Chuck Hagel, secretarul pentru probleme de apărare al SUA, a anunțat, la 27 august 2013, că forțele militare ale SUA sunt pregătite să intervină în conflictul din Siria dacă președintele Obama va ordona un atac. Premierul britanic, David Cameron a declarat că omenirea nu poate să rămână indiferentă după ce a văzut persoane suferinde sau decedate ca urmare a unor atacuri suspecte cu arme chimice. Președintele Franței, Francois Hollande a afirmat că Franța este dispusă să pedepsească pe oricine se află în spatele atacurilor cu arme chimice.

Rusia a condamnat intențiile Occidentului de a interveni în conflict, susținând, prin vocea ministrului de externe Serghei Lavrov, că SUA folosesc „motive nefundamentate” pentru a interveni în Siria.

Strategia Rusiei în conflictul din Siria se explică prin faptul că elita moscovită gândește în termenii realismului clasic și care nutrește trei angoase.

Decidenții ruși au o teamă istorică față de Washington care se traduce prin ideea „unei conspirații conduse de SUA pentru a-și avansa propriile interese geopolitice în regiune prin schimbarea regimurilor politice locale, folosind tehnologii soft sau forța militară unilaterală”, potrivit lui Marek Menkiszak, șef al Departamentului pentru studii rusești, Centrul pentru Studii Estice, Varșovia. Moscova nu se simte confortabil cu manevrele de schimbare a regimurilor politice sub umbrela unor mișcări pentru democrație – numite simbolic Primăvara Arabă – pentru că îi amintesc de tentativele Occidentului de a instaura regimuri democratice în spațiul ex-sovietic prin „revoluțiile colorate”. Astfel, Rusia a aplicat scenariul clasic, promovat și în spațiul ex-sovietic, susținerea regimului autoritar al lui Assad, considerat „partener tradițional” și previzibil, pentru a nu risca socializarea problematică cu lideri imprevizibili, susținuți de Occident sau adepți ai unei linii politice islamice radicale.

Liderii ruși au decis să susțină, inclusiv militar, regimul condus de Bashar al Assad, să condamne acțiunile rebelilor, să blocheze adoptarea rezoluțiilor Consiliului de Securitate și să critice sancțiunile unilaterale aplicate Siriei de Occident și de unele state arabe și înarmarea rebelilor de către Occident.

Decidenții ruși se tem și că Rusia ar putea pierde ultimul bastion strategic în Orientul Mijlociu. Moscova se așteaptă ca după încetarea conflictului să i se solicite retragerea ultimei baze navale pe care Rusia o are în Mediterana și în afara spațiului ex-sovietic, în orașul sirian Tartus. În acest context, Federația Rusă a trimis, în repetate ocazii, mai multe nave în portul Tartus, fie pentru a-și semnala prezența în fața SUA sau pentru a aproviziona cu armament forțele pro-Assad.

A treia angoasă a liderilor rușilor se traduce prin îngrijorările cu privire la evoluția situației post-conflict din Siria. În acest sens, Rusia poate face predicții asupra viitorului Siriei după modelul Afganistanului sau Egiptului, unde tentativele de democratizare au sfârșit prin instalarea unor regimuri care nu pot asigura stabilitatea internă sau încercări de preluare a puterii de către lideri susținători ai islamului radical Oficialii ruși cred că SUA nu vor controla situația post conflict, ceea ce ar putea duce la radicalizarea activismului islamic care ar putea acționa în viitor în comun cu mujahedinii din Federația Rusă.

Ileana Racheru