Timp de două zile în luna mai blindate ale Armatei Statelor Unite ale Americii au traversat România, pornind de la baza Mihail Kogălniceanu, din Constanța, cu destinația finală poligonul Cincu, din Brașov. Acțiunea armatei americane a fost similară cu Operațiunea Dragoon Ride de la sfâșitul lunii martie când peste 100 de vehicule blindate au pornit din țările baltice și au traversat Europa Centrală având ca destinație finală Germanie, dar la o scară redusă. În ambele cazuri vorbim de acțiuni militare simbolice, al căror scop a fost asigurarea populație civile a statelor din Estul și Centrul Europei de angajamentul Statelor Unite față de securitatea lor, în fața asertivității rusești.

#MarșulCavaleriei și Dragoon Ride s-au produs într-un context politic internațional tensionat marcat de un armistițiu fragil în estul Ucrainei între trupele guvernamentale, separatișii pro-ruși și trupele rusești, tensiuni între NATO și Rusia ce aduc aminte de Războiul Rece și eforturi diplomatice pentru soluționarea crizei din statul vecin. Pe lângă oferirea de dovezi palpabile statelor aflate pe flancul estic că garanțiile de securitate americane nu reprezintă vorbe goale, aceste acțiuni militare de relații cu publicul transmit fără echivoc Rusiei determinarea americană de a-și proteja aliații.

Atât #MarșulCavaleriei cât și Operațiunea Dragoon Ride au avut ca scop crearea unui raport, a unei legături între trupele americane și cetățenii statelor din Europa Centrală și de Est pe care trebuie să-i apere. Acest obiectiv a fost atins în ambele cazuri: populația civilă i-a primit cu entuziasm pe soldații americanii, imaginile surprinse cameramani și de fotografi. Observația este valabilă și pentru Republica Cehă, unde Operațiunea Dragoon Ride a fost întâmpinată cu proteste organizate de partidul comunist și ignorată de președintele socialist Milos Zeman, cunoscut pentru pozițiile sale pro-ruse de la începutul crizei din Ucraina. Astfel aceste demonstrații ale armatei americane au reușit nu numai să reasigure statele din Estul și Centrul Europei cu privire la angajamentul SUA față de securitatea lor, dar au realizat și o reasigurarea psihologică a cetățenilor acestor state.

Să trecem însă peste semnificațiile politice ale acestor demonstrații de forță ale US Army în Europa și să ne concentrăm asupra semnificației militare.

#MarșulCavaleriei cât și Operațiunea Dragoon Ride au presupus desfășurarea unui batalion de infanterie mecanizată ușoară. Acest aspect militar este foarte important deoarece aceste trupe vor constitui forța de reacția NATO în cazul unei agresiuni ruse – infanteria ușoara va fi prima care va lua contactul cu inamicul și va încerca să-i zădărnicească acțiunile. Trupele americane utilizate în aceste demonstrații de forță fac parte din ceea armata americană denumește „brigăzi Stryker”. Aceste unități folosesc ca principal mijloc de luptă transportorul blindat pe roți Stryker și variante ale acestuia dezvoltate pentru îndeplinirea unor misiuni sau funcții specifice: mortier auto-propulsat, ambulanță blindată, vehicul de cercetare, tun autopropulsat, centru de comandă mobil și vehicul anti-tanc.

Brigăzile Stryker sunt unități relativ noi în cadrul US Army, care au apărut ca urmare a identificării nevoii unor unități de reacție rapidă care pot fi desfășurate rapid în situații de urgență sau crize internaționale. De regulă o brigadă mecanizată „grea” a US Army poate fi mobilizată și desfășurată în 120 de ore, în timp ce o „brigadă Stryker” poate face același lucru în 96 de ore. Diferența de 24 de ore poate părea infimă, însă având în vedere viteza cu care se produc și se dezvoltă crizele internaționale acest câștig aparent infim la prima vedere se poate dovedi decisiv într-o confruntare.

