Complexul diplomatico-informațional 2

1378613_10151875860832488_1870567177_n

Am început să scriu un articol despre posibilii candidați la Președinția României în 2014. Undeva spre finalul acestui articol va fi o notă despre câțiva șefi de servicii secrete. Acest grup select îi cuprinde pe domnii Maior, Meleșcanu și Geoană și Ungureanu (deși dl Ungureanu primește tratament separat ca șef de partid). Ce au acești oameni în comun?

Au în CV diverse poziții legate de securitate și de politică externă (cel puțin într-un domeniu, de obicei în amândouă). Sunt fii sau membri ai vechilor elite socialiste ridicați prin forțe proprii. Totuși, asta nu pare să îi facă antipatici în ochii SUA. Vorbesc rar, măsurat, demn și, dacă li se oferă ocazia, destul de mult. În mod tipic este greu să re-povestești a doua zi ce au vorbit. Au schimbat cel puțin o dată în viață loialitatea politică. Toți sunt prezidențiabili: au candidat le președinție sau au fost luați în considerare pentru această candidatură.

Acest articol este inspirat întrucâtva din ideea americană de military-industrial complex. Însă nu atât în aspectul de big business ci acela de „old boys network” și „revolving door” More…

De ce băsiştii extremi nu pot locui în democraţie 17

David-Oath_of_the_Horatii-1784
Democraţiile nu sunt frumoase. Ele sunt murdare şi urâte. O parte a elitei politice americane a continuat, spre exemplu, torturarea prizonierilor făcându-se, în opinia mea, vinovată de crime de război. În aceeaşi ţară Patriot Act limitează habeas corpus şi alte drepturi, iar procedurile greoaie de înregistrare ţin în afara corpului electoral largi populaţii de minoritari. În Franţa lui Sarkozy magrebienii şi ţiganii au avut motive să creadă că trăiesc într-un stat poliţienesc. Chiar şi aşa, opoziţia se desfăşoară între limite pre-stabilite. Cum ar fi ca Barack Obama, înfrânt, să nu îi cedeze puterea lui Mitt Romney de teamă că acesta va încălca drepturile omului? Sau ca susţinătorii săi să folosească proceduri formale pentru a mai obţine câţiva săptămâni până la predarea mandatului?

Într-o democraţie există trei forme prin care o minoritate politică poate spera să se opună cu succes sistemului. Există căi legale de atac (de preferinţă pe fond), demonstraţii de stradă şi nesupunere civică. Primele două sunt în limitele legii. A treia este o sfidare a ei dar, în acelaşi timp, o formă de a afirma încrederea în umanitatea comună, în con-cetăţenie. Nu există democraţie construită de lideri providenţiali (cel puţin nu în timpurile moderne), de serviciile secrete, sau de măciuci. Există democraţie construită de societate, pornind de la încrederea (poate iraţională) că, într-un târziu, binele învinge. Un anumit număr de băsescieni nu mai pot să creadă că binele învinge şi sunt, de aceea, limitaţi în acţiunile lor democratice. Dacă nu se vor dezmetici curând, penalitatea aplicată de societate ar putea fi dură.

Dacă aţi citit până aici fără furie partizană, aţi putea observa că argumentul poate fi întors cu uşurinţă asupra celeilalte tabere. Dacă USL ar fi în opoziţie, furia radicală a unor susţinători ar îmbrăca poate aceeaşi formă. Perfect corect, dar puţin relevant. La 74% USL poate spera să construiască un mainstream fără PDL. La 12%, PDL riscă să devină fringe. More…