Care sunt raporturile de forţă în societatea românească? 8

Suntem mulți și furioși – la fel sunt și ei
(Sebastian Lăzăroiu – citat aproximativ)

Colegii mei de blog (George Vişan) şi respectiv blogosferă (Barbu Mateescu) au venit zilele acestea cu propuneri/abordări de compromis care ar putea vindeca falia din societatea românească. Deşi texte rezonabile (scrise de oameni rezonabili), ele au un aer foarte specific şi aparte. Sunt acel gen de abordare pe care îl are o facţiune pe cale să piardă lupta. Trăim, într-adevăr în acel moment în care puterea prezentă proiectată este mai mică decât cea reală, şi – de aceea – este rentabil ca ea să fie transformată într-o putere viitoare mai robustă. Nu este nimic ruşinos în ce am spus; dealtfel George se recunoaşte ca simpatizând cu curentul reformist din PDL, iar Barbu şi-a scris textul pentru curentul reformist în general.

Eu însă nu simpatizez cu nici unul din curentele asociate PDL şi, de aceea, am o perspectivă diferită. Acolo unde George şi Barbu gândesc un compromis între (relativ) egali eu nu pot să nu mă întreb care este raportul real de forţe pe baza căreia se poate realiza o negociere.

Soft Core

În alegerile locale, în numărul de primari, în Parlament şi în alte locuri USL are faţă de PDL un raport de aproximativ 3:1. Putem specula că acest raport apare şi în rândul finanţatorilor.

Un raport asemănător, dar cu participare mai mare, îl aveam în sondajele dinaintea anunţului de boicot al referendumului. Ştim (chiar de la Barbu dacă nu mă înşel) că în majoritatea categoriilor demografice votul se anunţa majoritar DA. Excepţie: cei mulţumiţi de starea lor materială – vom reveni la ei.

Hard Core

Dacă aşteptam un procent NU de ~30-33% şi am avut aproximativ 11%, adică ~900 000, putem presupune că (în condiţii de „mobilizare” egală) aproximativ 1.5 – 2 milioane de români s-au abţinut activ de la vot urmând îndrumarea preşedintelui şi a PDL.

Pe de altă parte, cele 7,4 milioane care au votat DA au trebuit să ignore strategia expeditivă a USL de înlăturare a preşedintelui, poziţia critică sau măcar rezervată a tuturor oficialilor UE, canicula etc. Sunt şi ei un nucleu destul de dur.

Avem temporar raportul 7,4: 1,5-2 (milioane).

Să presupunem totuşi că obstacolele nu au fost egale pentru cele două tabere. Tabăra DA a beneficiat de consensul social; mai modestă, tabăra NU a beneficiat de cădură. Nu putem măsura aceste efecte aşa că de aici încolo speculez. Să zicem că raportul e

6 000 000 : 1 500 000

adică

4:1.

Sunt aceştia reformiştii despre care vorbeşte Barbu? Aş zice că nu. Tabăra lui Traian Băsescu îi atrage pe aceia ce sunt seduşi de ethosul reformei permanente şi de aceea nu mai leagă reforma de performanţă. Şi pe aceia pe care i-am putea denumi „câştigători ai tranziţiei” – ei nu se tem de depresia economică pe care nu o simt şi îmbrăţişează austeritatea de teama unor impozite crescute. Apoi mai sunt aceia pentru care preşedintele trebuie să fie puternic, carismatic şi senzual (nu glumesc decât pe jumătate) – acestora guvernanţa colectivă a USL li se pare de rău augur.

Scenarii

Bun, acesta este raportul de luptă. Dar după bătălie? Pentru început voi presupune o victorie USL, exprimată ca destrămarea imaginii lui Traian Băsescu de deus ex machina. Pentru că suntem pe nucleul dur, voi presupune că nu există  un efect de bandwagon pro-USL. Dar va exista aproape sigur o migraţie spre PPDD. Cât – nu ştim. Dar vom specula un nou raport de forţe:

6 000 000 : 1 000 000

adică

6:1.

Uau. Whoops-a-daisy. Discrepanţa la urne ar putea fi ceva mai mică; discrepanţa în Parlament ar putea fi ceva mai mare (uninominal „pur”). Dar noi „ştim”, din fundul imaginaţiei noastre sociologice, că, afară de PPDD, un milion de oameni ar putea considera guvernarea USL ca ne-legitimă dintr-un carusel de motive legaliste, ideologice, de statut academic, de ritm biologic sau sens al istoriei.

Nu vrem să convingem pensionarii, asistații social, cersetorii….dacă nu le convine….ei trebuie să plece, nu noi. De 20 de ani îi intreținem, ca să-l voteze pe iliescu și pe ai lui. Nu mai vrem să fim un stat social. (sursa: Facebook)

Iar acest milion nu va fi nici măcar nucleul reformiştilor duri. La aceste cifre este evident că reformiştii vor fi deja răspândiţi prin electoratul soft al PDL (/ICCD/….), printre cei ce nu se mai implică sau printre simpatizanţii PNL. În schimb vom găsi aici probabil specia cea mai intolerantă de reformişti, carismatici şi mesianici.

Acest milion este important pentru o nouă guvernare. Din nefericire pentru ei (şi din fericire pentru rest) un milion este un număr gestionabil. Pentru a contracara efectul lor subversiv USL nu va trebui decât să guverneze într-un mod decent. Decent înseamnă aici să le inducă oarecari disonanţe cognitive. Specific vorbind, ar putea fi suficient să dovedească că există limite în calea puterii sale (e uşor – chiar există) şi să aibă o politică economică coerentă (mai greu – dar precedentul Boc ajută).

