Pe 14 decembrie 2013 cotidianul german Bild informa asupra desfășurării de rachete balistice tactice Iskander în enclava rusă Kaliningrad. Bild, citând surse de încredere, a precizat că desfășurarea acestui sistem de arme extrem de sofisticat a fost detectat cu ajutorul unor imagini din spațiu, realizate de sateliți de recunoaștere și că cel puțin 10 sisteme au fost desfășurate în ultimul an în apropierea graniței dintre Rusia și Uniunea Europeană.

Pe 16 decembrie 2013 știrea din Bild este confirmată de oficiali ai ministerului apărării rus pentru cotidianul  Izvestia care au afirmat,  sub acoperirea anonimatului, că rachetele balistice tactice Iskander au fost desfășurate în exclava Kaliningrad în urmă cu 18 luni. Purtătorul de cuvânt al ministerului rus al apărării generalul maior Igor Konașenkov a oferit o poziție oficială mai nuanțată:

Unitățile de rachete și artilerie ale Districtului Militar Vest sunt într-adevăr înarmate cu sisteme de rachete tactice Iskander. Zonele concrete de desfășurare ale batalioanele de rachete Iskander nu contravin niciunui tratat internațional.

Ministerul apărării rus nu a confirmat astfel oficial prezența sistemelor de rachete balistice tactice în Kaliningrad, însă a confirmat că acest sistem de arme se află în dotarea unor unități militare care fac parte din Districtul Militar Vest, care au ca misiune protejarea granițelor occidentale ale Federației Ruse. Forțele militare ruse din Kaliningrad sunt subordate acestui district militar.

Pe 19 decembrie 2013 președintele Federației Ruse Vladimir Putin a infirmat informațiile apărute în presa internațională și cea rusă cu privind prezența rachetelor balistice Iskander în Kaliningrad.  Putin a declarat, însă că, sistemul anti-rachetă al SUA, ce va fi desfășurat în Europa începând cu 2015 ca parte a proiectului de apărarea anti-balistică a NATO, este considerat de Rusia ca o amenințare la adresa securității sale națională, și că nu exclude în viitor desfășurarea de rachete balistice în Kaliningrad, ca măsură de retorsiune împotriva scutului anti-rachetă american.

Unul din răspunsurile posibile este desfășurarea de complexe Iskander în Kaliningrad… dar vreau să subliniez faptul că nu am luat încă o asemenea decizie…

Reacțiile la desfășurarea de rachete balistice tactice în enclava rusă Kaliningrad au variat. Artis Pabriks ministrul apărării al Letoniei a declara că nu e surprins de decizia Kremlinului, dar că aceasta „crează în mod inutil tensiune politică și suspiciuni, și reduc încrederea dintre cele două state, deoarece noi nu înțelegem motivul pentru care Rusia are nevoie de aceste arme aici.” Pabriks a concluzionat arătând că Rusia a a vrut să demonstreaze „cine e șeful” în regiune prin desfășurarea de rachete Iskander.

Ministrul apărării din Lituania, Juozas Olekas a declarat că „militarizarea acestei regiuni (Kaliningrad) care se învecinează cu țările baltice și NATO creează neliniște, și vom monitoriza situația cu atenție.” Primul ministrul lituanian Algirdas Butkevičius a precizat că deține informații și despre alte tipuri de sisteme de arme desfășurate la granița cu țările Baltice:

Dețin informații despre desfășurarea unui anumit tip de echipament în vecinătatea Lituaniei, Letoniei și Estoniei. Dar nu voi dezvălui astăzi (16 decembrie) despre ce este vorba. Dețin această informație și am discutat, ieri (15 decembrie), cu anumite persoane despre ea.[i]

Polonia s-a arătat îngrijorată de această evoluție, ministerul de externe susținând că nu a fost informat în legătură cu desfășurarea acestui sistem de arme.

Secretarul General al NATO Anders Fogh Rasmussen a criticat în termeni duri prezența rachetelor Iskander în Kaliningrad:

Orice desfășurare de sisteme armament ofensiv fără un scop precis este îngrijorătoare, mai ales că că nu este conform cu acordurile strategice semnate de NATO cu Rusia în anul 2010… Bineînțeles că niciun stat NATO nu are intenția de a ataca Rusia… Sistemul nostrul (antirachetă  n.a.) este pur defensiv și este destinat protejării împotriva unor amenințări externe. I-am demonstrat Rusiei că acest sistem nu o vizează.

