Situaţiunea din nordul Siriei Răspunde

Syria_Battle_for_Azaz_May_28_3PM

Cei câţiva zeci de kilometri de graniţa între Şiria şi Turcia pe care îi controlează ISIS (linia Al Rai – Jarablus) sunt un subiect extrem de fierbinte în Şiria. Există dovezi incontestabile şi de notorietate care arată că ISIS primeşte prin punctele de frontieră respective armament şi oameni şi exporta petrol şi agenţi infiltraţi. Coaliţia internaţională şi-ar dori foarte mult ca cineva să ocupe acest teritoriu din nordul Siriei şi să întrerupă conexiunea califatului cu „rezervorul de jihadisti”. Armata turca are resursele necesare să închidă graniţa, dar prefera să asiste impasibilă la schimburile transfrontaliere în timp ce îi vânează pe militanţii kurzi cu costuri grele pentru populaţia civilă.

Singurii care vor şi sunt capabili să cucerească oraşele ocupate de ISIS sunt kurzii. Se opun însă turcii care nu vor ca cele două cantoane kurde din est să se conecteze cu Efrin, cantonul izolat în vest. Erdogan a declarat zona respectivă ca fiind linia roşie a cărei încălcare va duce la implicarea directă a armatei turce în nordul Siriei împotriva kurzilor sirieni. Eforturile kurde au fost oprite succesiv. Ofensiva dinspre est către Manbij a fost amânată sine die din cauza opoziţiei turceşti după cum a confirmat formal col. Steve Warren într-un AMA pe reddit. Ofensiva dinspre vest a fost oprită în Mara. More…

Reclame

Turcia vs Rusia – avionul buclucaș 1

11232223_455315351308181_7880822592041542476_n

Acest incident este unul foarte grav, fiind prima dată după Războiul Rece când un stat NATO doboară un avion rusesc. Doborârea avionului rusesc nu ar trebui însă să reprezinte o surpriză având în vedere modul în care se desfășoară intervenția rusă din Siria și incidentele militare în care au fost implicate nave și aeronave rusești după izbucnirea crizei din Crimeea.

Incursiunea avioanelor rusești în spațiul aerian turc care s-a încheiat cu doborârea unuia dintre acestea ar putea fi considerată o excepție dacă tipul acesta de incidente nu s-ar fi multiplicat de la anexarea Crimeei și a destabilizării Ucrainei. Numai în 2014 surse independente au identificat și analizat peste 40 de incidente în care avioane rusești au hărțuit nave sau aeronave ale SUA și ale NATO aflate în spațiul aerian internațional sau în ape internaționale, avioane rusești au zburat în proximitatea spațiului aerian ale unor membri ale Alianței, iar aeronave sau submarine rusești au violat spațiul aerian sau ar fi pătruns în apele teritoriale ale unor state membre ale NATO sau chiar și a unor state neutre (Suedia). Înaintea doborârii avionului rusesc de către Turcia, în largul coastelor Scoției, Royal Navy împreună cu avioane de patrulare franceze și canadiene căutau un submarin de ultimă generație al marinei ruse. Un incident similar a avut loc și anul trecut. More…

Siria, frontul diplomatic și interesele aflate în joc 1

Barack_Obama_chairs_a_United_Nations_Security_Council_meeting

Dacă acum câteva săptămâni o intervenție americană și aliată în războiul civil sirian părea ca fiind iminentă evoluțiile de pe frontul diplomatic au amânat această intervenție. Eșecul premierului Cameron de a obține un vot în Camera Comunelor care să susțină intervenția americană în Siria și opoziția ruso-chineză din Consiliul de Securitate al ONU au văduvit poziția SUA de legitimitatea necesară. Ezitările americane privind necesitatea intervenției armate în Siria au jucat de asemenea un rol important în amânarea a ceea ce părea inevitabil după atacul cu arme chimice de la Ghouta. Este util în momentul de față să ne uităm și să analizăm interesele fiecărui actor internațional implicat în criza siriană.

Statele Unite nu doresc în momentul de față să o conducă o intervenție, chiar și limitată în Siria. Atacul de la Ghouta a forțat însă mână administrației Obama, în joc fiind credibilitatea SUA după lansarea în urmă cu doi ani a „pragurilor de netrecut”. La nivel regional există însă „o cerere” pentru o intervenție americană care vine din partea aliaților Washington-ului: Turcia, Arabia Saudită, Qatar – care din diferite rațiuni strategice și politice doresc eliminarea regimul lui Bashar al Assad și îi sprijină pe rebeli. Din această poziției aliații SUA încearcă să convingă Washington-ul de necesitatea unei intervenții. În Europa singurul aliat american care ar sprijini o intervenție internațională și ar lua partea activ la ea este Franța, după „defecțiunea” britanică și lipsa de interes a statelor NATO și UE. În cazul prăbușirii regimului sirian, Rusia are cel mai mult de pierdut, fiind pus sub semnul întrebării rolul său în cadrul sistemului internațional. China deși nu are interese majore în Siria se opune intervenției, pentru a contrabalansa puterea americană. În prezent situația tinde spre soluționarea pașnică a crizei, dar riscul unei intervenții este totuși prezent. More…

O intervenţie americană în Siria? Greu de crezut Răspunde

289187-syria-civil-war

O lume întreagă aşteaptă ca administraţia preşedintelui Obama să acţioneze, chiar să intervină limitat în războiul civil sirian. Şi totuşi, ce opţiuni realiste are astăzi un preşedinte care a primit un Nobel pentru Pace tocmai pentru că promitea că în mandatul său nu va exista o nouă Ruandă?

