Defecțiunea britanică și intervenția americană în Siria 1

29_syria_debate_r_w

Joi 29 august a avut loc o răsturnare de situație greu de imaginat în istoria politică modernă britanică: deși guvernul de coaliție al lui David Cameron deținea majoritatea în Camera Comunelor nu a reușit să strângă destule voturi pentru a obține mandatul necesar participării la o intervenție alături de Statele Unite în Siria. Acest rezultat este fără precedent– niciun cabinet britanic nu și-a văzut refuzată de către Parlament inițierea unei intervenții militare, până acum. Este o evoluție politică istorică – în alte circumstanțe acest vot ar fi condus la demisia guvernului.

Strict tehnic cabinetul Cameron nu avea nevoie de acest vot deoarece premierul deține puterea de a declanșa acțiuni militare pe baza prerogativelor coroanei, dar exista precedentul din 2003 când Tony Blair a cerut votul Comunelor pentru participarea la invazia Irakului pentru a crea un consens cât mai larg în jurul deciziei sale de politică externă – la fel de controversată la momentul respectiv, ca și acum de altfel. Moțiunea lui David Cameron a fost înfrântă cu 285 de voturi „împotrivă” și 272 „pentru” – 30 de parlamentari conservatori și 11 liberal-democrați refuzând să-și sprijine guvernul de coaliție. Surprinzătoare a fost atitudine Laburiștilor care au votat covârșitor împotriva intervenției.

Eșecul votului din Camera Comunelor aruncă în aer demersurile diplomatice ale Marii Britanii în Consiliul de Securitate al ONU privind obținerea unei rezoluții care să autorizeze o intervenție umanitară în Siria în urma atacului cu arme chimice de la Ghouta. Fără această rezoluție Statele Unite se vor găsi în aceeași situație ca în momentul invaziei Irakului din 2003 și ca în 1999 când NATO a bombardat Iugoslavia fără mandatul ONU. În absența legitimității politice și legale conferite de o rezoluție a Consiliul de Securitate al ONU o eventuală intervenție americană în Siria ar fi percepută ca fiind lipsită de fundament. Militar un atac american este sustenabil și fără sprijinul Marii Britanii, politic însă va fi perceput ca o nouă agresiune americană asupra unui stat musulman din Orientul Mijlociu. Chiar și înainte de votul din Camera Comunelor posibilitatea obținerii unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU pentru autorizarea unei intervenții erau reduse din cauza opoziției Rusie și Chinei – în prezent șansele unei asemenea rezoluții sunt minime.

De ce a refuzat Parlamentul britanic să confere un mandat guvernului pentru a interveni în Siria?

În primul rând pentru că o asemenea intervenție este impopulară în rândul britanicilor, aceștia nefiind convinși de necesitatea unei acțiuni militare. Cetățenii britanici și reprezentanții acestora nu au fost convinși de dovezile disponibilie – una din erorile guvernului a fost să introducă moțiunea înaintea prezentării rezultatelor preliminare ale anchetei ONU care se desfășoară acumîn Siria – dovezi indirecte, circumstanțiale și rapoarte ale serviciilor de informații. În al doilea rând din cauza efectului invaziei Irakului din 2003, când armele de distrugere în masă, principalul motiv al intervenției, s-au dovedit a fi inexistente. Culpabilitatea regimului Assad pentru atacul de la Ghouta, în ciuda dovezilor care au apărut în spațiul public, nu a putut fi stabilită cu precizie absolută – un aspect important pentru publicul britanic după invazia Irakului, când dovezile privind existența armelor de distrugere în masă au fost infirmate.

În al treilea rând caracterul limitat al intervenției nu a putut fi demonstrat convingător, deși a fost afirmat de guvern. Atât intervențiile din Irak și Afganistan și-au depășit scopul inițial, fenomenul de mission creep extinzând foarte mult durata și țelurile acestor misiuni. În al patrulea apetitul pentru intervenții al publicului britanic a scăzut și din cauza rezultatelor neconcludente ale intervenției similare din Libia din 2011, unde în ciuda faptului că regimul lui Muammar Gaddafi a fost eliminat, țara respectivă departe de a fi stabilă.

În fine liderul Partidului Laburist, Ed Miliband l-a acuzat pe David Cameron servește practic interesele americane și nu pe cele britanice aruncându-se într-o intervenție militară riscantă, fără o rezoluție ONU și fără dovezi serioase care să sprijine decizia de a utiliza forța, s-a dovedit a fi convingătoare, atât pentru opoziției cât și pentru o parte din reprezentanții majorității.

O acuzație surprinzătoare, de vreme ce Cameron a promis în 2009, în timpul campaniei electorale că va fi „un aliat de bază al Americii, și nu unul slugarnic”, un atac la adresa conduitei lui Tony Blair în raport cu Statele Unite în cei 10 ani de mandat la Downing Street 10. Reacția cabinetului Cameron la atacul lui Miliband și a votului împotriva intervenției dat de Laburiști a fost cel puțin la fel de șocanta, conform cotidianului The Times:

No 10 and the Foreign Office think Ed Miliband is a f***ing c**t and a copper-bottomed shit. The French hate him now and he’s got no chance of building an alliance with the US Democratic Party.

Care sunt implicațiile acestei decizii istorice pentru politica externă britanică?

Este destul de greu de estimat pe termen lung care vor fi consecințele și implicațiile politice pentru Marea Britanie ale votului negativ din Camera Comunelor din punctul de vedere al rolului său pe scena internațională. Pentru o bună parte din comentatorii și observatorii scenei internaționale eșecul răsunător al cabinetului Cameron în Camera Comunelor reprezintă un nou episod al decăderii puterii britanice și anunță un rol redus la Londrei în cadrul sistemului internațional. Acest vot pune în discuție relația specială dintre SUA și Regatul Unit, piatra de temeile a politicii externe și de securitate britanice de după criza Suezului.

