În articolul anterior am enumerat câteva perspective mai teoretice asupra manifestațiilor recente. Dacă vă plac abstracțiunile, vă invit să îl citiți. Dacă nu, este suficient deocamdată să rețineți atâta: acele abordări care explică tematica ecologică funcționează doar pentru marile orașe (București, Cluj) – în schimb ce acele abordări care sunt aplicabile unei geografii mai largi par neputincioase în a explica de ce o populație sărăcită se preocupă de ecologie.

În acest articol voi propune ideea că dintre variile nemulțumiri care animă populația au ieșit în față nu cele mai intense ci cele susținute de o organizare mai inteligentă. Altfel spus, militanții au scos în stradă ecologia și nu invers. Voi argumenta această poziție comparând o serie de cazuri reale, îcercând să extrag asemănările dintre mobilizările „de succes” și diferențele acestora față de mobilizările eșuate sau doar mai puțn reușite.

Ceea ce numim în general societate civilă, intelighentsia sau militanți se pot împărți destul de confortabil în două grupuri. Pe de o parte avem reformiștii care promovează progresul în societatea românească nu doar în economie sau tehnologie ci și în moravuri sau cultură civică. Ideile lor sunt de obicei de inspirație occidentală; așadar, și ei sunt, de obicei, pro-occidentali. În unele cazuri mai rare (sau mai puțin vocale) există progresiști care își găsesc modele în guvernări precum Venezuela sau Cuba (nu fabulez). Pe de altă parte, conservatorii vor să păstreze specificitatea românilor și/sau credința acestora adăpostite de acțiunea corozivă a globalizării. Conservatorii din spațiul public nu sunt de regulă ostili Occidentului, mai ales că destul de mulți dintre ei se tem de Rusia. Avem, totuși, o zonă în cadrul conservatorismului ortodox, inspirată de monahi greci și, în general filo-răsăriteană, pentru care Occidentul este prea catolic, protestant sau laic. More…