Foto: Mediafax

În climatul neobișnuit de calm de după alegeri presa tinde să umfle dramatismul evenimentelor politice. Faptul ca PNL atrage sau nu un deputat e filă de poveste. Faptul că Senatul nu numește în fruntea unei instituții subordonate (ICR) omul presupus al președintelui este motiv de a-i chestiona acestuia mandatul. Etc, etc.

Însă modul în care a fost tratată Legea Finanțării Partidelor este cu adevărat o palmă, sau măcar o pălmuță dată dlui Iohannis. În propunerea inițială nu exista un termen de returnare a împrumuturilor, asta creând pentru creditori posibilitatea de a încasa „dobânda” acestor împrumuturi sub formă de favoruri politice, luând astfel în captivitate partidele beneficiare.

În urma cererii de reexaminare (sursa, pct 2, 4) și a discuțiilor ce au însoțit-o Senatul a adoptat un termen de 3 ani pentru restituire (sursa, pct1, coloana 2, alin 5). În caz contrar împrumutul este considerat donație și astfel puterea creditorilor asupra partidelor este dizolvată. În plus, donațiile se supun unor restricții și partidele trebuie să aibă grijă ca nu cumva transformarea împrumuturilor în donații să contravină legii.

Însă, în raportul trimis Camerei Deputaților (aceeași sursă, pct1, coloana 2), textul este completat până la anulare. În noua formă transformarea împrumutului în donație se poate face numai cu acordul părților și dacă nu se depășește plafonul de donații. Altfel spus puterea creditorului se dizolvă… numai dacă creditorul semnează că este de acord.

Este un eșec al Președintelui nu numai în a închide această gaură din lege ci (poate mai ales) în a asigura onestitatea partenerilor politici. Ori, fără onestitate, medierea devine mult mai grea.

Andrei Tiut