Președinte reprezentativ sau șef al statului? 6

BASESCU - ABSOLVENTI MAGISTRATURA

În afara unor destul de puțini interpreți critici ai constituționalismului românesc post-comunist (începând cu 2003, în special), a celuia manufacturat întru „democrație originală” de către „constituționaliștii” lui Ion Iliescu, problema revizuirii Constituției a prins viteză în 2005, odată cu raporturile din ce în ce mai înveninate dintre instituțiile extrem de personalizate ce reprezintă, într-o formă într-adevăr plină de echivocuri, Executivul: Președintele și Primul-ministru.

Mai întâi am avut Comisia prezidențială de analiză a regimului politic și constituțional din România, înființată în mai 2008, al cărei raport final a fost făcut public în ianuarie 2009, de către președintele ei, Ioan Stanomir. Acesta a declarat la momentul acela că „membrii acesteia au îndeplinit o triplă exigență: excelența intelectuală, reprezentarea diverselor școli de drept public și lipsa unui partizanat politic” (Agerpres). Dacă prin partizanat politic înțelegem în mod superficial doar apartenența la un partid politic, nu și susținerea viziunii unui anumit om politic, constituțional nemembru de partid, atunci înțelesul conceptului de partizanat politic este pur și simplu amputat. Cu toate că membrilor respectivei comisii, Ioan Stanomir, Iulia Moțoc, Radu Carp, Dacian Dragoș, Vlad Perju sau Genoveva Vrabie nu li se poate contesta expertiza, nu li se poate contesta însă nici împărtășirea necritică a viziunii Președintelui de la acel moment, Traian Băsescu.

Acum avem înființate o Comisie parlamentară de revizuire a Constituției și un Forum constituțional, acesta din urmă mimând mai mult sau mai puțin reușit dezbaterea publică. More…

Reclame