Siria: Pericolele unei neintervenții 2

Duelul recent purtat în paginile Washington Post între Henry Kissinger și Anne Marie Slaughter rezumă simbolic credințele care polarizează as­tăzi comunitatea internațională în răspunsul său față de criza siriană.

Pe de o parte, se află Henry Kis­singer, un maestru al real­politik-ului prizat de Rusia și China. Pentru el, întreaga at­mosferă generată de „Primă­vara arabă“ răstoarnă regulile statu-quo-ului, înlocuind prin­cipiile echilibrului afirmate prin Pacea de la Westfalia (1648) cu doctrina intervenției uma­nitare. Aceasta din urmă respinge noțiunile de interes național sau balanță a puterii (an­corele vechii ordini), considerându-le lipsite de o dimensiune morală. În plus, se justifică nu prin necesitatea de a răspunde unei ame­nințări strategice, ci „prin eliminarea con­di­ți­i­lor considerate responsabile de violarea unor principii universale de guvernare“. Pe scurt, un pretext și o rețetă de răspândire a de­zor­di­nii. Să nu uitam că, în trecut, a fost un mare adversar al intervențiilor NATO de stabilizare a Balcanilor.

De cealaltă parte a versantului se află Anne Marie Slaughter, cea care, până anul trecut, a condus think-tank-ul intern al Depar­tam­en­tu­lui de Stat. Fondat în 1947, chiar de legen­da­rul George Kennan, părintele doctrinei de în­diguire, menirea  sa era să devină un fel de bu­solă strategică destinată să orienteze SUA într-o lume tulbure. Pentru Anne Marie Slaughter, o intervenție în Si­ria nu este doar justificată, ci și dreaptă. Dar miza unei eventuale intervenții nu tre­buie să fie neapărat schim­barea regimului Assad. Ca și în cazul lui Slobodan Milo­șe­vici, de această parte trebuie să se ocupe, prin mijloace pașnice, sirienii. Dim­potrivă, o eventuală intervenție inter­na­țională trebuie să folosească toate măsurile necesare pentru a opri agresiunea regimului Assad împotriva civililor.

Este tiparul consacrat la momentul operațiunii NATO în Kosovo când obiectivul era stoparea purificărilor etnice, nu și schimbarea regimului. James Steinberg (decanul unei prestigioase școli de politici publice din SUA) declara anul trecut că „în Kosovo am demonstrat că este posibilă o intervenție militară limitată, concentrată pe stoparea masivei crize umanitare și pe protecția civililor”. Dar în timp unda de șoc a amorsat, în rândul societății sârbe, forțele (precum Otporul lui Srdja Popovic) care au condus la răsturnarea lui Slobodan Miloșevici prin mijloace pașnice. Pilonii care asiguraseră pănă atunci perpetuarea regimului (aparatul de securitate, birocrația, elitele economice) ajung să conștientizeze că rezistența lor la schimbarea statu-quo-ului devenise prea costisitoare, astfel că își reorientează loialitatea departe de regim. Este ceea ce se încearcă și se speră și în cazul sirian.

În cele din urmă, nu mai trăim în epoca în care suveranitatea pu­tea fi interpretată ca o licență pentru a ucide. În plus, ea capătă tot mai mult o dimensiune contractuală. După ororile petrecute în Bal­cani, Ruanda sau Darfur, suveranitatea nu mai poate fi percepută exclusiv ca drept (de guvernare a teritoriului național, după bunul plac, fără teama vreunui amestec din afară), ci și ca responsabilitate față de propriii cetă­țeni: „de a-i proteja de genocid, crime îm­potriva umanității, purificare etnică și crime de război sistematice.

Ca și în cazul Kosovo sau al Libiei, o eventuală implicare internațională în Siria ar avea o miză politică simbolică aflată dincolo de ra­ți­uni umanitare pure. În Kosovo, era în joc nu doar relevanța Alianței în lumea post Război Rece, cât credibilitatea NATO de a răspunde unui conflict care se desfășura în curtea sa din spate. În Libia, esențială în reacția finală a fost preocuparea multora dintre guvernele occidentale față de reproșurile care ar fi urmat dacă ar fi stat pe margine să privească cum Gaddafi strivește, într-o baie de sânge, o ramură a „Primăverii arabe“. Acum, în joc se află salvgardarea unui principiu, dar și for­mu­larea unui avertisment transmis dictatorilor de pretutindeni:

Când guvernele traversează pragul genocidului,  al crimelor împotriva uma­nității, al purificării etnice și al crimelor sis­te­matice de război împotriva propriului popor, lumea va acționa prin forță, dacă este nece­sar. Doar așa dictatorii criminali se vor gândi de două ori înainte, spune Anne Marie Slaughter.

Desigur, nu lipsesc nici scenariile care expun pericolele pentru pacea și securitatatea re­gio­nală generate prin exportul crizei siriene în statele vecine. În cele din urmă, gravitatea lor extremă și perspectiva unui haos regional fac intervenția și mai necesară. Robert Satloff (de la Washington Institute for Near East Policy) punctează că nu este ex­clus un colaps al forțelor guvernamentale ca­re asigură securitatea arsenalului de arme chimice și bacteriologice și transferul lor pe pia­ța neagră. Totodată, drept represalii pentru sprijinul acordat de Ankara opoziției siriene, regimul Assad ar putea să ofere adăpost și să ali­men­teze cu armament gherila kurdă (Partidul Mun­citorilor din Kurdistan), reinflamând un con­flict de mult uitat. Mai mult, în încercarea de a regionaliza conflictul, dar și pentru a amenința stabilitatea statelor vecine, Da­mas­cul poate decide expulzarea în Iordania, Liban și chiar Israel a sutelor de mii de palestinieni care încă trăiesc în taberele de refugiați gu­ver­namentale de pe teritoriu sirian. Nici vărsarea conflictului sectar și în Liban nu este deloc imposibilă, redeschizând clivajele tradiționale dintre milițiile Hezbollah și forțele sunite.

Și totuşi, cine să își asume responsabilitatea unei intervenții? America? Europa? În video­conferințele din ultima vreme dintre cele două maluri ale Atlanticului subiectul central a fost criza euro. Nu masacrele din Qubair sau Daraa. Pare că Vestul vrea să „conducă din spate“, lăsând prima linie Ligii Arabe și Turciei.

Octavian Manea

Anunțuri

2 comments

  1. Pingback: Intervenție americană iminentă în Siria « Civitas Politics

  2. Pingback: Defecțiunea britanică și intervenția americană în Siria « Civitas Politics

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s