Infanteria mecanizată americană  este dotată cu mașini de luptă ale infanteriei M2 Bradley, iar  unitățile de blindate sunt dotate cu tancuri M1A2 Abrams. Acestea sunt „unitățile grele” ale armatei SUA, care deși eficiente din punct de vedere militar, au nevoie de mai mult timp pentru a fi mobilizate și desfășurate în teatrul de operațiuni, necesită un lanț logistic foarte complex și nu au aceeași mobilitate strategică ca unitățile Stryker.  Acestea din urmă, de exemplu, sunt unități ce pot fi transportate pe cale aerului și desfășurate într-un teatru de operațiuni relativ ușor, fără a fi nevoie de un lanț logistic extraordinar de complex. O brigadă sau un batalion Stryker poate fi transportat pe calea aerului cu ajutorul avioanelor C-130 Hercules, cel mai numeros avion de transport din inventarul US Air Force, în timp ce unitățile dotate tancuri Abrams sau cu vehicule Bradley nu se bucură de o asemenea  mobilitate strategică.

„Brigăzile Stryker” și-au făcut debutul operațional în cadrul campaniilor americane din Afganistan și Irak, unde s-au bucurat de aprecierea militarilor care le-au utilizat și de succes operațional. Utilizarea vehiculului Stryker în luptă a avut parte și de detractori, cele mai criticate caracteristici ale acestuia fiind puterea de foc scăzută (în general o singură mitralieră Browning cal 12,7 mm sau un aruncător automat de grenade calibru 40 mm) și nivelul de protecție (care totuși s-a dovedit adecvat și ușor de îmbunătățit). Reticiențele exprimate față de acest vehicul țin mai ales de cadrul cognitiv militar american care preferă vehicule blindate pe șenile, bine protejate și cu mare putere de foc și pentru care prezența unui transportor pe roți reprezintă o slăbiciune și mai puțin un avantaj. În practică s-a dovedit că transportorul Stryker are un nivel de protecție adecvat teatrelor unde a fost desfășurat.

La #MarșulCavaleriei de la Baza Mihail Kogălniceanu la Cincu pe lângă blindatele Stryker, armata americană a fost prezentă și prin elicoptere de atac AH-64 Apache și de transport Sikorski UH-60 Blackhawk. Avioane de atac și sprijin A-10 Thunderbolt II ale US Air Force au însoțit de asemenea convoiul pe traseul său.

Ceea ce a lipsit în mod vizibil de la acest exercițiu de relații publice a fost însă armata română. Acest lucru este lesne de înțeles dacă ne raportăm la obiectivul #MarșululuiCavaleriei care a fost acela de a crea un raport între militarii americani și cetățenii români. Însă în cazul unui atac asupra teritoriului României militarii americani vor lupta alături de cei români, ceea ce ne aduce la următorul punct al acestui articol – interoperabilitatea cu principalul nostru partener strategic și aliații din NATO.

Cu ce trimitem infanteriștii la război…

La rigoare România dispune în momentul de față de doar 31 de transportoare blindate moderne care pot fi comparate și interoperabile cu cele americane utilizate la #MarșulCavaleriei. Mă refer aici la transportoarele blindate 8×8 Mowag Piranha IIIC, achiziționate începând cu 2007. Interoperabilitatea cu militarii americani în acest caz este facilitată prin faptul că transportorul american Stryker este un derivat al transportului Piranha IIIC, care diferă printr-un nivel de protecție mai mare și prin sistemele electronice specifice instalate.  Restul transportoarelor blindate pe roți aflate în înzestrarea armatei române – B33 Zimbru, TAB-77, TAB-71M și ABC-79 – sunt modele de origine sovietică fabricate sub licență, cu anumite îmbunătățiri, între anii 1970-1990 de industria de apărare românească.

