După ce  protestele din toamnă împotriva proiectului minier de la Roșia Montană au intrat într-un con de umbră, comunitatea #Unițisalvăm a revenit din nou în prim plan zilele acestea cu un îndemn la boicot electoral și la proteste, cu scopul asumat de a schimba legea partidelor pentru a crește competiția politica și asigura o mai bună reprezentare a cetățenilor. Inițiativa #Unițisalvăm a declanșat o polemică partizană și ideologică între adepții participării la scrutinul din 25 mai și cei care doresc să se abțină.

Trebuie spus că boicotul electoral face parte din jocul democratic – deci inițiativa celor de la #Unițisalvăm se încrie, în mod formal, în regulile acestui joc. Dreptul la vot presupune și dreptul ca în anumite situații cetățeanul să nu valideze prin prezența la urne anumite evoluții sau decizii politice. În iulie 2012 cei care s-au opus suspendării și demiterii președintelui Traian Băsescu, nu s-au prezentat la urne pentru a nu valida o evoluție politica care nu se înscria în regulile jocului democratic.

Inițiativa celor de la #Unițisalvăm ridică însă o serie de probleme atât de natură civică cât și politică.

În primul rând prin boicot aceștia doresc schimbarea regulilor care guvernează formarea partidelor și participarea la scrutine, pentru a sparge „monopolul” deținut în acest moment de actualele partide politice, care au limitat legal competiția politică. România are una cea mai restrictivă lege pentru înființare de partide politice din statele Uniunii Europene, dublată de o lege electorală la fel de restrictivă. Amendarea și reformarea ei ar deschide sistemul de partide și altor organizții politice.

Modul însă în care promovează mișcarea #Unițisalvăm aceste obiective politice nu este însă unul constructiv sau eficient. Boicotul electoral este o tactică ineficientă deoarece întărește pe de o parte credința românilor că prin vot „nu pot schimba ceva”, și pe de altă îndepărtează mișcarea de obiectivele stabilite. „Lehamitea de politică” a românilor nu favorizează deloc, pe termen lung, atingerea țelului de reformă a sistemului politic. Liderii #Unițisalvăm nu par a înțelege că mizând doar pe frustarea socio-politică a românilor nu pot genera schimbarea pe care o clamează.

Ceea ce e însă foarte contraproductiv este faptul că boicotul electoral întărește opțiunea de „exit” a românilor în raport cu realitatea economică și politică, în loc să favorizeze „protestul” și „negocierea”. Convinși de faptul că nu pot schimba nimic în România – cetățenii fie emigrează, pentru a căuta oportunități socio-economice mai promițătoare, fie nu votează, reducând astfel numărul celor care sunt favorabili schimbării politice.

Elita politica a perceput mai mult ca sigur inițiativa #Unițisalvăm ca fiind  unaradicală, dacă nu chiar excentrică – deci șansele ca cele două părți să se așeze vreodată la masa tratativelor și să ajungă la un compromis privind deschiderea pieței politice să fie minime. Boicotul #Unițisalvăm este de fapt în interesul actualei clase politice. O participare generală scăzută la vot favorizează status-quo-ul, făcând calculul politic predictibil și facil, iar reforma improbabilă.

Tactica boicotului este ineficientă și pe un alt plan – al mobilizării politice. În momentul ei de vârf mișcarea #Unițisalvăm a scos în stradă maximum 20-30.000 de mii de persoane la nivel național – prea puțini pentru a se simți la urne. Cu un număr relativ mic de suporteri, potențialul de șantaj al mișcării #Unițisalvăm este scăzut, iar astfel scad și șansele de negociere cu elita politică sau găsirea unui vehicul partizan care să le promoveze amendamentele la nivel parlamentar.

E drept că momentul ales pentru proclamarea boicotului a fost ales destul de bine – alegerile europarlamentare se caracterizează în general printr-o prezență scăzută în statele UE – iar România se încadrează aici în trendul european. Animatorii și „ideologii” comunității #Unițisalvăm vor putea susține după închiderea urnelor că boicotul lor a fost un succes, dar acesta nu va fi decât un artificiu retoric ușor de demontat.