În esenţă, tabloul contextual şi variabilele pe care preşedintele Obama trebuie să le includă în procesul său decizional legat de o posibilă intervenţie în Siria denotă o misiune imposibilă. Pe europeni nu se poate conta, fiind preocupaţi de cum să îşi reducă mai repede bugetele apărării, în intenţia de a extinde pe cât posibil durata de viaţă a statului bunăstării. Exasperat, Ivo Daalder, ambasadorul SUA la NATO, avertiza recent că, dacă aceste tendinţe vor continua, în cinci ani NATO nu va mai avea capacitatea expediţionară de a desfăşura o operaţiune de complexitate moderată precum cea din Libia. Dar Daalder a mers chiar mai departe decât Gates, în 2011, lăsând să se înţeleagă că, in extremis, o Americă achitând 75% din factura Alianţei este dispusă să revizuiască o noţiune până astăzi sacrosanctă – paritatea statelor membre în sistemul decizional al NATO. More…

Laudatio pentru Casa Jurnalistului 1

image.png
Prima breşă a fost făcută de articolul lui Ştefan Mako despre Sabina Gherman. Nimeni dintre cei care au citit articolul, probabil, nu au putut privi cazul apoi cu aceiaşi ochi. Apoi a fost Biserica Protestatară din Bârlad a lui Vlad Ursulean. Nu mai vorbeam acuma de noroc şi conexiuni personale. Ci de dorinţa de a merge pe teren şi de a observa fenomenul de la firul ierbii. Dorinţă care nu a mistuit deloc agenţiile de ştiri. Merită menţionat şi Mica revoluţie siriană din Bucureşti (Ştefan Mako), despre alt subiect „invizibil” în societatea noastră.

Acuma Ştefan Mako şi cineva Mateaş s-au dus în Turcia cu autostopul. Pur şi simplu. Asta în timp ce televiziunile îşi pun la păstrare corespondenţii de război, ca să îi poate folosi la inundaţiile care se apropie. More…

Piaţa Taksim vs Piaţa Universităţii (începuturi) 1

piata Taksim

Piaţa Taksim, ca şi Piaţa Universităţii este „inima” simbolică şi recreaţională a oraşului. Nu toate manifestaţiile îşi aleg asemenea locuri. Protestul Papioanelor sau mitingul revoluţionar din faţa CC al PCR şi-au luat ca ţintă locaţii reale ale puterii. Mişcările Occupy sau (forţând nota) atentatorii din 11 septembrie şi-au ales locaţii simbolice ale puterii, deduse din opiniile unor intelectuali seminali pentru mişcare. Revoltele din Londra au fost des-centrate şi mulţi s-au revoltat, în general, „aproape de casă”.

Mergând în punctul central al oraşului o manifestaţie afirmă că este reprezentativă nu pentru o parte a societăţii ci pentru întregul ei, sau măcar întregul localităţii. Această pretenţie este imediat pusă la test, căci Oraşul poate alege să nu o accepte („IMGB face ordine”). Dacă, însă, este acceptată, opozanţii vor susţine că ei, şi nu Puterea, vorbesc în numele consensului social.

Pentru a găsi logica din spatele acestor elemente comune trebuie să ne gândim puţin la istoria recentă. În Turcia, se pare, nu au mai existat manifestaţii de amploare în vestul ţării de aproximativ 15 ani. În România nu au mai existat din anii ‘90, cu scurte intermezzo-uri produse de Traian Băsescu. Guvernele care au condus în această pace socială au luat-o ca o stare de normalitate şi ca o sursă de legitimitate a propriilor reforme. În fapt, însă, societatea turcă este profund divizată iar cea română era în 2012 covârşitor opusă acestor reforme.

Este, dacă doriţi, un dezechilibru democratic, o mal-democraţie, care, asemeni mal-nutriţiei, arată o problemă mai mult calitativă decât cantitativă . Stabilitatea democratică este dată, realist vorbind, de cooptarea elitelor tuturor grupurilor. Gândiţi-vă la evoluţia generaţiei politice ‘68 în SUA sau la apariţia partidelor catolice în Europa. Apoi, aceste elite au grijă să promoveze interesele celor pe care îi reprezintă, adeseori într-o formă mai fezabilă decât elanul contestatar care le-a împins în establishment.