În prezent aceste transportoare sunt depășite din punct de moral și tehnic și nu mai pot face față rigorilor câmpului de luptă modern. Blindatele pe roți produse în România până în prezent suferă din următoarele puncte de vedere: blindajul, adecvat în anumite cazuri din punct de vedere balistic, nu  este suplimentat cu materiale ceramice sau kevlar pentru a oferi o protecție mai bună echipajului și grupei de infanterie, armamentul nu este stabilizat astfel încăt să permită tirul precis în timpul deplasării pe teren accidentat, vehiculele nu posedă sisteme moderne de observare și ochire care să permită luptă pe timp de noapte, nu asigură confortul necesar transportului grupei de infanterie pe câmpul de luptă, iar așezarea infanteriștilor în vehicul îi expune în cazul trecerii peste mine sau a dispozitivelor explozive improvizate.

Situația este agravată și de faptul că cele mai moderne transportoare din seria TAB, B33 Zimbru, au fost produse într-o serie mică – 70 de vehicule, în timp ce TAB-71M, cel mai vechi model produs, sunt și cele mai numeroase transportoare aflate în dotarea Armatei.

Slăbiciunile transportoarelor blindate românești au devenit evidente în timpul desfășurării acestora în teatrele de operațiuni din Irak și Afganistan când acestea s-au confruntat cu proliferarea pe scară largă a dispozitivelor explozive improvizate.

Enters Piranha IIIC – stage right

În urma „lecțiilor învățate” în acele teatre și datorită incapacității industriei românești de apărare de a furniza un produs care să facă față cerințelor câmpului de luptă modern s-a decis achiziționarea în regim de urgență a unui număr de transportoare blindate din afara țării. În urma unei licitații modelul selectat pentru trimiterea în teatrele de operațiuni a fost transportorul blindat 8×8 Mowag Piranha IIIC, care a fost achiziționat într-o cantitae redusă – 31 de bucăți. Achiziția transportoarelor nu a fost însă lipsită de controverse – ca de altfel toate achizițiile militare românești de după 1989.

Fiind o achiziție în regim de urgență un prototip al variantei românești nu a putut fi realizat, astfel că integrare anumitor sisteme pe transportor nu a fost satisfăcătoare. Turela telecomandată, un derivat românesc al unui produs israelian, a generat cele mai multe probleme, iar primele loturi de transportoare au fost recepționate cu întârziere de Ministerul Apărării, numai după ce au fost remediate defectele identificate.

Deși un lot de transportoare Piranha a fost trimis în Afganistan, acestea au fost retrase din teatru de operațiuni în urma problemelor de producție identificate, dar și a evoluției amenințărilor din teatrul de operațiuni. Faptul că  acest transportor nu a fost desfășurat în număr mare în Afganistan sau Irak nu înseamnă că nu este adecvat misiunilor pentru care a fost proiectat sau că e un produs inferior – pur și simplu datorită naturii conflictelor din aceste teatre mai eficiente  s-au dovedit MRAP-urile – adică vehicule blindate grele, derivate în general din modele de camion, capabile să reziste la exploziile unor dispozitive explozive improvizate masive – 200-400 kg. Trupele românești au utilizat în cele din urmă în Afganistan și Irak vehicule blindate HMMWV (Humvee) și vehicule de tip MRAP – M-ATV, Cougar și MaxxPro, puse la dispoziție de Statele Unite din parcul propriu, care erau mult mai adaptate tipului de război asimetric din aceste teatre. Dezavantajul principal al MRAP este slaba mobilitate pe teren accident – iar mobilitatea reprezintă o variabilă crucială în cazul operațiunilor din câmpia Polono-Germană sau  în Câmpia Română. Există vehicule MRAP cu o mobilitate sporită pe teren accidenat – de exemplu M-ATV – dar la o greutate comparabilă cu cea a unui transport blindat 8×8 (circa 14 tone) acesta transporta doar 4-5 militari, față de cel puțin 11 în cazul celui din urmă.

