nu poate fi separată anul acesta de accidentul nuclear de la  Fukushima. Amintirea bombadamentelor nucleare de la Hiroshima și Nagasaki va crea un arc peste timp, iar Fukushima va fi considerată de mulți un nou episod nefast din istoria utilizării energiei nucleare. Activiștii anti-nucleari de pe întreg mapamondul vor lansa noi apeluir la abandonarea energiei nucleare și a armelor atomice. Probabil că dacă nu ar fi fost utilizată pentru prima dată în scop militar, energia atomilor ar fi fost poate mai ușor de acceptat în prezent.

Era nucleară a deschis însă o serie întreagă de perspective tehnice și economice pentru întreaga omenire. Cel mai mare progres s-a înregistrat în domeniul energetic, unde energia nucleară a devenit cea mai eficientă formă de generare a electricității necesare economiei unui stat. Majoritatea aplicațiile fizicii nucleare sunt civile în cele mai variate domenii de la medicină, industrie până la cercetarea științifică. Deținerea unui centru de cercetare dotat cu un reactor nuclear, capacitatea de rafina și îmbogăți combustibilul nuclear sau construcția unei centrale atomice reprezintă și acum ținte de prestigiu pentru statele mai puțin dezvoltate. Probabil însă că după generarea energiei electrice cea mai cunoscută aplicație pentru fizica nucleară rămân armele atomice.

Există astăzi o tendință de a echivala atacurile atomice de la Hiroshima și Nagasaki cu Holocaustul și alte crime de război comise de Axă sau aliați în Al Doilea Război Mondial – violul și masacrul de la Nanking (Nanjing), tratamentul acordat prizonierilor aliați de japonezi, tratamentul acordat de naziști prizonierilor de război din țările din Centrul și Estul Europei și din URSS, masacrul de la Katyn, deportările de populații civile considerate a fi lipsite de loialitate de către Stalin în Siberia.

În favoarea acuzei de crimă de război în cazul atacurilor atomice de la Hiroshima și Nagasaki cele mai des citate argumente sunt caracterul disproporționat al utilizării armelor atomice împotriva unui oraș, lipsa unui avertisment prealabil și utilizarea forței în mod nediscriminat. Argumentul uneori este extins și asupra atacurilor aeriene convenționale executate de Aliați asupra centrelor urbane și industriale ale Axei, cel mai des citat exemplu fiind Dresda.

Viziunea această este greșită din cel puțin două puncte de vedere. În primul rând deoarece aplică standardele etice din prezent la un eveniment din trecut. Evenimentele istorice trebuie judecate prin prisma valorilor și principiilor etice acceptate în acea perioadă de societate. În al doilea rând această viziune nu ține cont de scopul bombardamentelor nucleare de la Hiroshima și Nagasaki, sau al loviturilor aeriene masive executate asupra centrelor urbane și industriale ale Axei în timpul ultimei conflagrații mondiale. Spre deosebire de Holocaust, a cărui singur scop era distrugerea unui întreg popor, bombardamentele aliate nu vizau exterminarea popoarelor german sau japonez prin lovituri aeriene, ci doar distrugerea capacității industriale germane și japoneze, precum și subminarea moralului populației inamice. Atacurile atomice au fost justificate prin prisma scopului urmărit – obligarea Imperiului Nipon să depună armele. Obiectivul a fost parțial realizat, sub dublul impact al loviturilor nucleare și a declarației de război a URSS, Japonia anunță capitularea necondiționată la 15 august 1945.

Pentru a înțelege mai bine de ce a fost luată decizia de a lansa atacurile nucleare de la Hiroshima și Nagasaki trebuie să privim mai îndeaproape contextul istoric în care a fost luată. Bombardarea centrelor urbane și industriale ale Axei în timpul războiului prin metoda covorului de bombe (area bombing sau carpet bombing) a fost o decize conștientă a Aliaților fundamentată pe două motive: imposibilitatea asigurării acurateții bombardamentelor aeriene (armele inteligente nu existau) și apărarea anti-aeriană eficientă a forțelor Axei, în special în cazul Germaniei. Aliații au încercat lansarea de atacuri precise asupra unor ținte militare și industriale, dar costurile impuse de apărători aliaților au fost prea mari în raport cu rezultatele obținute (a se vedea raidul american de la Schweinfurt sau Operațiunea Tidal Wave care a vizat rafinăriile din Ploiești).

