Retragerea din Siria, o „lebădă neagră“ marca Donald Trump 1

Hotărârea intempestivă de retragere a celor 2.000 de militari americani din Siria (precum și a 7.000 din Afganistan) a provocat un veritabil tsunami la Washington.

Secretarul Apărării, Jim Mattis, și-a anunțat demisia și ulterior a fost forțat (într-o mișcare punitivă și revanșardă a președintelui) să părăsească Pentagonul de la 1 ianuarie. Undele de șoc, precum și ramificațiile strategice ale divorțului dintre Trump și Mattis ne vor bântui multă vreme de acum înainte.
More…

Reclame

Situaţiunea din nordul Siriei Răspunde

Syria_Battle_for_Azaz_May_28_3PM

Cei câţiva zeci de kilometri de graniţa între Şiria şi Turcia pe care îi controlează ISIS (linia Al Rai – Jarablus) sunt un subiect extrem de fierbinte în Şiria. Există dovezi incontestabile şi de notorietate care arată că ISIS primeşte prin punctele de frontieră respective armament şi oameni şi exporta petrol şi agenţi infiltraţi. Coaliţia internaţională şi-ar dori foarte mult ca cineva să ocupe acest teritoriu din nordul Siriei şi să întrerupă conexiunea califatului cu „rezervorul de jihadisti”. Armata turca are resursele necesare să închidă graniţa, dar prefera să asiste impasibilă la schimburile transfrontaliere în timp ce îi vânează pe militanţii kurzi cu costuri grele pentru populaţia civilă.

Singurii care vor şi sunt capabili să cucerească oraşele ocupate de ISIS sunt kurzii. Se opun însă turcii care nu vor ca cele două cantoane kurde din est să se conecteze cu Efrin, cantonul izolat în vest. Erdogan a declarat zona respectivă ca fiind linia roşie a cărei încălcare va duce la implicarea directă a armatei turce în nordul Siriei împotriva kurzilor sirieni. Eforturile kurde au fost oprite succesiv. Ofensiva dinspre est către Manbij a fost amânată sine die din cauza opoziţiei turceşti după cum a confirmat formal col. Steve Warren într-un AMA pe reddit. Ofensiva dinspre vest a fost oprită în Mara. More…

Intervenționismul ca fetiș Răspunde

6558250-3x2-940x627

Orientul Mijlociu și, în general, instabilitatea conexă spațiului MENA au fost mereu percepute de Obama prin prisma supraextinderii imperiale.

Pe acest fond, prioritatea recalibrării, a resetării paradigmei în care America se ocupă de reconstrucția altor na­țiuni, desfășoară campanii de pacificare și își asumă la nesfârșit rolul Leviathanului hobbesian care „suprimă și îmblânzește impulsurile războiului tuturor împotriva tuturor“. Este moștenirea epocii post-9/11 de care Obama a încercat permanent să se distanțeze. A preferat în general angajamentele predominat offshore (bombardamente chirurgicale și raiduri de drone) sau cele care implică o prezență limitată, sub forma forțelor speciale sau a contingentelor de antrenament și consiliere. De fiecare dată însă, crizele din timpul mandatelor sale, fie că vorbim de Libia, Siria sau ISIS, l-au făcut să se simtă precum Michael Corleone în partea a treia din Nașul: „Chiar când crezi că ai scăpat, te trage înapoi“. More…

Ruleta siriană: războiul aerian nu rezolvă nimic Răspunde

Războiul aerian din ultimele săptămâni pare mai degrabă impulsiv, emoțional, cu obiective pe termen scurt. Nimic nu alterează fundamental fotografia de ansamblu.

Cheia ascensiunii Statului Islamic se află în măsurile punitive, sectare, pe care atât Damascul (dominat de alewiți), cât și Bagdadul (dominat de șiiți) le adoptă tocmai în momentul în care Primăvara Arabă presa pentru includere, participare și partajare a puterii. Este realitatea care a generat o uriaşă problemă de alienare sunnită și motivul pentru care aceștia ajung în brațele protective ale ISIS. Statul Islamic se hrănește din clivaje extreme, din polarizare, din relațiile de sumă zero existente între Damasc-Bagdad și populația sunnită. Poate aici se află și cheia întregii probleme, în ingineria inversă. Cu siguranță că este nevoie de o campanie militară masivă împotriva ISIS, inclusiv terestră, dar aceasta nu rezolvă problema esențial politică și care ține de schimbarea la față a Damascului și a Bagdadului. Între timp, însă, Assad aproape că devine intangibil. More…

Turcia vs Rusia – avionul buclucaș 1

11232223_455315351308181_7880822592041542476_n

Acest incident este unul foarte grav, fiind prima dată după Războiul Rece când un stat NATO doboară un avion rusesc. Doborârea avionului rusesc nu ar trebui însă să reprezinte o surpriză având în vedere modul în care se desfășoară intervenția rusă din Siria și incidentele militare în care au fost implicate nave și aeronave rusești după izbucnirea crizei din Crimeea.