Ce este racheta Iskander?

Complexul 9K720 Iskander (în clasificarea militară rusă) sau SS-26 Stone („Piatra” în clasificare NATO) este o rachetă balistică tactică cu raza de acțiune de până la 400 km (deși unele surse indică și 500 km). Sistemul a fost dezvoltat pentru a înlocui sistemul Scud și pe urmașul acestuia, sistemul Oka (SS-23 Spider), neconform cu tratatul INF, și este considerat a fi cel mai performant sistem de acest tip aflat în prezent în dotarea forțelor armate ale unui stat. Cel mai apropiat echivalent este racheta tactică americană MGM-140 ATACMS, dar care are performanțe sensibil mai scăzute. Iskander  a intrat în dotarea forțelor armate ale Federației Ruse începând cu 2006, conform autorităților ruse urmând ca până până în 2016 rachetele Iskander să intre în dotarea a 5 brigăzi de rachete și să fie achiziționate 120 de sisteme. Acest sistem de arme are două variante operaționale și una în stadiul de dezvoltare:

• Iskander-M, pentru armata rusă, cu raza de acțiune de până la 400 km și un focos de 700-1300 kg. Focosul poate fi exploziv brizant, cu fragmentare, penetrant (împotriva bunkerelor sau adăposturilor fortificate), termobaric sau cu submuniții. Din punct de vedere tehnic racheta poate fi dotată și cu un focos nuclear. Racheta este ghidată inerțial și cu ajutorul unui sistem optoelectronic (în cazul Iskander-M) care îi sporește precizia considerabil – eroare circulară probabilă (CEP) este de 2-7 m în acest caz. Sistemul de ghidare optoelectronic permite corectarea traiectoriei rachetei în zbor. Racheta poate fi ghidată și cu ajutorul sistemului de navigație GLONASS, echivalentul rus al GPS-ului american. Raza de acțiune declarată este de 400 km, dar poate fi extinsă la 500 km, caz în care ar viola prevederilor Tratatului INF (Intermediate Nuclear Forces). Un raport al Universității de Apărare Finlandeze arată că sistemul Iskander-M încalcă prevederile tratatului INF, raza sa de acțiune depășind limita de 500 km impusă de tratat și raza de acțiune anunțată oficial de autoritățile ruse. În 2007 președintele Vladimir Putin a declarat că tratatul INF nu mai servește interesele Rusiei dar tratatul nu a fost denunțat în mod oficial de Federația Rusă.
• Iskander-E este varianta destinată exportului. Se diferențiază de Iskander-M printr-o rază de acțiune mai mică, 280 km, focos de 480 kg și absența sistemului de ghidare optoelectronic. Racheta este produsă astfel încât să respecte prevederile acordului MCTR (Missile Technology Control Regime) ce guvernează transferul și comercializarea rachete balistice și de croazieră. Precizia scade în acest caz la CEP de 70 m.
• Iskander-K – variantă dotată cu rachete de croazieră R-500 aflată în dezvoltare. Această variantă, dacă va intra în serviciu, va încălca prevederile tratatului INF, raza sa de acțiune depășind limitele impuse de tratatul INF.

Sistemul este integral mobil, rachetele și echipamentul de comandă și control fiind instalate pe camioane militare. Fiecare vehicul lansator dispune de două rachete care pot fi lansate asupra aceleiași ținte pentru a spori șansele ca această să fie distrusă. Producătorii acestui sistem de arme susțin că racheta Iskander poate adopta traiectorii greu de anticipat, focosul manevrând pentru a evita astfel eventualele tentative de interceptare – făcând sistemele anti-balistice ineficiente. Mobilitatea tactică a sistemului Iskander fac ca localizarea și distrugerea acestuia să reprezinte misiuni extrem de costisitoare în cazul unui conflict.

La ce servesc rachetele Iskander?