Campaniile aliate împotriva orașelor germane și japoneze s-au dovedit a fi însă a fi o abordare greșită în ceea ce privește obiectivul subminării moralului populației civile inamice. Atât germanii, cât și japonezii au continuat să-și sprijine regimurile politice, în ciuda creșterii intensității atacurilor aeriene aliate.

Când judecăm campaniile de bombardament strategic din Al Doilea Război Mondial (atacurile nucleare de la Hiroshima și Nagasaki se încadrează în această categorie) trebuie luate în considerare și alte elemente de context:

  • Amplasarea în interiorul orașelor a facilităților de producție industrială, fapt care făcea dificilă distingerea acestora de alte obiective civile (școli, spitale, locuințe).
  • Încă dinainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial orașele au fost considerate ținte legitime de către militari și politicieni. În anii anteriori războiului mai multe state își dezvoltau forțe aeriene strategice pentru a lovi centrele urbane inamice. Se considera că era necesară o singur raid aerian concentrat pentru a scoate din luptă un stat prin distrugerea capitaleia acestuia (knockout blow).
  • Populația civilă a orașelor germane și japoneze era avertizată pe diferite căi de propaganda aliată de iminența atacurilor aeriene (fluturași lansați din avioane, emisiuni radio).  Locuitorii orașelor Hiroshima și Nagasaki au fost avertizați de posibilitatea unor atacuri aeriene distructive înainte de lansare bombelor atomice.
  • Nu trebuie uitat faptul că populația civilă a unui oraș german sau japonez putea să părăsească orașul și să se refugieze în mediul rural, în cazul atacurilor aeriene.
  • Orașele germane și japoneze erau protejate de atacuri aeriene de o complexă rețea de apărare anti-aeriană compusă din forțe aeriene, tunuri anti-aeriene și apărare civilă.
  • Începând cu vara lui 1940 și până la debarcarea aliată din Normandia singurul mod în care Germania putea fi atacată de aliații occidentali în mod direct era prin intermediul loviturile aeriene.

Argumentul ultim care a justificat în ochii decidenților politici și militari americani utilizarea bombelor atomice în cazul japonez a fost refuzul autorităților de la Tokyo de a capitula. Rezistența japoneză din timpul bătăliilor pentru insulele Iwo Jima și Okinawa a arătat că în cazul invadării insulelor japoneze de către aliați ar fi evoluat într-un sângeros război de uzură. Pentru apărarea insulelor japoneze, comandanții japonezi au mobilizat 2,35 milioane de soldați japonezi, sprijiniți de 4 milioane de angajați civili ai armatei japoneze și de o miliție formată din 20 de milioane de cetățeni (Ferguson 2006: 571-572). Misiunea acestor apărători ar fi fost să provoace pierderi uriașe trupelor aliate destinate invaziei prin lansarea de atacuri sinucigașe.

Alternativa la atacurile nucleare asupra orașelor Hiroshima sau Nagasaki ar fi fost o invazie amfibie aliată asupra insulelor japoneze. O asemenea operațiune militară ar fi provocat pierderi uriașe atât în rândul atacatorilor, cât și a populației japoneze. În loc de câteva sute de mii de morți cauzate de atacurile nucleare din 6, respectiv 9 august 1945 am fi vorbit de câteva milioane de morți, în cea mai mare parte civili japonezi. Reconstrucția economică socială și politică a Japoniei  după război ar fi fost pusă sub semnul întrebării. În plus țara soarelui răsare ar fi putut avea soarta Germaniei sau a Coreii în timpul Războiului Rece: teritoriul ei să fie divizat între Statele Unite și URSS.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s