Piaţa Taksim vs Piaţa Universităţii (începuturi) 1

piata Taksim

Piaţa Taksim, ca şi Piaţa Universităţii este „inima” simbolică şi recreaţională a oraşului. Nu toate manifestaţiile îşi aleg asemenea locuri. Protestul Papioanelor sau mitingul revoluţionar din faţa CC al PCR şi-au luat ca ţintă locaţii reale ale puterii. Mişcările Occupy sau (forţând nota) atentatorii din 11 septembrie şi-au ales locaţii simbolice ale puterii, deduse din opiniile unor intelectuali seminali pentru mişcare. Revoltele din Londra au fost des-centrate şi mulţi s-au revoltat, în general, „aproape de casă”.

Mergând în punctul central al oraşului o manifestaţie afirmă că este reprezentativă nu pentru o parte a societăţii ci pentru întregul ei, sau măcar întregul localităţii. Această pretenţie este imediat pusă la test, căci Oraşul poate alege să nu o accepte („IMGB face ordine”). Dacă, însă, este acceptată, opozanţii vor susţine că ei, şi nu Puterea, vorbesc în numele consensului social.

Pentru a găsi logica din spatele acestor elemente comune trebuie să ne gândim puţin la istoria recentă. În Turcia, se pare, nu au mai existat manifestaţii de amploare în vestul ţării de aproximativ 15 ani. În România nu au mai existat din anii ‘90, cu scurte intermezzo-uri produse de Traian Băsescu. Guvernele care au condus în această pace socială au luat-o ca o stare de normalitate şi ca o sursă de legitimitate a propriilor reforme. În fapt, însă, societatea turcă este profund divizată iar cea română era în 2012 covârşitor opusă acestor reforme.

Este, dacă doriţi, un dezechilibru democratic, o mal-democraţie, care, asemeni mal-nutriţiei, arată o problemă mai mult calitativă decât cantitativă . Stabilitatea democratică este dată, realist vorbind, de cooptarea elitelor tuturor grupurilor. Gândiţi-vă la evoluţia generaţiei politice ‘68 în SUA sau la apariţia partidelor catolice în Europa. Apoi, aceste elite au grijă să promoveze interesele celor pe care îi reprezintă, adeseori într-o formă mai fezabilă decât elanul contestatar care le-a împins în establishment.

În România şi Turcia elitele contestatare au fost, se pare, discreditate prin ineficienţă; ele nu au putut nici să obţină puterea, nici să negocieze un compromis tolerabil la nivelul maselor. De aceea, partidele sunt văzute ca parte a opoziţiei dar, nu ca unică voce. În schimb, fără purtători de cuvânt, fără o contra-elită, vocea maselor nemulţumite nu se mai aude. More…

În mod surprinzător protestele ACTA ar putea dăuna Pieței Universității 5

Piața a cerut să se întâmple lucruri, politicienii au mârâit stresați ca unii ce știu ei mai bine, dar lucrurile au început (foarte parțial!) să se întâmple. Cu atât mai surprins am fost să aud, protestatari din piață, și nu fără vechime, spunând că Piața protestează împotriva ACTA. Și nu post-factum, povestind piața (după expresia prudentă a lui Claudiu Crăciun), ci înainte de fapt, programând proteste. More…

Die another day. Imaginea protestelor a supravieţuit – cu greu – zilei 2 11

Şi, pentru a-mi confirma temerile, au apărut violenţe. A fost o şansă semnificativă pentru Guvern să înece episodul în derizoriu. Cred însă că această şansă a fost pierdută. […]
Dar erorile nu vor continua la nesfârşit. Personal sper că în zilele (orele?) pe care le au la dispoziţie protestatarii se vor dezmetici şi vor încerca să ofere o alternativă reală. Voi fi şi eu acolo şi voi povesti. More…

Despre violenţă în Piaţă (ca un fost martor ocular) 3

© Andrei Tiut

Scriu acest scurt post de undeva din afara Bucureştiului, privind cu îngrijorare la televizor.

Mitingul de ieri (la care am participat) a fost spectaculos într-un mod discret şi ne-reprezentat la TV. De unde Piaţa Universităţii fusese un simbol PDL ea a devenit, din senin, un simbol al opoziţiei non-partinice.

More…