În fine există riscul real ca boicotul să fie perceput doar ca un pretext pentru a încerca re-animarea protestelor din toamnă.

*

În al doilea rând,  diversitatea ideologică a mișcării #Unițisalvăm nu e pe de-a întregul favorabilă unui sistem politic democratic liberal și reprezentativ. La protestele din toamnă au mărșăluit fără probleme, umăr la umăr aproape, anarhiști de stânga, neo-legionari sau ultraconservatori ortodocși, alături de ecologiști, oengiști sau simpli cetățeni. Aceste grupuri radicale și extremiste nu au dominat protestele sau au format coloana vertebrală a acestor, dar chiar și așa prezența lor în rândul protestatorilor trebuie privită cu o doză mare de scepticism. Deși unul dintre obiectivele comunității #Unițisalvăm este modernizarea și occidentalizarea României, anarhiștii, neo-legionarii și ultraconservatorii ortodocși nu pot susține asemenea obiective.

Există la nivel intelectual o apetență îngrijorătoare pentru idei radicale și utopii salvatoare printre cei care susțin demersul #Unițisalvăm. Un exemplu în acest sens este textul lui Florin Poenaru de pe CriticAtac:

Deși nu voi vota duminică și voi fi în stradă – și salut inițiativa Uniți Salvăm de a mobiliza oamenii în jurul non-votului – nu pot împărtăși acest fetișism al democrației. Acesta mi se pare complet nejustificat, cu atât mai mult cu cât eludează de fapt însăși structura fundamental nedemocratică a ceea ce numim democrație. Ceea ce este propriu democrației nu este nicidecum votul, deliberarea în cunoștință de cauză asupra unor domenii esențiale ale vieții așa cum frumos sună propaganda, ci tocmai scoaterea de sub controlul popular, al deliberării și al votului, a unor zone esențiale aspura cărora doar anumiți, foarte puțini, oameni au putere de decizie și control…

Însă în loc să ne întrebăm cum putem reforma aceasta clasă politică cred că miza ar fi mai degrabă cum am putea inventa un alt tip de politică care să dea seama de caracterul nedemocratic al democrației și al modului injust în care în mod structural este organizată societatea, atât cea românească cât și cea europeană din care suntem parte. Pentru asta cred că ne trebuie ceva mai mult curaj, mai ales teoretic prin incorporarea unor propuneri mai radicale dar nu mai puțin concrete, în locul unor simple programe de reformă care, culmea paradoxului, sunt adresate tot celor care constituie acum puterea politică în general. În lipsa acestui curaj, riscăm ca toate aceste mișcări recente să nu fie nimic altceva decât varianta 2.0 a societății civile post-comuniste.

E greu de crezut că asemenea idei vor putea genera destul sprijin politic la nivelul societății care să genereze într-un viitor nu foarte îndepărtat schimbările dorite de autor. Mai grav definiția democrației cu care dl Poenaru operează este radical diferită de cea consacrată, deși cadrul instituțional oferit de aceasta din urmă tolerează asemenea idei, în spiritul libertății de expresie. Radicalismul acestor idei nu are darul să  strângă prea mulți adepți, iar mediul politic le va privi în mod cert cu scepticism.

*

Boicotul electoral propus de #Unițisalvăm nu reprezintă cel mai eficient mijloc care să promoveze obiectivele asumate ale acestei comunității. Acest boicot va avea mai curând efectul de a întări apatia politică a românilor, decă să încurajeze cetățenia activă a acestora. În plus radicalismul și frustrarea nu reprezinte cele mai bune vehicule care să promoveze schimbarea politică – sunt insuficiente și în contextul de față, ineficiente. Radicalismul și frustrarea pot împinge spre extreme, și nu favorizează generarea unui compromis politic care să avanseze obiectivul asumat de deschidere a pieței politice.

George VIŞAN