Scurt îndreptar privind indecenţa unor foşti miniştri care îşi dau cu părerea despre economie 2

Gheorghe Tattarascu : 11 februarie 1866 – România modernă (colecţie privată)

Într-un comentariu apărut pe Vox Publica, domnul Ionel Blănculescu, un fost ministru în guvernul-etalon al corupţiei din istoria post-decembristă a României, guvernul PSD Adrian Năstase, depune în mod lăudabil un mic efort de a critica în mod cinstit eficacitatea măsurilor de austeritate adoptate de guvernul Emil Boc în 2010, măsuri adoptate în baza unui program cu FMI şi Comisia Europeană cu scopul de a atenua impactul crizei economice asupra stabilităţii macroeconomice a ţării, însă din păcate acesta se rezumă la a aduna fără nicio logică analitică câteva chestiuni şi probleme punctuale care au ţinut prima pagină a jurnalelor economice din ultima vreme şi la a cita ritualic numele (doar numele!) economistului american de stânga Joseph Stiglitz, tot aşa cum şamanii invocă sufletul morţilor.

Domnul Ionel Blănculescu critică reducerea cheltuielilor publice, prin tăierea cu 25% a salariilor nesustenabile din sectorul public, şi consolidarea fiscală, realizată prin creşterea cu 5% a TVA, pe motiv clasic keynesist că aceste măsuri duc la o scădere a cererii agregate, într-un moment în care bugetul public ar trebui să stimuleze cererea agregată afectată în mod negativ de scăderea înregistrată de componentele sale private. Însă tot domnul Ionel Blănculescu critică puternicul stimulul monetar asupra cererii agregate pus în practică de BNR, prin scăderea cu 20% a rezervelor obligatorii ale băncilor şi reducerea dobânzii de politică monetară de la 9,5% la 5,75%, ignorând cu totul noţiunile de bază ale macroeconomiei şi în plus afirmând în mod bizar, pentru un specialist în finanţe ca dumnealui, că rezervele băncilor depuse la BNR ar fi proprietatea deplină şi de la sine înţeleasă a statului.

Cum rămâne totuşi cu dublarea datoriei publice, alt cap de acuzare în critica domnului Ionel Blănculescu? Creşterea datoriei publice costituie întotdeauna un motiv de îngrijorare, deoarece ea va constrânge cheltuielile publice, creşterea economică şi politica economică în viitor, însă în cazul de faţă ea este în bună măsură rezultatul politicii realiste a BNR de a menţine cursul de schimb al leului într-un interval rezonabil, de care depind atât de multe rate de credit în valute străine, pe fondul unei ajustări enorme a balanţei de plăţi externe, ca urmare a reducerii intrărilor de capital, de la un  deficit de cont curent de 11,8% din PIB în 2008, deja în scădere de la 13,4% în anul anterior, la un deficit de cont curent de 4,1% din PIB la sfârşitul lui 2010.

Ce s-a întâmplat cu rata şomajului în România în această perioadă? Ea a crescut cu puţin peste 1%, de la 5,8% în noiembrie 2008 la 7,3% în noiembrie 2011, una dintre cele mai mici creşteri pe fondul crizei economice din prezent înregistrată de vreo ţară din Europa sau America de Nord, iar economia românească a reînceput să crească la mijlocul anului trecut. Ca urmare, combinaţia de austeritate fiscală şi relaxare monetară se pare că a reuşit să stabilizeze economia şi să restabilească încrederea în investiţii şi consum, atât cât se poate în contextul european incert din prezent, îmbunătăţind în acelaşi timp unii parametri macroeconomici, contrar preceptelor keynesismului primitiv îmbrăţişat de domnul Blănculescu.

De ce au fost necesare măsurile de austeritate criticate ad-hoc de domnul Ionel Blănculescu? Niciun cuvânt din partea dumnealui pe acest subiect! Nimic despre faptul că economia României era supraîncălzită la intrarea în criză, tocmai ca urmare a cheltuielilor publice nesustenabile ale guvernului minoritar PNL dintre 2006-2008, susţinut parlamentar de PSD, cel care s-a dispensat în înţelepciunea sa de sfaturile FMI; nimic despre faptul că bonitatea externă a guvernului român, adică capacitatea sa de a se împrumuta la dobânzi scăzute pe pieţele internaţionale, este la nivelul unor ţări africane şi a fost serios constrânsă de criza de lichiditate şi încredere izbucnită pe pieţele financiare odată cu criza economică din 2008; nimic despre inflaţia scăpată de sub control în perioada de dinainte de criză ş.a.m.d. Indecent, deranjant, pervers!

