Concept privind amplasarea la sol a interceptorilor Standard SM-3, propus de Raytheon

Desfășurarea sistemului anti-balistic în România de către Statele Unite ale Americii reprezintă evenimentul de politică externă al anului 2011. Amplasarea acestui sistem de arme pe teritoriul României reprezintă un succes diplomatic important pentru București. Diplomația românească a știut să profite de schimbarea de priorități în materie de apărare anti-balistică care a survenit în timpul administrației Obama.

România a fost printre primele state care a sprijinit ideea instalării unui sistem anti-balistic al NATO încă din momentul în care președintele american George W. Bush a propus desfășurarea în Polonia și Republica Cehă în 2007, dar a cerut ca apărarea anti-balistică a Europei să fie fundamentată pe principiul indivizibilității securității alianței. Cele 10 interceptoare nu ar fi protejat eficient România, în consecința diplomația românească a trebuit să depună eforturi pentru a încerca rectificarea acestei situații.

Din fericire alegerile din Statele Unite din 2008 au însemnat reconsiderarea politicii de apărare anti-rachetă din Europa Centrală și de Est de către noua administrația de la Washington. Strategia bazată pe sistemul propus de administrația George W. Bush suferea de o serie întreagă de dezavantaje, care îi puneau la îndoială eficiența:

• Interceptoarele instalate în Polonia ar fi trebuiti să intercepteze rachete balistice intercontinentale (adică rachete cu o rază mai mare de 5500 km). Iranul, sursa potențialei amenințări, nu deține astfel de capabilități. Teheranul poate amenința Europa cu rachete cu rază medie și intermediară de acțiune și pe vecinii săi din Golful Persic și Orientul Mijlociu cu rachete cu rază scurtă de acțiune.
• Sistemul Ground Based Midcourse Defense preconizat să fie instalat în Polonia era imprecis și avea un număr mic de inteceptoarea (10). În teste interceptoarele au funcționat în 53% din cazuri. Acest sistem nu acoperea în mod eficient Europa Centrală și de Est. Chiar și în ciuda acestor probleme sistemul a fost declarat operațional în SUA. Sistemul SM-3 este mult mai precis, în teste având o rată de succes de 89%.
• Radarul care ar fi trebuit să fie instalat în Republica Cehă avea o rază de acțiune foarte mare, ceea ce-i permitea să supravegheze spațiul aerian al Rusiei de la granița sa vestică până la Urali. Acest fapt coroborat cu capacitatea interceptoarelor americane de a contracara rachete balistice a fost perceput că o amenințare directă la adresa capacității de descurajare nucleară a Federației Ruse. Mai mult sporea în mod artificial tensiunile din Europa generând insecuritate și compromițând relațiile cu Rusia.
• Proiectul s-a lovit de o puternică opoziție politică, mai ales în Cehia, unde publicul îl percepea ca o reminiscență a Războiului Rece.

Apărarea anti-balistică a Europei nu se va rezuma însă în următorul deceniu numai la baza Deveselu din România. Interceptoarele din România vor fi suplimentate de o navă dotată cu un sistem de luptă Aegis care va patrula în Mediterana de Est. Va fi vorba fie de un crucișător din clasa Ticonderoga (CG 47) sau un distrugător din clasa Arleigh Burke, care vor avea la bord interceptoare SM-3. În plus, mai multe nave aparținând statelor membre NATO vor fi dotate cu interceptoare SM-3, vizate fiind navele olandeze din clasa De Zeven Provincien și fregatele spaniole din clasa Alvaro de Bazan.

Utilizarea fregatelor sau distrugătoarelor purtătoare de rachete va suplimenta numărul de interceptoare disponibile, navele având rolul de poliță de asigurare în cazul unor atacuri în masă cu rachete balistice. Din 2018 sistemul anti-balistic din Europa va fi completat cu o nouă bază de interceptoare în Polonia, care va spori securitate aliaților europeni, contracarând și rachete cu rază intermediară de acțiune. Este probabilă instalarea și în România a interceptoarelor de tip SM-3 IIA, pentru a menține eficiența operațională a sistemului anti-balistic din Europa.

Găzduirea scutului anti-rachetă reprezintă piatra de hotar a parteneriatului strategic româno-american pe termen mediu și lung. Acest acord va defini rolul României în cadrul arhitecturii de securitate europene în următoarele decade și va spori importanța Bucureștiului în cadrul politicii externe americane.

Controverse

Instalarea sistemului anti-balistic în România nu este lipsită de controverse. Reticențe în privința utilității sistemului anti-balistic au fost ridicate atât de unii aliați din NATO, cât mai ales de către Rusia, care a fost de altfel cel mai vocal critic al proiectului american.