În România şi Turcia elitele contestatare au fost, se pare, discreditate prin ineficienţă; ele nu au putut nici să obţină puterea, nici să negocieze un compromis tolerabil la nivelul maselor. De aceea, partidele sunt văzute ca parte a opoziţiei dar, nu ca unică voce. În schimb, fără purtători de cuvânt, fără o contra-elită, vocea maselor nemulţumite nu se mai aude. More…

România și spațiile maritime: o relație incertă (I) 2

385141_247819108612600_123934151001097_674942_1206302172_n

Unul din primele articole publicate pe acest portal în urmă cu aproape șase ani a fost dedicat modernizării marinei militare în conformitate cu prioritățile strategice ale României. Argumentul în sine era unul de sorginte „navalistă” inspirat de scrierile lui Alfred Thayer Mahan. Între timp au avut loc o serie de evoluții politice, militare și economice ce readuc în discuției importanța unei marine militare româneșt moderne și performante la Marea Neagră.

Politic cea mai importantă evoluție a fost soluționarea disputei cu Ucraina privind delimitarea platoului continental, care a fost secondantă din punct de vedere economic de acordarea de licențe de explorare /exploatare unor companii de petrol și gaze în Zona Economică Exclusivă. Războiul din Georgia din vara lui 2008 a fost o importantă evoluție politică la nivel regional relevând riscurile de securitate generate de conflictele înghețate. În operațiunile rusești împotriva Georgiei marina rusească a jucat un rol important și a demonstrat capacitatea Kremlinului de a proiecta putere în Marea Neagră. Criza financiară și economică a afectat puternic statele riverane Mării Negre proaspă devenite membre NATO, România și Bulgaria, reducându-le potențialul economic și militar. More…

Siria: Pericolele unei neintervenții 2

Ca și în cazul Kosovo sau al Libiei, o eventuală implicare internațională în Siria ar avea o miză politică simbolică aflată dincolo de rațiuni umanitare pure. În joc se află salvgardarea unui principiu, dar și for¬mu¬larea unui avertisment transmis regimurilor care își agresează propriile popoare.
Duelul recent purtat în paginile Washington Post între Henry Kissinger și Anne Marie Slaughter rezumă simbolic credințele care polarizează as¬tăzi comunitatea internațională în răspunsul său față de criza siriană.
More…

Parteneriatul strategic româno-american – o nouă etapă Răspunde

A trecut ceva vreme de la vizita președintelui Traian Băsescu la Washington și primirea sa de către omologul său american Barack Obama. Cu excepția unui preview asupra vizitei am evitat să fac o analiză la cald din cauză că aceasta ar fi surprins doar parțial semnificația evenimentului pentru relația bilaterală. More…

O telegramă pierdută și războiul cu Rusia 3

Senatorul american Richard Luggar în dialog cu președintele Traian Băsescu, București 27 august 2008

Chiar dacă dezvăluirile Wikileaks nu vor provoca o revoluție globală sau vor face guvernele mai responsabile în fața cetățenilor lor pentru modul în care își formulează politica externă, chiar și pe cele democratice,  telegramele făcute publice de Julian Assange și acoliții săi reprezintă o rară oportunitate de a diseca o parte a mecanismului de luare a deciziilor de politică externă ale statelor.

More…

Estul – perspective pesimiste 6

Germania: În urma dezastrului de la Fukushima Angela Merkel a decis abandonarea energiei nucleare. Decizia a venit în urma isteriei provocate de accidentul nuclear din Japonia și a unei puternice mișcări anti-nucleare germane. Renunțarea la energia nucleară a venit atât pe fondul accidentului nuclear de la Fukushima, dar și în contextul unor alegerilor regionale din Germania, unde coaliția CDU/CSU-FDP a înregistrat eșec după eșec în fața social democraților, dar mai ales a ecologiștilor, cotați în sondaje mai bine decât social democrații, rivalii tradiționali ai creștin democraților și a liberalilor. Abandonarea energiei nucleare de Germania înseamnă creșterea dependenței acesteia de importurile de gaze din Rusia și creșterea influenței Moscovei asupra politicii externe germane.

More…

Iluzia triumfului 5

Protestele din Piața Tahrir

Mubarak e acum istorie. Dar nu şi regimul, până mai ieri patronat de el. Retragerea lui Mubarak şi „exilul” în fortareața Sharm el-Sheikh par să reprezinte preţul plătit pentru calmarea tsunamiului care ameninţa întregul establishment. A fost o mişcare menită să câştige timp, creând totodată aparenţa acceptării de moment a revendicărilor străzii. La capătul a 18 zile de proteste, preşedintele Egiptului a predat puterea armatei. Dar pentru sutele de mii de protestatari, plecarea lui Mubarak din Cairo şi predarea puterii către armată nu reprezintă nici pe departe victoria mult aşteptată. Pe scurt, vârful a căzut, doar că icebergul a rămas.

More…