100 de canale prin care legitimitatea devine putere 1

Pe un platou sunt două lacuri. Primul este numit Legitimitate iar cel de al doilea Putere. Altitudinea celor două lacuri este comparabilă dar, pe când lacul Putere se usucă ușor în timp, lacul Legitimitate este alimentat de un izvor subteran rece și proaspăt. Între cele două lacuri avem o ecluză care se deschide regulat cam la 4-5 ani. Ecluza este gândită cu cap, pentru că s-a văzut că dacă nu se deschide la timp apar tot felul de probleme.

Zona este semi-sălbatică, eforturile de raționalizare și îndiguire au fost șovăielnice, limitate și schimbătoare. De aceea între cele două lacuri nu există doar această unică ecluză ci încă 99 de canale și țevi.

Unele sunt  blocate cu baraje și valve, altele sunt libere. Unele sunt mai jos, și se umplu imediat ce apa se umflă, altele sunt mai sus. Spre exemplu canalul Demisie este foarte jos, este presat repede, dar stă destul de bine închis și nu poate fi deschis decât la comandă.

Unele canale nu există decât potențial, sunt simple crăpături în pământ, abia vizibile cu ochiul liber, sau albii semi-astupate ale unor vechi torenți. Unele canale (Demisie, ecluza) sunt mari, pot transfera cantități uriașe de apă aproape instantaneu. Altele sunt mici. Iar pe lângă acest sistem de canale vizibile există și un sistem de capilare invizibile, prin care apa din Legitimitate infiltrează în Putere.

În regiune se aplică sistem de legi bizar, prin care cine posedă apa posedă și terenul de sub ea. Uneori Putere și Legitimitate au același proprietar. În cazul nostru nu. De aceea proprietarul Puterii face tot ce poate pentru ca apa să nu se scurgă în lacul său. Multe canale după cum spuneam, sunt închise și nu pot fi deschide decât de el sau de familia lui. Cu ei proprietarul are o relație de dragoste și ură. Totuși familia este de regulă  loială și nu se joacă la canale.

De obicei transferul de proprietate de face odată cu deschiderea ecluzelor. Dar familia ce deține Legitimitatea a adoptat membri ai adversarilor. Apoi a cooptat niște veri comuni din grupul UNPR pe care proprietarul Puterii îi hrănea cu resturi de pizza. Împreună au deschis cäteva conducte și brusc proprietarul Legitimității a obținut o cotă parte din Putere.

Disperat, proprietarul Puterii (îi vom spune la fel în continuare) astupă canalele cu orice unelte și materiale poate găsi. Unele sunt furnizate de o autoritate locală numită CCR. CCR este un organism bizar, care uneori dă cazmale celui ce deține Legitimitatea, alteori dă lopeți celui de la Putere. Niște vecini dintr-un loc numit UE, cu care proprietarul Puterii se are bine, mai dau o mână de ajutor. Alteori proprietarul Legitimității sapă canale de-a nboluea și proprietarul Puterii preia gratuit pământul proaspăt scos pentru crea propriile baraje.

*

Bun. Ce vedem în această poveste? Am putea vedea o saga siropoasă, un fel de Dallas, în care cele două familii se scaldă în dragoste, ură, muncă și ingeniozitate.

Sau am putea vedea un serial cu avocați. Unii spun că proprietarii Legitimității nu ar avea de fapt voie să sape. Pentru că sunt urâți, inculți, și părinții lor erau niște bestii. Pardon, asta era din Dallas.

Pentru că, deși nu există mereu legi exprese, totuși regula supremă e coerența sistemului hidrologic. Iar sistemul nu e făcut ca să reziste la aceste săpături.

Cei cu Legitimitatea se apără spunând că nu ei au umplut lacul, că trebuie făcut ceva. Că deja o parte din apă ajuns în mlaștina Extremism, și toți știm ce se poate întâmpla mai departe. Și dacă apa se revarsă singură va fi mai rău pentru toți. De aia proprietarii civilizați din UE deschid singuri vanele și nu se mai chinuie nimeni.

Da ăsta de la Putere e un porc de câine, și are și un trecut ultra dubios. Pardon, iarăși suntem în Dallas.

Prea puțini vorbesc de apă. Apa e mișcată de două mari forțe: presiunea izvorului care umple lacul Legitimitate și gravitația care trage apa din Legitimitate în Putere. Canalele și pompele folosite de cele două familii sunt doar epifenomene, aproape ca umbrele de pe peretele peșterii lui Platon. Apa își sapă singură propriile canale și curge îndărătnic înapoi în locul eliberat de pompe. Aceasta este natura ei. În eventualitatea improbabilă că s-ar astupa cele 99 de canale și ecluza ea tot ar inunda lacul Putere, distrugând poate în drum tot sistemul de desecare.

Cele două familii nu par foarte conștiente de situație. Posesorii Legitimitatătii se laudă cum săpau ei încă de când lacul lor era pe jumătate gol. Chiar și acuma se simt un vârf de lance, susținând că acolo unde sapă ei apa vine în urmă. Fals, ei sapă în direcția care apa deja curge. Trebuie totuși spus că au măcar o înțelegere aproximativă a hidrologiei, încercând să nu astupe izvorul.

Vechea familie a Puterii stă chiar mai rău cu înțelegerea. Ar trebui să sape disperați în direcția izvorului ca să își alimenteze lacul, sau măcar să își fondeze un nou lac „Legitimitate2”. Dar nu, mulți dintre ei ne învață că seceta e normală după atâta timp, că apa e rea iar barajele sunt bune; poate e adevărat , dar sigur e inutil.

Cei mai practici astupă canale și pompează apă de zor în speranța că izvorul de apă se va destupa singur și va curge și în lacul lor. Nouă poate nu ni se pare tocmai rațional, dar cel ce caută izvorul este chiar profesorul Ungureanu, care pe vremuri a urcat nivelul săptămâni la rând.

Evident, apa continuă să curgă, ceea ce înseamnă că cei de la Legitimitate vor ajunge inevitabil să controleze Puterea – doar greșeli cu totul explozive pot schimba asta. Dar vechea familie pierde controlul Puterii chiar sub ochii noștri. În loc să folosească partea lor de lac cât mai există ei aleg să se consume într-o rezistență disperată, lăsându-l practic pe profesorul Ungureanu să caute singur și fără unelte apă în deșert.

Andrei Tiut

Și acuma articolele care susțin mai teoretic această frumoasă parabolă:

Anunțuri

One comment

  1. Pingback: Machiavelismul prost temperat. Un comentariu la situația CSM « Civitas Politics

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s