Franța și-a exprimat rezervele în privința sistemului anti-rachetă deoarece îi pune sub semnul întrebării capacitatea sa de disuasiune nucleară. În plus Parisul consideră că cel mai bun mod de a descuraja o lansare a unei rachete purtătoare de ogivă nucleară sau unui alt tip de armă de distrugere în masă este descurajarea nucleară, prin arsenalul deținut în prezent de Franța și Marea Britanie. Mai mult un scut anti-rachetă al NATO înseamnă cheltuieli de apărare suplimentare ale aliaților europeni, fondurile destinate acestui proiect putând fi utilizate pentru finanțarea altor capabilități pe care forțele militare europene nu le dețin sau la care nu excelează.

O altă controversă, de data asta de natură strategică ține de destinația sistemului anti-balistic. Este o armă defensivă sau ofensivă? Bucureștiul și Washingtonul au depus și depun eforturi diplomatice și retorice serioase pentru a convinge pe cei care se opun ideii de apărare anti-balistică a Europei, că sistemul care va fi desfășurat în România este unul de natură defensivă.

Considerațiile privind natura defensivă sau ofensivă a unei armei sau a unui sistem de arme sunt de natură scolastică. Scutul unui centurion roman putea fi utilizat pentru a para lovituri, a da lovituri, cât și pentru a masca lovituri. Sistemele anti-balistice sau scuturile anti-rachetă au fost create la apogeul Războiului Rece ca mijloace de protejare a centrelor urbane și a silozurilor cu rachete de balistice intercontinentale. Această măsură defensivă, oferă însă un avantaj ofensiv acelui stat care deținea cel mai avansat sistem anti-balistic, făcându-l aproape invulnerabil la riposta adversarului. Astfel deținătorul putea lansa, fără teama unor represalii, un atac preemptiv împotriva adversarului.

În cazul sistemului anti-balistic care va fi desfășurat în România natura defensivă a acestuia nu constă în absența vreunei încărcături ofensive transportate de interceptor, așa cum susține Bogdan Aurescu în mod elocvent, dar inutil, ci în scopul final al sistemului – descurajarea unei agresiuni cu rachete balistice cu rază medie de acțiune combinată cu incapacitatea de a intercepta rachete balistice intercontinentale. Calitatea defensivă a sistemului ar putea fi pusă la îndoială în momentul în care rachetele SM-3 vor dobândi capabilitatea de a intercepta rachete balistice intercontinentale.

Rusia se opune și se va opune sistemului desfășurat anti-balistic al NATO. Sistemul anti-balistic nu este îndreptat în mod explicit împotriva Moscovei și nu are capacitatea de a intercepta rachetele balistice intercontinentale rusești. Chiar și în cazul desfășurării în România a unei variante capabile să intercepteze rachete intercontinentale, Federația Rusă deține destule arme de acest tip să copleșească sistemul anti-balistic al NATO. În plus interceptarea rachetelor balistice intercontinentale este complicată de lansarea unor contramăsuri, care genererează ținte false și derutează interceptorii. Kremlinul este îngrijorat mai mult de prezența americană în Europa Centrală și de Est decât de eficiența militară a sistemului anti-rachetă. O prezență sporită a SUA în apropierea granițelor Federației Ruse este percepută la Moscova ca o provocare directă la adresa tentativelor Kremlinului de reluare a dominației sale asupra spațiului fost sovietic.

Revenind în prezent, atitudinea Rusiei în următoare perioadă va fi una ostilă scutului anti-rachetă din România. Această ostilitate va fi presărată cu „ramuri de măslin” și oferte de cooperarea, în speranța obținerii unor concesii care să-i permită să dețină un cuvând de spus în privința utilizării sistemului anti-balistic. Probabila realegere a premierului Vladimir Putin în funcția de președinte al Rusiei va pune în discuție politica de reset practicată de SUA în raport cu Moscova. Cu Vladimir Putin re-instalat la Kremlin, Rusia va fi un partener mai dificil decât este în prezent pe această temă de politică externă.

Cu cât se va apropia data operaționalizării sistemului anti-rachetă, cu atât atitudinea Kremlinului va fi, poate, mai ostilă. Totuși Federația Rusă nu poate să facă nimic care să împiedice instalarea scutului anti-rachetă în România. Moscova va încerca să genereze discordie între aliații occidentali, pentru a submina voința politică din spatele proiectului de apărare anti-balistică.