Din punct de vedere militar racheta balistică tactică Iskander are drept scop distrugere artileriei inamice, distrugere sistemelor anti-aeriene și anti-rachetă inamice, atacarea bazelor aeriene ale adversarului, distrugerea posturilor de comandă și control inamice, nimicirea concentrărilor de trupe inamice precum și atacarea infrastructurii critice civile. Eficiența militară a acestui sistem de arme a fost demonstrată în timpul războiului ruso-georgian din 2008, deși încă nu era pe deplin operațional. Baza din Gori a Batalionului Independent de Tancuri georgian a fost atacată cu rachete Iskander, 28 de vehicule fiind distruse, iar orașul a fost la rândul său lovit cu acest tip de arme. Rachetele Iskander au fost utilizate cu succes împotriva bazelor aeriene georgiene și au fost folosite pentru a ataca conducta de petrol Baku-Supsa fără a o distruge însă. Rezultatele atacurilor cu rachete Iskander nu au putut fi însă confirmate din surse independente, însă, iar inițial Federația Rusă a negat că ar fi utilizat aceste arme în timpul conflictului cu Georgia din 2008.

Complexul Iskander reprezintă un răspuns asimetric din partea Rusiei la armamentul sofisticat de care dispun Statele Unite și aliații săi din NATO. Misiunile pentru care acest sistem de arme a fost conceput vizează negarea avantajului tehnologic al NATO și al SUA în raport cu forțele convenționale ale Kremlinului. Din punct de vedere militar, în economia de forțe dintre NATO și Federația Rusă, sistemul Iskander a fost gândit „să țină ostatice” obiectivele militare și civile ale statelor membre ale Alianței, precum și interesele americane, din imediată vecinătate a granițelor Rusiei, fără costuri foarte mari. Teoretic aceste ținte ar necesita utilizarea pe scară largă a avioanelor de luptă și lansarea de muniții inteligente pentru a fi distruse – ceea ce presupune un efort financiar și tehnic îndelungat și costisitor din partea Rusiei – SS-26 permite neutralizarea acestora relativ ușor și cu resurse puține.

Deși un sistem tactic – a cărui relevanță și utilitate se regăsesc pe câmpul de luptă – Iskander a capătat o semnificație politică disproporționată în raport cu destinația sa militară în politica externă rusă în contextul disputei cu Statele Unite pe tema apărării anti-rachetă a Europei. În acest caz, cea mai relevantă capabilitatea a SS-26 este cea de lovire și contracarare a sistemelor anti-balistice în contextul desfășurării în Europa a scutului anti-rachetă american începând cu anul 2015, în România și Polonia. Complexele Iskander sunt considerate de decidenții politici de la Moscova drept un răspuns militar îndreptățit la decizia desfășurării scutului anti-rachetă american.

Rusia consideră scutul anti-rachetă american o măsură menită să-i neutralizeze arsenalul strategic nuclear și capacitatea de descurajare nucleară. Percepția decidenților ruși asupra proiectului american de apărare anti-rachetă din Europa este că acesta face parte din arsenalul strategic american, un „scut” care să permită lansarea cu impunitate a unui atac nuclear. Vladimir Putin este vădit îngrijorat de posibilitatea lansării unui atac care să neutralizeze arsenalul strategic rusesc.

Noi știm sigur că sistemul anti-rachetă este doar considerat a fi unul defensiv, de fapt acesta este o componentă importantă a arsenalului strategic (american – n.a.)… Prin dezvoltarea potențialului pentru lansarea de atacuri strategice non-nucleare de înaltă precizie, combinat cu sisteme anti-rachetă tot mai performante, puteri străine pun în pericol toate tratatele de control și militare a arsenalelor strategice și nucleare, și să submineze ceea ce se cheamă echilbrul strategic de forțe.

În acest „context” rachetele Iskander au rolul de a proteja rachetele balistice intercontinentale ale Forțelor Strategice ruse prin distrugerea bazelor care găzduiesc interceptorii SM-3, înainte ca aceștia să fie lansați împotriva rachetelor ruse (sic!).  Rachetele Iskander ar putea lovi bazele unde se află desfășurate interceptoare americane într-un timp relativ scurt și practic fără avertisment – scenariu valabil în cazul Poloniei, baza Redzikowo ce va găzdui interceptoarele anti-rachetă în cadrul European Phased Adaptive Approach, aflându-se în vecinătate exclavei ruse Kaliningrad, la o distanța de vreo 200 km.

