Cinci grade de (in)satisfacție privind legile partidelor și alegerilor Răspunde

parlamentDupă cum poate știți, sunt implicat de ceva vreme în Politică fără Bariere. Acuma că Legea alegerilor locale a trecut prin Parlament, ultima dintr-un (prim?) pachet merită să ne uităm cât putem fi de (ne)mulțumiți de noul cadru legal.

Într-o lume ideală Politică fără Bariere ar fi avut câștig total de cauză, eventual cu unele amendamente pe care le-am fi înțeles și aprobat. Acestea sunt 3 grade de fericire.

Într-o lume mai puțin ideală, am fi avut câștig parțial de cauză cu unele amendamente pe care le-am fi înțeles, dar nu le-am fi aprobat. Acestea sunt 2 grade de fericire.

Într-o lume și mai puțin ideală am fi avut câștig parțial de cauză, dar politicul aduce amendamente pe care nu le dezbate și nu le justifică („a fost decizie politică). Acesta este 1 grad de fericire (atâta vreme cât legea este un progres).

Într-o lume deja tristă, Comisia ar fi folosit oportunitatea schimbării legilor ca să nu schimbe nimic ci să stabilizeze barierele existente sau să le înlocuiască cu altele echivalente. Acesta este 1 grad de nefericire.

Într-o lume deja sadică, ar fi ieșit din Comisie legi mai proaste decât erau înainte. Acestea sunt 2 grade de nefericire.

Unde suntem deci cu efortul? Aș zice că există progrese incontestabile. Înainte de această reformă legile partidelor erau ca muntele Everest: au existat oameni care le-au înfrânt, dar nu prea mulți. Acuma este ca și cum ai avea o companie mică: ți se permite să trăiești atâta vreme cât reușești să navighezi printr-o serie de reglementari care par făcute împotriva ta.

Dar progresul nu trebuie să ne închidă ochii la unele consecințe absurde cum ar fi aceea că un partid local va fi de facto nevoit să candideze la alegerile parlamentare. Sau cum ar fi aceea că candidații fantomă depuși pentru a evita radierea ar putea avea dreptul să deconteze cheltuieli de campanie. Sau că partide care câștigă alegeri ar putea fi radiate.

Deci suntem la un grad de fericire. Avem progrese, dar legea nu are întotdeauna sens (cel puțin pentru noi).

Dacă un grad de fericire este suficient sau nu depinde de ce standarde aveți. Atâta vreme cât aveam una din cele mai restrictive legi, progrese erau necesare. Atâta vreme cât Parlamentul este ales de cetățeni o dezbatere robustă și explicații mai largi erau necesare. Deci, într-o societate perfect sănătoasă politic, 2 grade de fericire ar fi fost minimul acceptabil. Îi înțeleg de aceea pe cei ce sunt dezamăgiți

Pe de altă parte, nu suntem o societate perfectă politic. Încă suntem în situația să zicem că a merge înainte este mai bine decât a merge înapoi. Așa ca îi înțeleg (deși nu îi aprob!) pe politicienii care sunt agasați de cererile noastre insistente.

După acest set de legi făcute pe fugă este nevoie de a le agrega într-un Cod Electoral. O ocazie excelentă de a privi din nou la ce are sens și la ce nu are sens. Chiar dacă Codul se va aplica abia după 2016, el oferă clasei politice ocazia să facă ceva cu cap și coadă. În contextul actual eu, să fiu politician, aș vrea să fiu printre cei din partidul meu care face lucruri cu sens.

Andrei Tiut

De citit:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s