Pe situl Centrului de Analiză a Informațiilor și Evaluare a Tendințelor (CAIET) a apărut recent o analiză comparativă care caută să aplice ceea ce am putea învăța din ascensiunea fulminantă a Syriza la realitățile românești. Textul nu este un „caiet al revoluționarului” ci o privire din afară care caută să vadă în ce măsură o mișcare similară ar putea apărea și la noi.

Cu intenție – sau poate fără – documentul pornește de la un cadru conceptual prin care ni se propune să analizăm realitatea pe trei nivele. Eu le numesc:

• acțiune (engl. agency) – ceea ce fac actorii politici. Autorii numesc asta „voință politică”.

• context/circumstanțe (engl. contingency) adică … circumstanțele care înconjoară acțiunea. Autorii numesc asta „circumstanțe favorizante” deși, la o adică, ele pot fi și defavorizante sau simplificatoare sau aducătoare de complicații.

• sistem (engl. structure) adică structura realității pe termen mai lung. Autorii numesc asta „componente de fundație”.

Autorii nu au preluat această schemă direct (deși puteau) ci au ajuns la ea simplificând o schemă teoretică mai complexă. Astfel se explică terminologia ușor complicată care crează mici probleme de lizibilitate. Aceste probleme sporesc când vreme de două pagini elementele poartă numele de (nu glumesc) A (pentru sistem), B (pentru acțiune), și C (pentru context). Acesta este un acte de cruzime intelectuală, așa că în continuare voi folosi o terminologia acțiune-circumstanțe-sistem care este similară și cu ce am folosit de noi în trecut (1, 2).

Pornind de la concepte, autorii spun că, la nivel de sistem, putem observa cum cel puțin odată cu ianuarie 2012 se conturează o serie de poziții ideologice care se eschivează de la clivajul politic tradițional (PSD vs. anti-PSD) dar și de la cel de dată mai recentă (Băsescu – anti-Băsescu). Ei numesc aceste poziții ce vin în siajul Uniți Salvăm ca fiind „Noua Stângă”. Este o simplificare asumată, așa că mai bine să nu ne întrebăm cum este Nicușor Dan inclus în tendință.

Observațiile lor mi se pare corecte dar limitate. Lipsesc două lucruri: factorul material și o punte. Factorul material în România și Grecia este criza. Efectele factorului material pot fi evaluate ca și insatisfacție populară (Eurobarometru: social climate) sau șomaj în rândul tinerilor (Eurostat: NEET); acesta din urmă este important pentru că tinerii din mediul urban sunt adeseori combustibilul noilor mișcări.

O simplă privirea asupra cifrelor ne arată cum factorii materiali sunt strâns asociați cu mișcările de stradă (vezi și Premisele necesare ale mobilizării pro-Klaus Iohannis)

Pe de altă parte, Noua Stângă aderă mai puțin strâns la imperativul material. În mod corect, Mirel Palada face observația că aceste mișcări sunt [declarativ] post-materialiste. La o dezbatere Vintilă Mihăilescu (secondat îndeaproape de Georgi Iliev, Protest Network, Bulgaria și Miguel Ongil, Podemos) a exaltat imperativul indignării morale. Așa că trebuie să existe între frustrarea materială a bazei și frustrarea declarat morală a elitei militante o punte. Autorii nu vorbesc de elementul material sau de punte în secțiunea de sistem.

La nivel de acțiune, autorii observă ca stânga radicală greacă pre-Syriza are o tradiție de colaborare în diversitate, precum și familiaritate cu cursele electorale. Ei adaugă că aceste acțiuni lipsesc în cazul Noii Stângi româneșt și că acesta este un punct slab al său.

Oricât m-aș chinui, tot mi se pare că observația este mai degrabă una de sistem. Dar, afară de asta, sunt de acord. Chiar și în cazul uor „simple” manifestații de stradă organizarea și cooperarea par să joace un rol critic. Cu atât mai mult ne putem aștepta să fie necesare în cazul unor lupte electorale.

Pentru nivelul de circumstanțe/context, o să redau textul lor, scris, de data aceasta, fără notații algebrice:

În România modul cel mai facil de imitare al ascensiunii Syriza, în condițiile în care ar exista un partid al noii stângi, este o criză economică sau de altă natură care rupe legătura dintre PSD și votanții săi. În alt context, orice fel de subiect de pe agenda publică în care forțele politice principale sunt de acord, iar noua stângă este de cealaltă parte a baricadei reprezintă de asemenea o oportunitate pentru aceasta.

Astfel de evenimente au avut loc în trecut (ex. protestele anti-Roșia Montană din 2013) și este de așteptat ca ele să apară în viitor. În funcție de climatul politic și de percepția cetățenilor cu privire[…]

Incapacitatea Partidului Social-Democrat de a acoperi în totalitate spectrul stângii (politica sa economică și valorile conservatoare utilizate în 2014 fiind exemple elocvente) este de asemenea o vulnerabilitate care ticăie și care, mai devreme sau mai târziu, va crea mutații pe scena politică.

Și iată cum factorii materiali, izgoniți din zona de sistem, se întorc la nivelul de circumstanțe: o „criză economică sau de altă natură”. Dar poziționarea nu este neapărat corectă; criza este una de sistem la nivel mondial și în România cifrele legate de șomaj și (în mai mică măsură) de consum arată că ea nu s-a terminat.

În rest condițiile circumstanțiale mi se par descrise corect, deși eu aș lăsa loc și pentru o izbucnire carismatică. În definitiv toate depășirile clivajului PSD – anti-PSD au inclus la un moment dat o personalitate carismatică (Băsescu, Arafat, Iohannis).

Concluziile documentului sunt prudente. Autorii nu văd o vulnerabilitate de sistem a PSD sau a clasei politice care să fie activă imediat.

Per total documentul este interesant și merită citit. În opinia mea, analiza suferă prin aceea că ia poate prea mult în serios puterea independentă a ideilor în societate. Dar aceasta este o suferință relativ comună în peisajul analitic românesc.

Andrei Tiut