În 2011 președintele de atunci al Federației Ruse, Dmitri Medvedev a declarat că una din măsurile luate în considerare de Kremlin pentru a contracara sistemul anti-balistic american din Europa este instalarea de rachete balistice tactice în Kaliningrad. Instalarea rachetelor Iskander în Kaliningrad ca răspuns la prezența scutului anti-rachetă american din Europa predatează însă actuala variantă propusă de administrația Obama, fiind evocată pentru prima dată cu prilejul propunerii de către administrația lui George W. Bush a instalării unui sistem anti-balistic în Europa.

Interceptorii americani încă nu au fost desfășurați în Polonia, laRedzikowo, aceștia urmând să fie instalați abia în 2018. Rachetele SM-3 IIA ce vor fi amplasate în Polonia nu au capacitatea de a intercepta rachetele balistice intercontinentale ale Federației Ruse, fiind proiectate pentru a intercepta rachete balistice cu raza medie și intermediară de acțiune iraniene. Mai mult traiectoriile majorității rachetelor balistice rusești sunt polare (în cazul țintirii Statelor Unite ale Americii), iar performanțele acestora le fac imune la sistemul Aegis Ashore. În plus rachetele balistice intercontinentale aflate pe submarinele nucleare ruse asigură o capacitate secundară de ripostă credibilă împotriva unui (improbabil) atac nuclear american.

Pe lângă frica neutralizării arsenalului strategic rusesc și dobândirea unui capabilități americane de a lansa un atac nuclear cu impunitate împotriva Federației Ruse (sic!), Kremlinul se teme că interceptorii americani ar putea fi echipați cu focoase nucleare sau convenționale și utilizați ca rachete sol-sol, capabile deci să lovească obiective militare ruse prin surprindere și într-un timp relativ scurt (o preconcepție pe care și China o împărtășește vis-à-vis de sistemul anti-balistic american). Această percepție distorsionată asupra scutului anti-rachetă american pornește de la faptul  că în anumite situații rachetele Standard pot fi utilizate de navele purtătoare ca rachete anti-navă – dar vorbim de situații cu totul excepționale.

Fundamentul acestui raționament strategic eronat este, probabil, experiența Războiului Rece, când primele sisteme anti-balistice erau echipate cu focoase nucleare pentru a distruge mai ușor vectorii purtători inamici, înainte de a re-intra în atmosfera terestră, și de la faptul că în prezent SUA are desfășurate în Europa arme tactice nucleare, sub forma unor bombe de aviație ce pot fi lansate de avioanele de luptă. Trebuie precizat însă că și Federația Rusă are desfășurate în Europa arme tactice nucleare care pot fi lansate cu ajutorul aviației tactice.

În fine, rachetele Iskander pot fi folosite ca armă politică pentru a amenința bazele americane din Europa Centrală și de Est și statele care le-ar putea găzdui. Federația Rusă se teme de desfășurarea în apropierea granițelor sale a trupelor americane pe care le consideră menite să limiteze influența Rusiei în regiune, ca parte a unei noi politici de „îndiguire” (containment) și ca puncte de lansare a unor eventuale atacuri asupra teritoriului său (o teamă „istorică” adânc înrădăcinată în cultura strategică rusă). În mai multe rânduri s-a discutat mutarea bazelor americane din Germania în Polonia și Romania pentru a „ancora” și asigura strategic flancurile estice și sudice ale alianței nord-atlantice. O asemenea măsură ar fi bine primită de țările baltice, Polonia și România, ultimele două fiind interesate și dispuse să găzduiască baze americane pentru a contrabalansa asertivitatea Rusiei în regiune. Rusia va folosi rachetele Iskander pentru a șantaja politic și a descuraja militar statele din Centrul și Estul Europei să găzduiască baze americane pe teritoriul lor. De exemplu baterii de rachete Iskander amplasate în Kaliningrad ar amenința nu numai bazele americane din această țară, dar și capitala Varșovia, precum și o bună parte a teritoriului acestui stat.

Jocul rusesc

Dacă acceptăm faptul că informațiile publicate de Bild sunt corecte atunci desfășurarea rachetelor Iskander în exclava Kaliningrad reprezintă un gest politic și militar imprudent și agresiv, ce periclitează securitatea Europei. Este imprudent din punct de vedere politic și diplomatic deoarece „balansează” o amenințare inexistentă. Este agresiv deoarece desfășurarea acestor arme a fost făcută în secret, fără avertisment și are ca obiectiv șantajul politic și militar asupra unor state care nu au demonstrat intenții agresive în raport cu Federația Rusă. Această acțiune politico-militară demonstrează asertivitatea crescândă a Kremlinului, dar și o viziune anacronică asupra securității europene. Mai mult demonstrează că Rusia nu este un partener de dialog de încredere pe teme de apărare și de securitate europeană, riscând astfel să-și alieneze o bună parte din suporterii săi din occident.

Posibilitatea, nedemonstrabilă e drept, ca aceste rachete să încalce prevederile INF înseamnă că nu numai Polonia și țările baltice sunt amenințate de prezența acestor arme în Kaliningrad – ci și teritoriul german. Distanța dintre Kaliningrad și Berlin este de 526 de km, iar dacă aserțiunile privitoare la capabilitățile reale ale sistemului Iskander sunt adevărate, atunci măsura ar viza și un șantaj la adresa Germaniei, al cărui mesaj este simplu – utilizarea influenței germane în cadrul NATO și UE pentru a afecta desfășurarea sistemului anti-rachetă american în Polonia și România. Faptul că dezvăluirile privind prezența rachetelor Iskander în Kaliningrad au venit pe „filieră” germană confirmă ipoteza unui posibil șantaj la adresa Berlinului sau cel puțin teama de un asemenea șantaj.

Dacă rachetele Iskander nu au fost desfășurate în Kaliningrad, încă, așa cum a declarat Vladimir Putin pe 19 decembrie, atunci a fost vorba de un bluff, iar informațiile publicate în Bild sunt o intoxicare realizată printr-o operațiune de dezinformare a serviciile de informații ruse. Care a fost scopul acestui bluff?

În primul rând să avertizeze asupra vulnerabilității țărilor baltice și a Poloniei, chiar dacă scutul anti-rachetă american va fi desfășurat în Europa Centrală și există contingency plans pentru protejarea acestor state în cazul unui atac militar venit di partea unui stat. Prezența rachetelor Iskander în Kaliningrad și la granița statelor baltice a fost anunțată la puțin timp după încheierea exercițiul Steadfast Jazz 13, care s-a desfășurat în Polonia și în Marea Baltică și a simulat reacția NATO în cazul unui atac asupra unui membru de către un alt stat – aspect care tinde să confirme faptul că a fost vorba de un bluf și să reamintească că „Rusia încă e șeful în regiune”. Chiar dacă rachetele SS-26 nu au fost desășurate în Kaliningrad, prezența acestor arme tactice ofensive în vecinătate granițelor țărilor baltice, reprezintă în sine un gest provocator. Mișcarea realizată de Kremlin reprezintă și un avertisment către SUA în privința scutului anti-balistic – nu ne provocați, suntem pregătiți să răspundem cum se cuvine.

În al doilea rând, scopul bluff-ului poate să fi fost unul cât se poate de „pământesc”, având în vedere că știrea despre rachetele din Kaliningrad a apărut cu doar câteva zile înainte de conferința de presă anuală a președintelui Federației Ruse, acela de a crea un subiect facil de presă și de a spori astfel prestigiul intern al președintelui Putin – reafirmând pentru publicul rus imaginea sa lider puternic și „respectat” în plan internațional. Este drept însă că o asemenea strategie de „relații publice” aduce cu sine riscul întăririi percepției la nivel internațional că Rusia este un partener de dialog impredictibil. Chiar și în acest caz, disponibilitatea Federației Ruse de a escalada disputa privind amplasarea scutului anti-rachetă în Europa este periculoasă și reprezintă o amenințare pentru securitatea europeană.

În cazul în care Rusia ar desfășura, în viitor, în Kaliningrad rachete Iskander, ca răspuns la instalarea scutului anti-rachetă american în Europa, SUA are două opțiuni. Prima ar fi să ignore decizia Moscovei, în speranța că aceasta văzând până la urma că sistemul e benign își va reconsidera poziția. O soluție care însă va decredibiliza Washington-ul în ochii aliaților săi din Europa Centrală și de Est. A doua opțiune este desfășurarea de sisteme THAAD și/sau Patriot în Polonia pentru a contracara prezența complexelor Iskander și a proteja interceptorii de la Redzikowo. Escaladarea această va avea probabil ca efect deschiderea unor negocieri cu Rusia pentru dentensionarea situației.