Și decăderea PNL era predictibilă Răspunde

Marian MUnteanu GPR
Ce urmează? PSD este ceva mai puțin afectat de lipsa de identitate decât PNL, dar nu se află nicidecum la adăpost. Așa că sugestia făcută în 2015 rămâne:

„Această criză nu se va rezolva prin mișcări și realinieri politice, pentru că nu provine din alinieri și mișcări. Sugerez cititorilor Civitas Politics să privească mai des spre (in)stabilitatea politicii actuale nu prin prisma rocadei partidelor ci prin prisma (in)capacității politicienilor actuali de a mai livra genul de acțiuni care i-au adus și menținut în prim-planul scenei politice centrale sau locale” More…

E pluribus unum: surprinzătoarea convergență a noilor mișcari politice 5

pluribus
„Politicienii sunt răi. Voi știți asta, noi știm asta. Veniți la noi, pentru că suntem altfel. Este suficient să vă uitați la noi cum suntem altfel decât ei, și asta ar trebui să vă ajungă. Nu vă îngrijorați și nu întrebați de capacitatea noastră de organizare politică: DNA îi va rade pe cei organizați (și corupți) și atunci lumea ne va vota pe noi. Pentru că suntem altfel.

Veniți alături de noi. Dați-ne un vot, un post pe Facebook, o oră de voluntariat și, dacă rezolvăm chestiile birocratice pe care nu prea le înțelegem doi lei pe SMS și patru euro pe Paypal.

În privința direcților de dezvoltare, noi avem viziune. Poate că pe alocuri această viziune vi se pare a fi insuficient operaționalizată. Dar e normal așa, suntem la început [și tot la început vom fi până ajungem la putere]. Se știe dealtfel că direcțiile de politici publice se fac de către specialiștii în politici publice conform ghidurilor și bunelor practici în crearea politicilor publice.

Și, nu uitați, în buget există deja banii necesari pentru a îndeplini visurile voastre. Mai trebuie doar să îi smulgem din ghearele actualilor guvernanți.” More…

Unde s-a dus Piaţa Universităţii când s-a dus? Răspuns lui Cătălin Prisăcariu 2

surferi.jpg
În cazul grupurilor din Piaţă, lucrurile sunt mai complicate. Poţi să militezi furibund, spre exemplu, pentru transparenţă în administraţie, dar să te lase rece gazele de şist sau întoarcerea monarhiei.

De aceea unitatea este un obiectiv mult mai slab în această lume. Ideea că într-un an Victor Ponta ar putea aliena toate grupurile mai mult decât Emil Boc în trei proiectează trăsăturile unei sub-culturi asupra alteia. Mai mult, ea este naivă, ignorând pattern-urile extrem de greoaie ale mobilizării protestatare la români. Deocamdată fiecare protestează (sau nu) în funcţie de cazul său particular. More…

Al patrulea proiect pentru România 4

Deși pare că avem de ales din nou între „aceștia” și „ceilalți”, totuși, opțiunile și proiectele oferite societății românești în 2012 sunt semnificativ mai diverse decât eram obișnuiți. Să ne uităm puțin peste ele.
Până în ianuarie peisajul politic apărea ca fiind destul de banal. Cele două grupări politice mari puteau fi grupate cu oarecare corectitudine sub eticheta de reformiști și conservatori. La periferia sistemului, PPDD înjura pe toată lumea dar servea și să le amintească alegătorilor că partidele majoritare, oricât de corupte, sunt preferabile haosului.

Piața Universității și apoi Nicușor Dan au fisurat această perspectivă. Este posibil cel puțin să ne imaginăm crearea unui al patrulea proiect. Iar unde este cerere (electoratul potențial al Proiectului) poate apărea și oferta (forme noi de organizare sau propuneri politice noi dinspre mainstream). O asemenea ofertă stă sau cade împreună cu credibilitatea inițiatorilor și soliditatea proiectului. Din nefericire, complexitatea crește odată cu trecerea timpului. Piața Universității cerea „doar” o schimbare de regim și dezbatere publică mai deschisă. Campania electorală a presupus plantarea unui spin independent în coasta puterii locale, efectele fiind planificate să apară pe abia termen mediu. Un proiect național va fi mult mai greu și complicat. More…

Ochiul furtunii. Şi demisia lui Traian Băsescu 1

Acum doi ani (şi zece zile) mă gândeam serios dacă mai are sens să scriu despre politică sau a devenit prea plictisitor. Din fericire (de data asta) am trăit vremuri interesante iar aşteptarea mea că Emil Boc ar putea demisiona dar PDL va rezista până la alegeri a fost eronată (la limită, e drept). În acest timp guvernarea PDL a greşit faţă de noi prin fapte, omisiuni şi pervertirea unor idei altfel viabile.

Scorul ridicat al USL ridică altfel de probleme. Este evident cu acest procent şi cu structura existentă în teritoriu că USL nu se va putea abţine de la unele abuzuri. Problema nu este dacă, ci cât. More…

De ce l-aș vota pe Nicușor Dan 3

Nu doar primarii au fost mediocri, ci și noi am fost, împreună cu ei, schiziofrenici și ușor de mulțumit. Probabil că politizarea tradițională a votului în București a avut și ea un rol negativ important. Oricum, rezultatul este un oraș în care eficacitatea nu presupune eficiență, iar clasa de mijloc încă împlinește visul hedonismului proletar. („Micii, tablele și berea – asta n-a-nțeles Puterea”) More…

De urmărit: campania lui Nicușor Dan 2

Să zicem că ați dori să studiați partidele, alianțele și mișcările politice din România. Partidele sunt de tip „catch-all”. Mecanismele de decizie sunt „discrete” până la limita conspirației. Datele statistice și sociologice pe care partidele și-ar baza decizia în mod rațional sunt – în spațiul public – rare, inconsistente și, uneori, dubioase. Economia pe timp de criză sau tranziție este greu de înțeles, așa că evaluarea politicilor economice poate fi dificilă Desigur există oameni și texte care depășesc aceste bariere. Dar de prea multe ori vedem aplicarea directă a unei scheme analitice de import. Sau ridicarea ideilor de „stânga” și „dreapta” la nivel de concepte fundamentale ale analizei politice. Sau comparații simpliste între canonul democratic/politically correct vs 1-2 analize de discurs. More…

Criticând USL: relevanțe și fantezii 16

Să critici Puterea este ușor, mai ales aici și acum. Să critici Opoziția e mai greu, mai ales când aceasta (adică USL) nu își publică programul de guvernare. În plus această critică dificilă se cere făcută ca în manualele de comunicare adică scurt, puternic și percutant. Poate aceasta explică de ce o bună parte din mesajele critice ale politicienilor și comentatorilor Puterii nimeresc adesea pe lângă subiect, sau cel puțin pe lângă interesul public. More…

Un candidat cu agendă și problemele lui: Nicușor Dan Răspunde

Am citit azi despre candidatura lui Nicușor Dan pentru postul de primar al Bucureștiului pe Contributors. În mod normal nu aș prezenta aici un candidat independent cotat cu șanse slabe, dar domnul Dan chiar pare să aibă un program. More…