Modernizarea militară poloneză – un model și pentru România? Răspunde

Donald Tusk, Tomasz Siemoniak, Pawe³ Graœ

Octavian Manea a comentat în Revista 22 investițiile în capacități militare ale Poloniei

Decizia Varșoviei de a cumpăra baterii de rachete Patriot anunțată pe parcursul săptămânii trecute spune multe despre politica de securitate națională a Poloniei. E mai mult decât o simplă tranzacție comercială. Ea reflectă o orientare strategică. Se investește într-o relație specială de apărare. Opțiunea pentru Patriot-uri completează preferința pentru alte produse ultrasensibile din arhitectura defensivă poloneză – precum avioanele F-16, rachetele de croazieră aer-sol de tip JASSM sau sistemul de apărare antibalistică (Aegis), căutate tot peste Ocean.

În treacăt fie spus, Polonia urmărește de mai bine de șapte ani să-și dezvolte un sistem propriu de apărare aeriană și antirachetă (AMD). A fost una dintre condițiile cerute de Varșovia pentru acceptarea celebrului scut antibalistic dorit de Administrația Bush și modificat sub Obama. Ulterior, tot ce s-a obținut a fost desfășurarea temporară, în regim rotațional, a unei baterii Patriot care să participe la antrenamente alături de polonezi. Pe fond însă, sistemele Patriot (un contract de 5 miliarde de dolari) de astăzi fac parte dintr-un program extins de investiții în rachete antinavă pentru artileria de coastă, submarine, drone, elicoptere și tancuri în valoare de aproximativ 45 de miliarde de dolari.

Toate aceste programe de în­zestrare au loc pe fondul unor mișcări seismice în peisajul tendințelor defensive. Nu cu mult timp în urmă, se vorbea de impactul devastator al puterilor BRIC asupra geopoliticii globale. Ceva similar se întâmplă acum și în tehnologia de apărare: răspândirea sistemelor antiacces și de interdicție regională (umbrele dense de arme inteligente – A2/AD). În ultimii ani, acronimul A2/AD a fost aplicat pentru a descrie preponderent tendințele din Extremul Orient unde China dezvoltă de peste un deceniu sisteme de contraintervenție care, odată maturizate, ar putea ține la distanță orice încercare americană de alimentare cu forțe convenționale a Taiwanului, spre exemplu.

Rachete anti-navă  Kongsberg NSM

Rachete anti-navă Kongsberg NSM

Din 1945, SUA au fost puterea expediționară prin excelență, capabile să-și catapulteze forțele oriunde în lume. Mai mult, capacitatea de inserție a trupelor în orice teatru de operațiuni nu cunoștea rival. Dar, astăzi, toate aceste realități se află sub semnul întrebării. Nu mai pot fi luate dea gata. Sistemele A2/AD pot să prevină ca o putere din afară, exterioară regiunii, să mai ajungă în teatrul de operațiuni și, dacă totuși reușește acest lucru, libertatea sa de manevră ar putea fi decisiv limitată. În această interpretare, geografia controlului se modifică dramatic. Citite într-o astfel de cheie, garanțiile asumate în cadrul summit-ului NATO din Țara Galilor – promisiunea de a desfășura în 48 de ore o forță de superreacție rapidă pentru a întări Flancul Estic – capătă o cu totul altă perspectivă.

Antiaccesul nu mai este exclusiv o afacere asiatică. (…) Potențialul Rusiei de a intra în competiție pentru teritoriul din Estul Europei poate chiar depăși capacitatea Chinei de a ține forțele americane la mii de mile distanță de coastă. (…) Vestul trebuie să se pregătească pentru un scenariu în care îi este blocat accesul la statele de pe flancul estic al NATO suficient de mult timp pentru a impune realități teritoriale poate imposibil de întors. (Richard Fontaine și Julianne Smith)

Însă chiar aceasta pare să fie și fotografia ope­rațională care determină opțiunile poloneze. Polonia se pregătește să devină ea însăși un actor A2/AD, capabilă să absoarbă primele lovituri până la venirea „cavalariei euroatlantice“. E un instantaneu care ar trebui atent analizat și la București, pe măsură ce România se pregătește să aloce o parte din viitorii 2% din PIB destinați apărării unor programe importante de înzestrare și, mai ales, în contextul în care, cel puțin la nivel de discurs, exis­tă un interes sporit pentru o relație privilegiată de securitate între puterile pivot ale flancului estic.

Geografia vulnerabilității, revizionismul Rusiei, scutul american, centrele de comandă și control ale NATO sunt forțe regionale care ne împing în aceeași direcție. Este imposibil să nu distingem conturul unei fundații comune între cele două state și care, în timp, se pot transforma chiar în veritabile avanposturi antiacces, interoperabile. Este însă nevoie de multă voință politică și discernământ strategic.

Octavian Manea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s