Dar cealaltă variantă, aţi putea spune, este o victorie a lui Traian Băsescu. Nicidecum. Date fiind raporturile de forţe menţionate la început, dată fiind şi răspândirea lor în majoritatea straturilor demografice, dată fiind pierderea puterii executive, dată fiind cristalizarea opţiunilor (deci relevanţa scăzută a propagandei) acest lucru este cvasi-imposibil.

Dar o remiză strategică? Asta putem discuta. Să presupunem chiar că această remiză produce un mini-efect de bandwagon. În acest caz raportul ar putea fi:

7 000 000 : 2 000 000

adică

3,5:1.

Iar acest raport este pur şi simplu ne-gestionabil. Nu mai am spaţiu să explic aici de ce, voi pune la sfârşit linkul spre un articol pe care l-am scris mai de mult. Oricum, în caz de remiză strategică, victoria grupului anti-Băsescu se amână nu se invalidează.

Încheiere

La finalul acestui articol voi urma si eu modelul lui Barbu şi mă voi adresa cumva electoratului  ultra-reformist.

Ce-i de făcut, deci? Vestea bună este că mijloacele politice uzuale rămân la fel de valide. Un partid propriu, o susţinere a PNL, o mişcare civică rămân opţiuni viabile. Propunerea colegului George de reformare a Constituţiei ar putea fi interesantă. Sfaturile lui Barbu rămân aplicabile.

Veste mai puţin bună este că discursul va trebui modificat radical. Dar asta probabil ştiţi deja.

Vestea rea este că, pentru a păstra o voce în spaţiul public, va trebui să vă schimbaţi modul de gândire. Cel mai simplu va fi să acceptaţi raportul de forţe. Mai devreme sau mai târziu adevărul vă va privi pur şi simplu în faţă.

Apoi, trebuie să înţelegeţi că Traian Băsescu nu va mai lupta în locul vostru şi nici UE nu vă va mai face multă vreme munca de lobby. Şi nimeni nu vă va invita la masă doar pentru că sunteţi furioşi şi destul de mulţi. Este nevoie să vorbiţi pentru voi înşivă şi să reînvăţaţi cultura dialogului politic.

În sfârşit, avem problema urii. Spune Barbu:

Un efort conştient pe termen scurt de reducere a discursului bazat pe ură în plan public. Apartenenţa la un grup social nu e motiv de batjocură.

Aici nu suntem de acord. Modificarea discursului aduce prea puţin şi prea târziu. Iar,  în paranoia ce ne înconjoară, ne-sinceritatea nu poate fi o bună strategie. Toleranţa va trebui internalizată, chiar cu costul marginalizării unor aliaţi de nădejde.

Un bun început ar fi să rezolvaţi problema „vinii”. Societatea românească i-a dat lui Traian Băsescu resurse largi de timp, popularitate şi putere. Faptul că aceste resurse nu v-au fost suficiente nu este vina noastră, a majorităţii de acum. Este chiar vina lui Traian Băsescu, a celor ce au lucrat cu el şi a celor care îşi asumă proiectul său.

Andrei Tiut

Şi acum articolele:

George Vişan: Cum reparăm ce am distrus în ultima lună?

Barbu Mateescu: Falia – descriere şi potenţiale soluţii

Andrei Tiut: Sursele puterii străzii

Anunțuri

8 comments

  1. Andrei, n-am susţinut niciodată că cele două tabere sunt egale numeric. În mod evident sunt inegale. Dar asta nu face ca dimensiunile faliei să fie mai mici, ca subiectul să fie mai puţin important sau soluţiile mai uşor de găsit.

    Îţi mulţumesc pentru articolul de mai sus şi pentru comentarii.

  2. Motto-ul era acolo din ratiuni estetice :).

    La subiect acuma, un raport de 3:2 ar fi mai greu de astupat, pentru ca fiecare parte ar spera la o victorie „totala”. Dar un raport de, sa zicem, 4:1 arata clar „invingatorul” dar ii lasa celui slab un numar de voturi suficient de mare incat sa poate fi folosite in negociere.

  3. @Andrei

    Cred ca sunt la fel de reformist ca si Barbu Mateescu – numai ca eu am ales la un moment dat sa-l sprijin pe Basescu, conditionat, in momentul in care a ales sa urmeze un program de modernizare.
    Pe partea de discurs al urii, in tabara pro-basescu sunt o groaza de intelectuali frustrati cu ritmul modernizarii Romaniei si formati politic in anii 90 (ani deosebiti de frustranti). De aici si un discurs extrem de frust. La aceasta se adauga si aspiratiile nesanatoase spre purism ideologic si importarea unor idei din discursul politic american conservator.
    Se simte nevoia unui grand bargaining la nivelul elitei politice pentru dezvoltarea Romaniei, dar nu vad pe nimeni asezandu-se la masa tratativelor si sa negocieze un compromis.

  4. Pingback: Care sunt raporturile de încredere în societatea românească? « Civitas Politics

  5. Pingback: 100 de canale prin care legitimitatea devine putere « Civitas Politics

  6. Pingback: Parlamentare 2012: ce am prognozat pe Civitas Politics si ce s-a întâmplat în realitate « Civitas Politics

  7. Pingback: Traian Băsescu și refuzul modestiei « Civitas Politics

  8. Pingback: Două filosofii de coabitare « Civitas Politics

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s