Achiziția transportoarelor Piranha IIIC a avut însă de suferit mai ales din cauza crizei economice din 2008, care a dus la reducerea cheltuielilor de apărare. Contractul deși nu a fost anulat, achiziția și intrarea în serviciu a transportoarelor Piranha a fost tărăgănată. Astfel de-abia anul acesta  contractul va fi încheiat, ultimele 7 transportoare intrând în serviciu anul acesta. Noile transportoare au fost alocate Batalionului 26 Infanterie „Scorpionii Roșii”, cunoscut pentru participarea la numeroase misiuni în teatrele de operațiuni din Afganistat și Irak.

Am avut ocazia să discut cu militarii acestei unități la expoziția BSDA 2014 despre noul transportor intrat în dotarea unității iar aceștia s-au declarat foarte mulțumiți de noile vehicule. Pe lângă protecția superioară oferită de vehicul în comparație cu TAB-urile românești, Piranha oferă și un grad sporit de confort militarilor în timpul deplasărilor. Cum transportoarele blindate sunt în esență „taxiuri de luptă” (battle taxis), adică aduc infanteria pe câmpul de luptă, confortul transportului este o caracteristică dezirabilă, ce sporește eficiența în luptă a militarilor. La ce bun să transporți rapid infanteria pe câmpul de luptă dacă aceasta ajunge obosită din cauza drumului?

Ministerul Apărării are în vedere suplimentarea achiziției cu alte 14 transportoare Piranha IIIC în variante de sprijin: vehicule de comandament, mijloace de evacuare tehnică, ambulanță, mortier auto-propulsat și poate vehicule anti-tanc – oficialii MApN nu au oferit foarte multe detalii în privința variantelor ce urmează a fi achiziționate. Aceste variante de sprijin sunt necesare pentru a operaționaliza complet batalionul existent și a-i spori eficiența în lupta.

Un viitor incert

Un batalion cu 31-45 de blindate moderne, reprezintă prea puțin pentru a face față unui conflict modern. Necesarul de transportoare al Forțelor Tereste este estimat a fi undeva la 800 de vehicule 8×8 și 4×4 care să înlocuiască actualele modele depășite. La acestea se adaugă alte 2000 de vehicule blindate ușoare care să înlocuiască bătrânele ARO-uri, dar și parcul de vehicule HMMWV donate sau achiziționate din SUA.  Toate aceste nevoi de înzestrare presupun însă programe de achiziții pe termen mediu și lung. Pe termen scurt însă, adică în următorii 2-3 ani, se pot găsi soluții de compromis care să rezolve parțial problemele de înzestrare.

Un dezavantaj al achiziției celor 31-45 de transportoare Piranha IIIC este ineficiența acesteia pe termen lung din cauza cantității reduse – ceea ce face întreținerea lor relativ costisitoare.

Sporirea numărului de vehicule comandate – adică achiziționarea a încă 45-90 de vehicule, echivalentul a 1-2 batalioane mecanizate, care vor îngloba lecțiile învățate până acum din operarea acestui transportor, ar eficientiza achiziția inițială și ar reprezentă o măsură de compromis până la începerea programelor de înzestrare cu vehicule blindate noi. În acest fel măcar o parte a infanteriei mecanizate ușoare românești ar putea fi dotată cu vehicule comparabile și interoperabile cu cele aliaților din NATO. O astfel de achiziție de blindate ar reprezenta, una din măsurile palpabile și credibile de sporire a capacității de luptă a Armatei Române în contextul crizei din Ucraina. Mai mult, achiziționarea unui nou lot de transportoare cuplată cu decizia americană de a prepoziționa echipament militar greu (tancuri și mașini de luptă ale infanteriei) în România ar demonstra în plan extern angajamentul Bucureștiului pentru propria securitate și cea colectivă – în practică pe flancul estic noi suntem NATO.

George VIŞAN