Incursiunea avioanelor rusești în spațiul aerian turc care s-a încheiat cu doborârea unuia dintre acestea ar putea fi considerată o excepție dacă tipul acesta de incidente nu s-ar fi multiplicat de la anexarea Crimeei și a destabilizării Ucrainei. Numai în 2014 surse independente au identificat și analizat peste 40 de incidente în care avioane rusești au hărțuit nave sau aeronave ale SUA și ale NATO aflate în spațiul aerian internațional sau în ape internaționale, avioane rusești au zburat în proximitatea spațiului aerian ale unor membri ale Alianței, iar aeronave sau submarine rusești au violat spațiul aerian sau ar fi pătruns în apele teritoriale ale unor state membre ale NATO sau chiar și a unor state neutre (Suedia). Înaintea doborârii avionului rusesc de către Turcia, în largul coastelor Scoției, Royal Navy împreună cu avioane de patrulare franceze și canadiene căutau un submarin de ultimă generație al marinei ruse. Un incident similar a avut loc și anul trecut. More…

Despre „islamizarea Europei” noua veche problemă a habarnistului român 23

demonstratie
Tot soiul de „specialiști media”, actrițe obscure și oameni care-și iau informația de pe site-uri neonaziste au ajuns la concluzia că Europa, leagănul civilizației, se afla în fața Armaghedonului: Islamizarea. Brrr. Problema lor e că, în visceralitatea abordării, nu au timp să se documenteze. Problema mea e că astfel de pseudoformatori de opinie gâdilă xenofobia și intoleranta pașnicului român. Pentru ei m-am înhămat în acest demers. More…

Campania lui Obama împotriva ISIL Răspunde

U.S. Navy Targets Gaddafi Military Sites On the Libyan Coast

De câteva săptămâni, America se află din nou în război în inima Levantului. Washingtonul a reușit să mobilizeze o coaliție de 40 de state într-o campanie care se desfășoară simultan pe mai multe fronturi: un război aerian deopotrivă în Siria și Irak, în prim-planul căruia se află SUA; o ofensivă terestră în Irak, centrată pe forțele Bagdadului și pe milițiile kurde; un program de antrenament și echipare a opoziției siriene, în tabere găzduite de Iordania și zona kurdă; un efort internațional – sub umbrela Rezoluției 2178 a Consiliului de Securitate – prin care se încearcă stoparea fluxului de luptători străini care se alătură cauzei Califatului Islamic – ISIL (un număr care pare să fi ajuns la 15.000, dintre care 1.500-2.500 provin din Europa și 1.000 din Asia). Sunt câteva concluzii care se desprind când analizăm cele mai recente lovituri aeriene desfășurate de SUA împotriva forțelor ISIL.

Mai întâi, bombardamentele s-au concentrat masiv pe ținte strategice din Siria situate în apropiere de Allep, Raqqah și Dayr az-Zawr. Aceasta este o măsură care se înscrie în logica exprimată de pre­șe­din­tele Obama și care vizează degradarea sistematică a capacităților ISIL. Și totuși, de ce este Siria centrul gravitațional al loviturilor? Răspunsul îl aflăm din istoria nu prea îndepărtată. În mod tradițional, una dintre lecțiile învățate de Statele Unite deopotrivă în Vietnam și în Afganistan este aceea că victoria devine imposibilă atunci când inamicul dispune de un refugiu teritorial în țara vecină capabil să ofere mișcării nu doar adăpost, tabere de antrenament, dar mai ales perspectiva realimentării cu resurse. „Am permis inamicului să mențină un adăpost. Nu am făcut nimic niciodată în legătură cu Vietnamul de Nord, însă inamicul a putut astfel să se realimenteze, să se regrupeze, păstrându-și intactă capacitatea de planificare. Ori de câte ori există un astfel de adăpost, atunci avem o problemă“, mi-a spus recent generalul Tony Zinni, fost șef al Comandamentului Central, într-un interviu pentru Small Wars Journal. More…

Lecţiile uitate ale reconcilierii din Irak Răspunde

0,,17726729_303,00

Granița dintre Irak și Siria s-a pulverizat, harta Orientului Mijlociu redesenându-se. Armata irakiană se dezintegrează. Milițiile șiite, în special temuta „armata Mahdi“ controlată de Moqtada al Sadr, revin în prim-plan, mobilizându-se pentru apărarea Bagdadului. Pentru mulți observatori Irakul amintește mai degrabă de Europa Evului Mediu sfâșiată de războaie religioase. Ce-i de făcut? O călătorie în istoria recentă poate să contureze câteva răspunsuri.

De departe cel mai important episod pentru stabilizarea Irakului a fost reprezentat de campania din Ramadi începută în vara anului 2006. În imaginarul conflictului a fost un moment tectonic, generând unde de șoc în toate direcțiile și schimbând chiar cursul războiului. O oportunitate unică s-a dezvăluit atunci, imediat speculată de americani. Un clivaj aproape insesizabil apăruse între sunniţi și Al Qaeda. Excesele și radicalismul militanților Al Qaeda ajunseseră în timp să îi îndepărteze tot mai mult pe liderii triburilor sunnite de agenda acestora. More…

O victorie americană colaterală: cum a devenit Assad responsabilitatea lui Putin Răspunde

kerry-lavrov

Mişcarea supriză a Rusiei, editorialul lui Putin din NYT, decizia lui Obama de a amâna un eventual atac în Siria, dar şi votul din Congres par să indice o înfrângere a Casei Albe. Aşa să fie?

