Pentru început trebuie să menționez că nu o să votez în alegerile din București, pentru că nu am crezut niciodată necesar să îmi fac buletin. Dacă aș vota, în schimb, aș vota cu Nicușor Dan, inclusiv pe lista de consilieri.

De când țin eu minte, candidații din București (presupun și de aiurea) au făcut patru promisiuni:

• Voi face curățenie (măturat, tomberoane, parcuri, etc).
• Voi face proiecte edilitare (=străzi) de mai mulți bani decât am în buget.
• Voi rezolva problema câinilor fără a-i ucide.
• Voi oferi protecție socială, fără să am vre-un plan sistematic în acest sens.

Zis și făcut. Capitala este mai curată decât acum 10 ani, avem părculețe de cartier decente în care copii, tinerii și pensionarii stau la soare. Avem pod peste calea ferată și, să nu uităm, stadion. Câinii, conform promisiunilor, nu au fost omorâți. Vanghelionul și alte forme mai ilegale de ajutor sunt în floare.

De ce, în aceste condiții, nu ne place orașul în care trăim? Părerea mea este că nu putem da vina doar pe primari. Când intrai în Spitalul Universitar pe vremea lui Oprescu aveai puțin impresia că ești în altă țară (nu discut aici modul de finanțare). Când intri în București însă te simți bine ancorat în România.

Nu doar primarii au fost mediocri, ci și noi am fost, împreună cu ei, schiziofrenici și ușor de mulțumit. Probabil că politizarea tradițională a votului în București a avut și ea un rol negativ important. Oricum, rezultatul este un oraș în care eficacitatea nu presupune eficiență, iar clasa de mijloc încă împlinește visul hedonismului proletar. („Micii, tablele și berea – asta n-a-nțeles Puterea”)

Eu personal sunt de mult sătul. Curățenia nu mai îmi e de ajuns. Nu am empatie pentru șoferii care își parchează mașina în fața casei mele și taie cu roata colțul spațiului verde; să își facă singuri parcări subterane din bani privați. Îmi plac câinii, dar sunt pentru euthanasierea oricărui animal care trăiește pe stradă. Și, dacă tot facem protecție socială din banii primăriei, hai să o facem cu cap.

Vreau un primar pentru care ideea de calitate a vieții sau spațiu public să însemne ceva. Care să poată gândi un sistem de transport. Care să poată gândi un sistem…

Acuma, nu este Nicușor Dan răspunsul la toate problemele mele. Spre exemplu soluția cu câinii mi se pare naivă; cea cu metroul de suprafață mai necesită încă multă muncă. Dar știe cu ce se mănâncă lucrurile acestea.

Popularitatea sa instantanee în unele cercuri se bazează tocmai pe faptul că este vizibil din altă poveste. Dintr-o poveste – credem noi – care trebuie spusă mai des.

Dar votându-l pe Nicușor Dan nu am pierde voturi prețioase? Nu este un vot non-rațional?

Păi să începem mai din urmă. Acum mai multe săptămâni, într-o vineri, mergeam la un miting ilegal de sprijinire a lui Raed Arafat. Pe drum sunt sunat pe mobil și aflu că, iată, președintele a dat înapoi și dl. Arafat își va relua postul. Dar ce să fac? eram la 200 de metri de piață. Așa că am fost acolo și am strigat  – împreună cu alții – ceea ce ne rodea cu adevărat. Mi s-a spus atunci că îmi pierd timpul, că sunt nerezonabil. Restul se știe.

Într-o zi acum mulți ani a devenit interzis să fumezi pe tren. Am zis atunci, ca și dumneavoastră poate, că asemenea mofturi nu vor prinde niciodată în România, că e nerezonabil. Dar astăzi în cârciumi umblă o generație care fumează mai puțin. Și dacă le zici să se mute un metru mai la dreapta se execută rapid, nu înainte de a se scuza pentru viciul lor incontrolabil. Iată că unele lucruri improbabile se pot întâmpla dacă timpul este potrivit.

O pulsiune incontrolabilă au și mulți șoferi în București. Dar în loc să se scuze că ocupă un spațiu public care nu este al lor șoferii sunt solidari, asertivi, amabili și persuasivi. Se oferă să te ducă trei stații pe ruta metroului deși este oră de vârf; îți fac legătura cu alți șoferi care să te aducă înapoi de la nunți, deși autocarul este mai confortabil și oricum plătești benzina.

Nu este strict vina lor. Dacă Holywood-ul ne-a învățat că fumatul e semn de emancipare comunismul a socializat generații întregi în ideea că a fi șofer este o treaptă superioară de împlinire a umanității. De aceea nu există nici un candidat care să nu fie prietenos cu doleanțele lor. Afară de Nicușor Dan.

Altfel spus, votul pentru Nicușor Dan nu este doar un vot pentru primărie ci și un exercițiu de comunicare cu politicienii. Și chiar cu concetățenii mei din București. Miza este ca și unii și alții să reacționeze pozitiv. Dar nu poți să ai pretenții de la ei fără să transmiți un semnal clar că vrei o altfel de cultură locală. De exemplu la vot

Dar nu este el omul PDL (sau USL)?

Nu este exclus ca unii sau alții să își facă planuri. Dar, întâmplător, am citit interviuri cu Nicușor Dan înainte să candideze. Ce răzbătea printre rânduri era orgoliul. Cam ca orgoliul discret al lui MRU, dar cu nuanțele esențiale ale unui self-made man. Sunt rezonabil convins că ND nu este omul de paie al nimănui.

Chiar dacă ar fi altfel, răspunsul la întrebarea de deasupra ar trebui să fie suficient. Nu doar ND ne folosește pe noi ci și noi pe el. Pentru a propune altfel de cultură politică. Pentru a arăta că există cerere pentru un alt fel de politician.

Și, dacă dovedim cererea, vă asigur că vom avea și oferta.  Acesta este, de exemplu, un calcul rațional.

Andrei Tiut

Pe teme asemănătoare:

Despre politicieni și promisiunile lor:

• Ce putem reţine din promisiunile USL
• Cum să recunoşti minciuna (1)

Despre Nicușor Dan

• Un candidat cu agendă și problemele lui: Nicușor Dan
• De urmărit: campania lui Nicușor Dan

Alte articole despre clasa politică și cea electorală (fără uninominal, promit):

• Necesitatea introducerii alegerilor primare semi-închise
• Limitele cetăţeniei: cine trebuie să-şi exercite dreptul de vot