Theodor Aman - Proclamarea Unirii (colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României, Bucureşti)
Cei câteva mii de protestari pestriţi adunaţi în ultima săptămână în Piaţa Universităţii din Bucureşti şi în pieţele publice din câteva oraşe mari din ţară cer demisia preşedintelui şi/sau a guvernului. Opoziţia bicefală, care se străduie din răsputeri, dar fără mare succes, să acapareze politic aceşti protestatari eterogeni, cere de asemenea demisia preşedintelui ţării şi/sau demisia guvernului, invocând în mod absurd o „dictatură” şi recurgând la comparaţii halucinante şi ridicole. Cu toate acestea, nici unii, nici ceilalţi, oricât de mare ar fi efuziunea străzii sau tentaţia de a scurta anul electoral, nu au o bază constituţională pentru a forţa demisia preşedintelui sau guvernului.
Deşi toată lumea are dreptul de a-şi exprima în mod paşnic opinii, inclusiv în stradă, într-o democraţie liberală regulile jocului politic sunt circumscrise de constituţie, iar Constituţia României, aşa imperfectă cum este, prevede expres şi detaliat mecanisme şi proceduri prin care atât opoziţia cât şi poporul poate sancţiona şi eventual schimba guvernul şi preşedintele. Într-o ţară în care domnia legii este respectată, o minoritate sau chiar o majoritate zgomotoasă nu poate lua ostatică întrega comunitate politică, încâlcând regulile obişnuite sau constituţionale de drept. Instituţiile reprezentative ale democraţiei liberale există tocmai pentru a garanta respectarea domniei legii şi pentru a media opiniile şi doleanţele cetăţenilor. Ele protejează drepturile acestora, inclusiv dreptul la liberă exprimare, şi în acelaşi timp conferă cetăţenilor pârghii de sancţiune şi de control a puterii: vot, petiţii, consultări politice, recursul la curţile de justiţie în cazul încălcării drepturilor individuale ş.a.m.d.
Ca urmare, demiterea sau schimbarea guvernului ori a preşedintelui nu se face în stradă, cum cred unii dintre manifestanţii din Piaţa Universităţii sau cum declarau într-o veselie demagogică şi populistă Crin Antonescu şi Victor Ponta, liderii dezamăgitori ai opoziţiei bicefale. Cetăţenii au la îndemână votul, iar reprezentanţii lor votaţi – inclusiv paralamentarii opoziţiei – au la îndemână procedurile deliberative ale Parlamentului în faţa căruia guvernul este responsabil şi mecanisme constituţionale de a-l limita, sancţiona şi eventual demite (i.e. moţiunea de cenzură sau de neîncredere). Dar atât timp cât guvernul se bucură de încrederea majorităţii parlamentare şi acţionează constituţional, acesta este legitim şi reprezentativ, iar cetăţenii nemulţumi şi opoziţia trebuie să aştepte noile alegeri regulamentare pentru a obţine o eventuală schimbare a majorităţii parlamentare şi, deci, a guvernului.
Se prea poate ca instituţiile reprezentative să fie disfuncţionale, adică reprezentanţii poporului – fie cei la putere, fie cei din opoziţie – să acţioneze în contradicţie cu sentimentele, valorile şi opiniile poporului care i-a ales. Nici în acestă situaţie însă soluţia nu constă în debarasarea de domnia legii şi de instituţiile democraţiei liberale, „revoluţie” şi instaurarea “democraţiei străzii” sau nu-ştiu-ce altă formă de „democraţie participativă”, ci reformarea şi întărirea instituţiilor reprezentative, adică creşterea capacităţii acestora de a acţiona într-o mai strânsă concordanţă cu sentimentele şi opiniile majorităţii cetăţenilor, prin eliminarea partidocraţiei, îngrădirea rolului deţinut de grupurile de interese în politică, reducerea corupţiei, o mai bună informare şi consultare ş.a.m.d.
Bogdan C. Enache
Civitas Politics 
Nu cred ca Opozitia „se straduie din rasputeri”. Isi doreste, e frustrata ca nu poate, etc. Dar au avut intelepciunea de a nu defila in piata cu bannere de partid.
Apoi, tot incerc sa conving lumea ca nu conteaza atat de mult ce doresc unii dintre cei din piata sau din afara ei. Piata este o manifestare de vointa, care, neavand un program scris, nu dicteaza mijloacele.
Unii viseaza poate la democratie directa. Dar altii se bazeaza pe metoda clasica a santajului electoral („faceti alegeri anticipate pana nu scadeti la mai putin de 5%”). Opozitia incearca si ea metoda clasica a blocajului constitutional. Desi e o decizie grava, blocarea Parlamentului nu este nicidecum in afara regulilor jocului.
Parlamentul are si el regulile lui constitutionale, n-au decat sa-si dea demisia in bloc parlamentarii PNL si sa se faca alegeri anticipate in colegiile parlamentare vacante pentru un mandat de 6 luni. In Ungaria actuala, sa zicem, ar avea un sens un astfel de gest radical caci puterea pune in pericol cateva institutii ce tin de esenta democratiei liberale si o face cu marsuri ale partidului neofascist Jobbik pe strazile Budapestei, discursuri sovine, iredentism etc; in Romania actuala insa nu e comportament de partid responsabil in conditiile date, dar daca esti Crin Antonescu vezi dictatori si alte halucinatii unde nu trebuie (in timp ce ii gasesti scuze faptelor lui Ion Iliescu, un fel de Viktor Orban bolsevic cu PRM pe post de Jobbik-fără marşuri în uniformă al primei jumatati a anilor 1990s).