Şi totuşi, în cele din urmă, perspectiva unei eventuale lovituri „chirurgicale” împotriva regimului Assad, menită a-l descuraja să mai folosească arsenalul de arme chimice, a mobilizat mai puţin un Congres polarizat, cât Rusia. Dincolo de punctele de PR şi imagine, marcate de Kremlin prin editorialul publicat în New York Times, un fapt este cert: responsabilitatea lui Putin şi a Rusiei este acum angajată în faţa societăţii internaţionale pentru dezarmarea regimului Assad. Sub deal-ul încheiat de Kerry şi Lavrov, inspectorii ONU vor avea misiunea de a securiza şi distruge armele chimice de care dispune Assad. Un eventual eşec, chiar folosirea suplimentară a arsenalului chimic de către Assad, ar pune sub semnul întrebării credibilitatea societăţii internaţionale şi – nu-i aşa? – „nimeni nu vrea ca Naţiunile Unite să aibă soarta Ligii Naţiunilor, care s-a prăbuşit pentru că îi lipsea un leverage real“, pentru a folosi exact cuvintele lui Putin. Rusia trebuie să demonstreze că are o influenta reală asupra lui Assad. „Rusia şi-a pus la bătaie propria credibilitate prin susţinerea acestei evoluţii“, a spus Obama. În caz contrar, poziţia Casei Albe iese şi mai consolidată: „cred că, în acel moment, mobilizarea comunităţii internaţionale va fi mult mai simplă. Consiliului de Securitate i-ar fi extrem de greu ca să se opună şi ne vom alătura unei coaliţii inernaţionale să fim siguri că Assad se opreşte“. More…

Siria, frontul diplomatic și interesele aflate în joc 1

Barack_Obama_chairs_a_United_Nations_Security_Council_meeting

Dacă acum câteva săptămâni o intervenție americană și aliată în războiul civil sirian părea ca fiind iminentă evoluțiile de pe frontul diplomatic au amânat această intervenție. Eșecul premierului Cameron de a obține un vot în Camera Comunelor care să susțină intervenția americană în Siria și opoziția ruso-chineză din Consiliul de Securitate al ONU au văduvit poziția SUA de legitimitatea necesară. Ezitările americane privind necesitatea intervenției armate în Siria au jucat de asemenea un rol important în amânarea a ceea ce părea inevitabil după atacul cu arme chimice de la Ghouta. Este util în momentul de față să ne uităm și să analizăm interesele fiecărui actor internațional implicat în criza siriană.

Statele Unite nu doresc în momentul de față să o conducă o intervenție, chiar și limitată în Siria. Atacul de la Ghouta a forțat însă mână administrației Obama, în joc fiind credibilitatea SUA după lansarea în urmă cu doi ani a „pragurilor de netrecut”. La nivel regional există însă „o cerere” pentru o intervenție americană care vine din partea aliaților Washington-ului: Turcia, Arabia Saudită, Qatar – care din diferite rațiuni strategice și politice doresc eliminarea regimul lui Bashar al Assad și îi sprijină pe rebeli. Din această poziției aliații SUA încearcă să convingă Washington-ul de necesitatea unei intervenții. În Europa singurul aliat american care ar sprijini o intervenție internațională și ar lua partea activ la ea este Franța, după „defecțiunea” britanică și lipsa de interes a statelor NATO și UE. În cazul prăbușirii regimului sirian, Rusia are cel mai mult de pierdut, fiind pus sub semnul întrebării rolul său în cadrul sistemului internațional. China deși nu are interese majore în Siria se opune intervenției, pentru a contrabalansa puterea americană. În prezent situația tinde spre soluționarea pașnică a crizei, dar riscul unei intervenții este totuși prezent. More…

De ce se opune Rusia unei intervenții a SUA în Siria? 2

assad-lavrov_2131178b

Chuck Hagel, secretarul pentru probleme de apărare al SUA, a anunțat, la 27 august 2013, că forțele militare ale SUA sunt pregătite să intervină în conflictul din Siria dacă președintele Obama va ordona un atac. Premierul britanic, David Cameron a declarat că omenirea nu poate să rămână indiferentă după ce a văzut persoane suferinde sau decedate ca urmare a unor atacuri suspecte cu arme chimice. Președintele Franței, Francois Hollande a afirmat că Franța este dispusă să pedepsească pe oricine se află în spatele atacurilor cu arme chimice.

Rusia a condamnat intențiile Occidentului de a interveni în conflict, susținând, prin vocea ministrului de externe Serghei Lavrov, că SUA folosesc „motive nefundamentate” pentru a interveni în Siria. Strategia Rusiei în conflictul din Siria se explică prin faptul că elita moscovită gândește în termenii realismului clasic și care nutrește trei angoase.
More…