Un articol recent al domnului Dragoş Paul Aligică pare să rezume foarte bine poziţia mai multor suporteri ai lui Traian Băsescu, dezorientaţi de aparentul refuz al acestuia de a boicota votul:

Cine dă legitimitate în această țară? Partidele și grupările politice? Campaniile mass media și de publicitate sau marketing politic? Ce zic comentatorii sau știriștii? Opinia publică? Gloata din stradă care sparge vitrine?

Nu. Legitimitatea este dată de expresia voinței cetățenilor prin intermediul mecanismelor și procedurilor statului de drept. Odată cu anunțarea rezultatului, România trebuie să revină imediat la respectarea strictă a regulilor statului de drept.

Dincolo chiar de miza acestui referendum, această poziţie, care capătă o oarecare circulaţie, merită contrazisă făcând o distincţie între lege, legitimitate şi popularitate. În ipoteza domnului Aligică legitimitatea este o noţiune redundantă, un alt nume pentru legalitate. Sociologia, dreptul şi morala par să coincidă perfect.

Putem însă contrazice această ipoteză cu un simplu experiment de gândire. Să presupunem că domnul Băsescu, beat fiind, produce un accident cu 150 morţi. Sau, şi mai bine, aflăm că în fiecare săptămână răpeşte un copil, îl duce în beci la Scroviştea, îl decapitează şi îi bea sângele. Am mai considera vreunul din noi că domnul Băsescu este un preşedinte legitim? – cu siguranţă nu.

Iar această consideraţie i-ar afecta puterea în feluri pe care nu putem să le prezicem propriu-zis. Poate CCR ar produce o nouă interpretarea creativă a Constituţiei; poate s-ar găsi un medic care să îl declare inapt fizic sau mental – indiferent de mijloc efectul ar fi acelaşi: racordarea legalităţii la legitimitate.

Trebuie spus şi că există în legislaţiile şi practica democraţiilor modalităţi de a supune legea legitimităţii. Graţierea, amnistia şi demisia de onoare sunt asemenea instituţii, bine înrădăcinate, deşi folosite rar.

Dar de ce se întâmplă asemene lucruri? Am putea răspunde discutând legătura dintre lege şi morală, precum şi importanţa consensului. Prefer însă să spun (a la Max Weber) că legitimitatea, chiar şi în democraţiile moderne, nu este doar raţional-legală ci şi tradiţională. De aceea un lider politic trebuie să se abţină de la a face „nefăcute” şocându-şi alegătorii. Să ne amintim: este exact argumentul pentru care se cere demisia lui Victor Ponta.

Însă nu orice impopularitate este ne-legitimitate, şi de aceea sondajele obişnuite sunt un prost indicator al legitimităţii. Susţinătorii preşedintelui suspendat au dreptate – însă doar până la un punct – să indice preşedinţi ai altor state care au încheiat mandatul în ciuda nivelului catastrofal de încredere în electorat.

Astfel întrebarea fundamentală este: cine se opune lui Traian Băsescu, un set de clone ale lui Cătălin Voicu susţinut de o gloată ineptă şi influenţabilă sau o coaliţie de politicieni şi alegători care, dincolo de varii defecte, sunt sinceri în convingerea lor că preşedintele a făcut „nefăcute” şi „neconstituţionale”?

În primul caz preşedintele re-confirmat la masa verde ar putea (încerca să) răscumpere parlamentari şi să continue să guverneze cetăţenii apatici fără voia lor, dar cu legea şi PPE în spate. În al doilea caz, însă, şi politicieni şi alegători vor face presiuni ca legitimitatea voinţei lor să fie recunoscută – iar preşedintele s-ar putea trezi izolat la Cotroceni.

Admiţând că opozanţii lui Traian Băsescu nu sunt (suntem) o gloată sau o majoritate de conjunctură, putem compara acţiunile noastre cu cârtiţa din whack-a-mole. Ori de câte ori o loveşti în cap, ea se infiltrează prin altă gaură. Referendumul este o asemena gaură, prin care legitimitatea proiectului Băsescu este pusă în discuţie, dar nu este nici ultima nici singura. O victorie la referendum pentru Traian Băsescu ar închide toate aceste găuri. O înfrângere „onorabilă” îi va da urmaşului său posibilitatea să joace pe viitor jocuri politice mai elegante. Dar o ne-participare, indiferent de rezultat, va transforma rămăşitele PDL & comp. în copilul „ofticos” cu care nimeni nu vrea să se mai joace.

Andrei Tiut

Pe teme asemănătoare:

• George: Care „voinţă populară” ?
• Andrei: Cum am ajuns aici? Despre destrămarea legitimităţii în stat
• Andrei: De ce am ieşi în stradă?
• Mihai Radu (catavencii.ro): Despre cele invizibile de la facerea democraţiei