Riscuri, provocări și implicații

În afară de opoziția Rusiei mai sunt riscuri ce țin de politica internă a Statelor Unite. Eșecul super-comisiei parlamentare bipartizane de a genera un consens în ceea ce privește metodele de reducere a deficitului bugetar federal astronomic, înseamnă – cel puțin în absența unei legi sau a unui consens politic – reducerea drastică în următorii zece ani a bugetului Pentagonului. Mecanismul legislativ activat de acest eșec legislativ presupune tăieri proporționale și egale pentru fiecare program de apărare al SUA în următorii 10 ani în valoare de 600 de miliarde de dolari.

Aceste tăieri se suprapun unei reduceri bugetare agreate pentru Departamentul Apărării de 450 de miliarde de dolari în următorii 10 ani. Este greu de crezut că în absența unui artificiu legislativ, programele de apărare americane să nu fie afectate de o subfinanțare masivă  pe termen scurt și mediu. Un aspect pozitiv este însă determinarea guvernului SUA de a considera apărarea anti-rachetă drept o prioritate pentru politica de securitate și apărare americană.

O altă provocare pentru sistemul anti-rachetă o reprezintă alegerile din Statele Unite ale Americii din acest an. Există șansa ca o posibilă alternanță la Casă Albă să conducă la un interes și mai scazut din partea Statelor Unite ale Americii pentru Europa. Un președinte republican ar putea fi tentat să reducă și mai mult angajamentele americane din Europa și să se concentreze exclusiv asupra Asiei și Orientului Mijlociu. Curentul izolaționist, prezent în interiorul Partidului Republican, susține o asemenea ipoteză.

În fine nici actuala abordare a relației trans-atlantice de către administrația Obama nu este lipsită de critici. Există riscul prin amplasarea și dezvoltarea unui sistem anti-balistic SUA/NATO, să fie considerat apogeul relației de securitate trans-atlantice după Războiul Rece. Mai simplu, Europa să fie considerată de SUA un spațiu securizat în spatele unei linii Maginot anti-rachetă, numai fiind nevoie astfel de o prezență americană substanțială pe bătrânul continent.

Apărarea anti-balistică a Europei va avea un impact considerabil asupra politicii externe americane în privința Iranului. Demararea acestui program strategic implică recunoașterea in extremis de către Statele Unite ale Americii că programul nuclear iranian nu va putea fi împiedicat să producă în viitor o armă nucleară. În acest context scutul din România va face parte dintr-o strategie de descurajare prin interdicție (detterence by denial) – Teheranului îi vor fi limitate astfel opțiunile în cazul dezvoltării unor arme atomice și termonucleare. În cazul Iranului descurajarea nucleară va fi una unilaterală, nu bilatarală (Mutual Assured Destruction). Statele Unite și Europa dețin destule arme nucleare să descurajeze din start șantajul iranian – practic Teheranul va miza pe distrugerea sa în cazul utilizarii în prima instanță a armei atomici împotriva Europei sau vreunui aliat SUA. Crearea unui arsenal nuclear iranian va spori profilul regional al Teheranului, dar în termeni globali acesta va fi o cantitate neglijabilă.

Provocările la adresa securității României prin desfășurarea sistemului anti-balistic vor fi de dublă natură. În primul rând vor exista un set de provocări ce decurg din sporirea profilului strategic al țării noastre. Elitele politice de la București vor trebui să acorde o mai mare atenție chestiunilor de făctură strategică și de securitate decît fac în momentul de față. ActivitateaRomâniei în cadrul sistemului internațional va trebui regândită. În al doilea rând România va trebui să-și asume serios noul statut strategic dobândit. Acest lucru presupune investiții mai mari în domeniul securității naționale și politice de securitate și apărare calibrate în așa fel încât să ia considerare noul profil strategic și internațional al României.  De exemplu Bucureștiul nu va fi un partener credibil pentru SUA și nu va  putea garanta securitatea bazei Deveselu, fără a investi în apărarea anti-aeriană a teritoriului său pe termen scurt și mediu. Din punct de vedere politic presupune acordarea unei atenții mai mari evoluțiilor de securitate și militare în plan global.

Concluzie:

Semnarea, ratificare și intrarea în vigoare a acordului privind amplasarea unor elemente ale sistemului american antibalistic în cadrul strategiei Phased Adaptive Approach reprezintă un succes diplomatic și strategic important pentru România. Acordul a reinvigorat relația de securitate cu Statele Unite ale Americii continuând astfel parteneriatul strategic încheiat în 1997. Amplasarea unor elemente ale scutului anti-rachetă la Deveselu va spori profilul strategic al României, atât regional cât și global. Această evoluție diplomatică și strategică va avea un impact asupra modului în care România își va formula politica externă și de securitate de acum înainte.

George VIŞAN