Va mai fi capabilă Londra să influențeze deciziile de politică externă ale Washington-ului după acest eșec? Va mai putea sprijini politica externă americană în urma acestui „precedent istoric”? Concomitent alții interpretează acest débacle politic drept un eșec de etapă al cabinetului Cameron ale cărui consecințe pentru poziția Marii Britanii în lume pot fi gestionate.

Richard N. Hass, directorul prestigiosului think tank american Council on Foreign Relations consideră că decidenții americani vor interpreta rezultatul votului din 21 august ca o nouă etapă în izolarea Marea Britanie atât în raport cu SUA, cât și cu Europa. Înaintea acestui vot din Camera Comunelor, Marea Britanie părea să se îndepărteze de UE, elita politică britanică, mai ales cea conservatoare, manifestând un euroscepticism funciar. Au existat chiar apeluricredibile la abandonarea proiectului european, chiar dacă Londra a jucat un rol istoric important în articularea acestuia – o evoluție contrară intereselor americane. Mai mult decizia britanică de „a sta pe bară” în cazul unei intervenții va întări convingerile unor decidenți americani că Europa nu mai este un partener serios de politică externă. Relația specială anglo-americană riscă să devină doar un slogan, un capitol interesan din istoria relațiilor internaționale.

But the British decision will have far-reaching consequences. These go beyond a loss of influence in the world (and in Washington, in particular). The label „special relationship” will come in for some derision. Indeed, the UK is in danger of separating itself from both the EU and the US, an undesirable status for a medium size country that wants to play a world role but has few independent options.

The decision to opt out can be viewed still another way: as the latest signpost that the era of American foreign policy, in which the Atlantic Alliance constituted the foundation of much of what the US did in the world, is now over. To some extent this is welcome: Europe is no longer a contested theater of international relations; this description belongs most to the Asia-Pacific and in a different way to the greater Middle East.

Robin Niblett de la Chatham House consideră la rândul său că relația specială va suferi o serie de transformări, Marea Britanie devenind în urma votului de joi mai selectivă în angajamentele sale politico-militare față de Statele Unite. Relația specială nu se va goli de conținut, această fiind extinsă și instituționalizată, dar Washington-ul își va pune întrebări serioase cu privire la poziția Marii Britanii în politica internațională, mai ales că votul Camerei Comunelor se suprapune cu o reducere a bugetului apărării:

The rejection of the UK government’s motion on Syria raises a major question mark over the UK’s ability to continue playing its traditional role alongside the US in international deterrence. It also leaves the US in a more solitary position in having to shoulder the main burden of security in an increasingly insecure Middle East which is in the UK’s and Europe’s neighbourhood… That being said, the US-UK security relationship will not fall apart as a result of the vote and the subsequent decision to rule out participation in a military attack on Syria. The bilateral security linkages run deep, from intelligence sharing and counter-terrorism to the nuclear relationship and close partnership in the UN Security Council and other international bodies.

But this is a time when, increasingly, questions are asked in the US about the UK’s broader strategic posture. Deep cuts in UK defence expenditure have already had real impacts, as was seen in Libya. The UK is not closely involved in the most important dimension of US security policy for the future – the pivot towards the Asia-Pacific region. And the UK’s growing ambivalence over its place in the EU means the US must cultivate other deeper bilateral relationships across Europe.

O poziție mai nuanțată asupra deciziei britanice de a nu interveni militar în Siria o are profesorul Malcolm Chalmers, director de cercetare la RUSI care susține că impactul votului din Camera Comunelor se vor resimți cel mai mult la nivelul percepției altor actori internaționali privind utilizarea forței de către Occident, decât la nivelul relației speciale anglo-americane. Nu trebuie uitat că și actuala administrație de la Washington este extrem de reticentă în privința unor noi angajamente internaționale în Orientul Mijlociu. Este posibil ca și în alte situații similare din Orientul Mijlociu, Marea Britanie să adopte o atitudine diferită de așteptările și interesele americane:

If the US finds itself involved in further significant military action in the Middle East (for example against Iran), it is now less likely that the UK will feel able to join it. But this vote will also add to the voices of those within the US, including President Obama himself, who are themselves weary of repeated military involvements in the Middle East.

The risks from this UK vote therefore lie, not so much in relation to the special relationship – which remains important and useful to both parties – as in what it says about wider trends in UK and Western willingness to use military force in future. The UK Parliament and public are no longer prepared to give their Government the benefit of the doubt on military operations, and the Government will be constrained in what it can do in future as a result.

*

Votul din Parlamentul britanic afectează legitimitatea intervenției americane din Siria și o amână. Washington-ul nu va putea obține o rezoluție care să autorizeze utilizarea forței din partea Consiliului de Securitate al ONU, iar legitimitatea acțiunii va fi subminată de absența principalului său aliat european – Regatul Unit. Dacă la începutul săptămânii intervenția SUA părea pregătită să atace regimul Assad într-un timp foarte scurt, până în week-end cum se vehicula, acum acțiunea a fost amânată – ea va fi demarată cel mai probabil după prezentarea raportului inspectorilor ONU desfășurați în acest moment la Damasc.

George VIŞAN

De citit și:

Anunțuri

One comment

  1. Pingback: Siria, frontul diplomatic și interesele aflate în joc « Civitas Politics

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s