Acum doi ani (şi zece zile) mă gândeam serios dacă mai are sens să scriu despre politică sau a devenit prea plictisitor. Din fericire (de data asta) am trăit vremuri interesante iar aşteptarea mea că Emil Boc ar putea demisiona dar PDL va rezista până la alegeri a fost eronată (la limită, e drept). În acest timp guvernarea PDL a greşit faţă de noi prin fapte, omisiuni şi pervertirea unor idei altfel viabile.
Scorul ridicat al USL ridică altfel de probleme. Este evident cu acest procent şi cu structura existentă în teritoriu că USL nu se va putea abţine de la unele abuzuri. Problema nu este dacă, ci cât.
Dar acuma, între frustrarea care a trecut şi frustrarea care ar putea să vină, suntem în ochiul furtunii, acolo unde de fapt aerul este calm şi aproape nemişcat. Şi, politic vorbind, lucrurile stau chiar bine.
PDL a fost spulberat într-o serie de evenimente nu fără catharsis moral. Promotorii carismei misterioase a lui MRU sunt din ce în ce mai tăcuţi. Cristian Patrăşconiu (se pare că) a plecat de pe Facebook.
UNPR e mort, PPDD are doar 10%, Nicuşor Dan este în consiliu.
Teodor Baconschi pe Realitatea TV încearcă să explice înfrângerea PDL. Nu prea are dreptate în ce spune dar evită stridenţele şi încearcă să aibă sens. Victor Ponta este întrebat – retoric – cum va gestiona USL o victorie atât de puternică fără să abuzeze de ea. Surprinzător, domnul Ponta chiar are un răspuns: trebuie, spune el, să învăţăm din experienţa PDL care este soarta unei puteri arogante.
Cei ce strică această armonie sunt tocmai primarii – dar, sincer, cine se aştepta la o schimbare a administraţiei locale? În rest, suntem în momentul în care puterea şi opoziţia se tem amândouă de opinia publică şi, deşi am dori să dureze veşnic, ştim că nu va fi aşa.
Să ne bucurăm deocamdată de normalitate. Şi în loc să ne temem, să ne gândim cum putem să o perpetuăm. Cel fricos suferă moartea de o mie ori; cel curajos moare o singură dată
*
O discuţie interesantă aici este poziţia domnului Băsescu. Popularitatea USL, combinată cu o reformă a legii electorale în care „învingătorul ia totul” dau fiori multora, inclusiv dintre susţinătorii USL. Dar aceşti fiori nu au o consecinţă imediată. După defecţiunea UNPR şi neglijenţa domnului Geoană, USL şi simpatizanţii au dat dovadă de o mult mai bună focalizare. Eyes on the prize; „Jos Băsescu”; „Unitate”. De aceea, atâta vreme cât Preşedintele îşi rezervă dreptul „constituţional” de a interpreta voinţă populaţiei, USL va continua să aibă mandat şi susţinere să acumuleze oricât de multă putere poate.
Singura – sau cea mai puternică – replică a lui Traian Băsescu este demisia. În momentul în care Traian Băsescu nu ar mai fi preşedinte nevoia USl de a acumula puterea ar fi mai mică şi – poate! – o parte din electorat de va gândi de două ori înainte de a continua să susţină alianţa. Şi, cum PDL/Băsescu par mult mai calculaţi în ultima vreme, cred că această opţiune chiar va fi discutată.
Pe teme asemănătoare:
Civitas Politics 
Pingback: Ponta vs. Băsescu: cel mai inteligent demisionează « Civitas Politics