În viziunea dlui Băsescu exprimată de curand coabitarea trebuie să ducă la reconciliere, mergând până la anularea opoziţiei dintre (sic) băsişti şi anti-băsişti, iliescieni şi anti-iliescieni. (sursa)
Înainte de a intra în analiza serioasă, nu pot să nu observam o consecinţă amuzantă. Aceia dintre „anti-băsişti” care ar accepta ramura de măslin devin noii şi adevăraţii „băsişti”, în timp ce vechii „băsişti”, dacă nu vor abolirea liniilor de demarcaţie, devin … anti-băsişti, deviaţionişti de dreapta şi spărgători de consens.
Reconcilierea înseamnă depăşirea raporturilor de putere între tabere. Colegul George propunea această cale hăt prin august 2012. Nu mi s-a părut fezabil nici atunci, dar din perspectiva preşedintelui ar fi meritat cu siguranţă să încerce.
Acel moment este însă depăşit. Pentru Victor Ponta coabitarea înseamnă mai degrabă recunoaşterea raporturilor reale de forţă. Este adevărat ca premierul a abandonat de ceva timp raporturile de forţă mai degrabă propagandistice date de cei 7.4 milioane de români, spre nemulţumirea aripii radicale a USL. Dar, în continuare, atât în relaţia cu dl Antonescu cât şi în cea cu dl Băsescu se foloseşte, oarecum civilizat dar deschis, limbajul relaţiilor de putere.
Săptămâna trecută Traian Băsescu a ţinut un nou discurs la tablă, la care PSD a răspuns prin … Cătălin Ivan. Dincolo de o strategie neconflictuală, alegerea d-lui Ivan subliniasză ostentativ importanţă limitată pe care o are dl Băsescu pentru PSD. Apoi, în problema asumării răspunderii pentru regionalizare, dl Ponta a zis:
Dacă nu există acest acord cu toate forţele politice serioase, mai puţin PDL, pe care nu-i consider o forţă politică serioasă, legea va merge în Parlament şi va fi adoptată de Parlament. (sursa)
Astfel descoperim că există forţe serioase şi forţe neserioase. PDL este o forţă ne-serioasă. Preşedintele tot o forţă ne-serioasă este, pentru că nu îl întreabă nimeni cum trebuie să fie procedura. Nu contează că dl Băsescu nu are atribuţii constituţionale aici. Nici UDMR sau PPDD nu au. Dar ele sunt forţe serioase, care merită să fie consultate dincolo de cât cere textul legii.
Această clasificare, această punere la locul lui a lui Traian Băsescu nu invalidează coabitarea. În măsura în care are puteri instituţionale, preşedintelui nu i se vor nega aceste puteri. Însă taberele nu se contopesc în melting-pot-ul visat de preşedinte. Iar cine s-a aflat în decembrie de partea greşită a istoriei electorale, rămâne deocamdată tot acolo.
Astfel, avem viziunea de coabitare a lui Traian Băsescu, anume conciliere şi uitarea trecutului conflictual, căreia îi putem opune viziunea lui Victor Ponta, pentru care coabitarea înseamnă acceptarea „civilizată” a raporturilor reale de forţă.
Andrei Tiut
Alte articole pe aceeaşi temă (şi deja destul de vechi):
- George Vişan: Cum reparăm ce am distrus în ultima lună?
- Andrei Tiut: Care sunt raporturile de forţă în societatea românească?
- Andrei Tiut: Care sunt raporturile de încredere în societatea românească?
Pingback: Despre coabitare şi Sâmbra lupilor « Civitas Politics
Pingback: Despre coabitare şi Sâmbra lupilor | POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană