Sondaj: Provocările liberalizării creării noi de partide 1

Screenshot_5Civitas ’99 a desfășurat în martie 2014 sub coordonarea colegului Cristian Andrei un sondaj de opinie care să testeze reacțiile populației la reformele propuse de Politică fără Bariere și/sau Comisia Comună. Găsiți rezultatele aici: prezentare grafică,  raport complet.

Așa cum era de așteptat, dată fiind complexitatea problemei și mediatizarea limitată, cetățenii nu au cunoscut în detaliu nici legea curentă nici propunerile de modificare. Totuși, ca o percepție generală sunt conștienți că este dificil să înființezi un partid sub legea veche (29% spun că este oarecum complicat, 39 % foarte complicat). De asemenea cetățenii nu au avut încredere în disponibilitatea Parlamentului de a simplifica procedurile (36% susțin că Parlamentul dorește să facă mai complicată înființarea unui nou partid iar 29% că nu există nici un interes).

Sondajul arată că există o cerere solidă de noi partide din partea societății. 38% susțin că este nevoie de partide noi (în linie cu sondaje realizate de alte organizații) în timp ce aproximativ 20% se arată interesați să participe la înființarea unui nou partid.

Screenshot_1

În același timp, există o anumită prudență la nivelul societății. Indiferent de întrebare cei ce au reticențe față de apariția de noi partide sunt aproximativ la fel de numeroși ca și cei prevăd efecte benefice din diversificarea ofertei politice, diferențele fiind adeseori în marja de eroare. Printre temerile populației se remarcă inflația de partide pe buletinul de vot (44% din populație vede în asta un dezavantaj, 41% este indiferentă și numai 14% văd aici un avantaj) și posibilitatea unor mișcări separatiste (53% cred că există această posibilitate). Aceste preocupări reflectă lecțiile și temerile anilor ’90 și sunt mai larg răspândite printre persoanele vârstnice.

În ceea ce privește prezența la vot 16-17% spun că un număr sporit de partide are crește șansa ca ei să participe la vot, în timp ce 16% spun că această șansă ar scădea.

Trebuie să ținem cont că atunci când vorbesc de efectele liberalizării apariției de noi partide mulți cetățeni compară ceva cunoscut (anii ’90) cu ceva necunoscut (efectele începând cu 2016). Astfel, nu toate formele de liberalizare sunt egale. Comisia Comună a pariat pe faptul că o procedură viguroasă de radiere va duce la un număr rezonabil de scăzut de partide. Temerea Politică fără Bariere că partidele vor fi obligate să depună un exces de candidaturi pe buletinul de vot (opțiune descurajată de peste 40% dintre români). 2016 va arăta cine a avut dreptate. Dar chiar și o reformă perfectă depinde în efectele ei de modul în care se vor prezenta noile partide. Apariția de partide cu ofertă clară și identitate distinctă (chiar dacă de nișă) va aduce la vot pături ale populației (în special tineri). Dacă, însă, noile partide nu se vor ridica la înălțimea așteptărilor acest efect nu va avea loc sau va fi limitat.

Andrei Tiut

Anunțuri

One comment

  1. Pingback: Ce urmează pentru București? 38% dintre români vor partide noi | Realitatea Bucuresti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s