Legitimitate, amânare şi viitorul Constituţiei Răspunde

Legitimim este ceea ce ne apare ca fiind legitim.

Un autor (căruia regret acum că i-am uitat numele), argumenta că în cazul unei lovituri de forţă timpul lucrează în favoarea instituţiilor legitime şi de aceea este probabil în favoarea lor să tragă de timp. Este o afirmaţie în alb şi negru care se poate aplica unei realităţi în alb şi negru. Dacă ar fi să generalizăm şi să adaptăm această abordare la o lume dominată de griuri, am putea spune că într-un conflict timpul lucrează în favoarea poziţiei celei mai legitime. Astfel pusă, problema este mult mai greu de aplicat. Nu este mereu evident care este „cea mai legitimă poziţie” şi nici dacă legitimitate rămâne neatinsă de timp. În acelaşi timp, însă, abordarea poate fi mult mai utilă.

Dacă tot avem un capitol de teorie să vorbim puţin de timp şi conflict la Machiavelli. Principele din opera florentinului este preocupat de legitimitate, însă numai după ce îşi consolidează puterea. Până atunci poziţiile sale nu sunt cele mai legitime; mai bine zis, nu sunt legitime decât din întâmplare. Ne-am aştepta, deci, ca timpul să nu îl favorizeze. Şi, într-adevăr, sfatul lui Machiavelli către el este să nu amâne niciodată o luptă.

În cazul dezbaterii constituţionale poziţia conservatoare a fost re-înviată la nivelul discursului public din motive ce ţin şi de necesitatea USL de a mobiliza 50%+1 din masa electorală. Odată ce această constrângere dispare, merită să urmărim ce se va întâmpla. Cel mai probabil baza electorală a poziţiei conservatoare se va întoarce către indiferenţă. În acest caz majoritatea modificărilor „retrograde” ale Constituţiei vor fi anulate, deşi PNL va păstra o parte din ele pentru a uşura tranziţia spre PPE.

Există o posibilitate mai redusă ca dezbaterea constituţională să fi acţionat ca o scânteie asupra conservatorilor. Susţinătorii sunt printre puţinele mişcări cu adevărat de tip grassroots, cu zeci de organizaţii şi filiale în teritoriu, capabile inclusiv să aducă oameni cu autocarul spre Bucureşti. Până acum, presupun, organizarea lor s-a izbit de indiferenţa populară, sau poate doar de credinţa ca „oricum, tot politicienii decid”. Dacă acest văl de indiferenţă este spart, soarta Constituţiei va deveni mai complicată. More…

Reclame

Despre coabitare şi Sâmbra lupilor 2

wolf-and-sheep-kerry-gavin

Societatea politică românească, în special, trăieşte sub auspicii numerelor unei zicale auzită de foarte multe ori de la bunicul meu: Şi-aşa-i rău, nici altfel nu-i bine!Pentru că lumea noastră cotidiană se subîntinde arcului bramburelii şi diferendelor neistovite, apelând la simplificări aritmetice, precum unu şi cu unu fac doi. Dar se pare că numai pentru a legitima metoda din două una – ori una, ori alta, niciodată o mulţime armonică. Deşi sincronismul cultural e numai la doi paşi distanţă, preferăm adeseori, nici una, nici două, ca celălalt, dacă este o persoană/grup sau cealaltă, dacă este o idee, fatalmente să dispară. Aşa şi în cazul mult controversatei coabitări dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, când „lupi” din ambele haite, radicalizate în pro şi anti-Băsescu, recte pro- şi anti-USL tălmăcesc pactul inter-instituţional conform intereselor lor particulare, electoraliste îndeosebi, aşa cum electoralist şi teatral este tot sistemul de valori, principii şi proceduri pe care conglomeratul format de politicieni l-a produs în ultimii 23 de ani.

Într-un articol de pe Civitas Politics, Andrei Tiut identifică două filosofii ale coabitării dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta: (1) „reconciliere, mergând până la anularea opoziţiei dintre (sic) băsişti şi anti-băsişti, iliescieni şi anti-iliescieni” şi „depăşirea raporturilor de putere între tabere” – viziunea Traian Băsescu; (2) „recunoaşterea (…) şi acceptarea „civilizată” a raporturilor reale de forţă” – viziunea Victor Ponta. Totodată, Andrei Tiut introduce în ecuaţie şi declaţia lui Ponta vizând „forţele serioase şi forţele neserioase” (partidele în accepţiunea sa, dar nu numai, zic eu) care în decembrie s-au poziţionat într-un anume fel înainte şi după alegerile din decembrie, anul trecut. O altă dihotomie exagerat simplificatoare, de tipul lozincii care trebuie memorată, dar negândită. Fiindcă, cât ar vrea Victor Ponta să-şi cosmetizeze imaginea de reprezentant al „forţelor serioase”, calculele politicianiste care stau la temelia coabitării dau dreptate şi „forţelor neserioase”.

În opinia mea, ambele filosofii au ca punct de cotitură al comportamentului actorilor implicaţi direct supravieţuirea lor politică la vârful puterii. Şi nimic mai mult. Traian Băsescu nu l-a des-porcit între timp pe Victor Ponta şi tot „copilot” îl consideră, doar că al lui. Iar Victor Ponta nici pe departe nu l-a reevaluat pe Traian Băsescu, dincolo de prerogativele sale strict constituţional-instituţionale. More…

Două filosofii de coabitare 2

În viziunea dlui Băsescu exprimată de curand coabitarea trebuie să ducă la reconciliere, mergând până la anularea opoziţiei dintre (sic) băsişti şi anti-băsişti, iliescieni şi anti-iliescieni. (sursa)

Înainte de a intra în analiza serioasă, nu pot să nu observam o consecinţă amuzantă. Aceia dintre „anti-băsişti” care ar accepta ramura de măslin devin noii şi adevăraţii „băsişti”, în timp ce vechii „băsişti”, dacă nu vor abolirea liniilor de demarcaţie, devin … anti-băsişti, deviaţionişti de dreapta şi spărgători de consens.

Reconcilierea înseamnă depăşirea raporturilor de putere între tabere. Colegul George propunea această cale hăt prin august 2012. Nu mi s-a părut fezabil nici atunci, dar din perspectiva preşedintelui ar fi meritat cu siguranţă să încerce. More…