După acest zbor în bătaia săgeţii printr-o teorie macroeconomică selectivă şi originală, domnul Ionel Blănculescu, sugerează că s-a ratat o reformă mai profundă a sectorului public, lucru cu care sunt perfect de-acord, dar dumnealui omite să afirme că această reformă mai profundă ar fi însemnat restructurări de personal, diminuarea, profesionalizarea şi eficientizare birocraţiei publice, măsuri care generează costuri electorale pentru oricine este la putere şi împotriva cărora partidul domniei sale se exprimă cât de des poate cu demagogică mânie proletară.

În sfârşit, domnul Ionel Blănculescu acuză în mod îmbucurător neregularităţile şi risipa din cheltuielile publice realizate în această perioadă de guvern şi semnalate de raportul Curţii de Conturi, neregularităţi şi risipă care trebuie pe bună dreptate acuzate şi semnalate, atât când sunt la puterii adversarii politici ai domniei sale cât şi când dumnealui sau prietenii săi politici se află la putere (amintim aici de guvernul PDL-PSD din 2009, care cheltuia şi promitea să cheltuie cu aceeaşi largheţe ca în vremea guvernului PNL Tăriceanu, deşi criza cuprinse deja SUA şi Vestul Europei de la sfârşitul lui 2008).

Bogdan C. Enache

Anunțuri

2 comments

  1. Buna dimineata, domnule Enache

    Apreciez faptul ca pozitia mea, referitor la asocierea masurilor de austeritate cu salvarea economiei nationale, a suscitat interesul unor alte platforme de dezbatere, recunoscute.
    Desigur, daca ati dispune de timpul necesar pentru a vizualiza analizele mele economice, postate pe site-ul propriu, http://www.blanculescu.ro, poate atunci ati fi inteles in profunzime natura mesajelor transmise.
    In primul rand, nu mi-am propus sa efectuez o analiza macroeconomica, ci numai sa arat de ce nu sunt de acord cu punerea salvarii nationale pe seama masurilor de austeritate.Dupa cum stiti, analize pur macroeconomice nu suscita interesul cititorilor, plictisind.
    Pe de alta parte, nu va acuz bineinteles, a intelege corelatiile economice pe care le efectuez, nu reprezinta lucru simplu, necesita in afara de stiinta, multa expertiza si chiar experienta. Un singur exemplu dau: cum puteti crede ca scaderea RMO reprezinta un puternic stimul monetar asupra cererii agregate, pentru ca despre dobanzi de politica monetara, dvs amintiti, eu nu am facut referire la acestea? Nici nu cred ca ma suspectati de atata lipsa de cunoastere, sa nu realizez ca sumele din RMO sunt proprietatea bancilor respective! Insa, conditionarea imprumutului FMI de RMO pe mine m-a deranjat, observati ca la cele doua acorduri, imediat ce au fost semnate au scazut si RMO, prima data cu 15%, iar a doua oara, la cel preventiv, cu 5%. Unde credeti ca s-au acele miliarde de euro, liberate? Va spun eu:in imprumuturi acordate guvernului, afectand economia, deoarece bancile au preferat sa imprumute statul, decat mediul economic, considerat mai riscant. Si ce s-a facut cu acei bani? Va spun tot eu:s-au acoperit obligatiile statului cu salarii, pensii, etc Si atunci unde este stimulul monetar, ati auzit de vreo investitie importanta inceputa si finalizata cu acei bani? Nu, banii nu au produs crestere a cererii agregate. Dovada: starea economica a Romaniei de astazi. De ce credeti ca la marea noastra stabilitate macroeconomica imprumutam, atunci cand reusim, cu nivel de cupon, adica de dobanzi, la bonduri, similare cu statele cu situatii net inferioare noua? Structural, stam foarte prost. Si aveti dreptate, nu am mai adus vorba de perioada 2007-2008, pentru ca ar fi trebuit sa vorbesc despre pro si anticiclicitate, regasiti pe site-ul meu referire si la respectiva problema.
    Sper sa fi reusit sa ma descifrez!
    O zi buna,
    Blanculescu

  2. Domnule Blanculescu,

    Va multumesc pentru comentariu, insa eliberarea unei mase monetare aditionale in circulatie, fie ca s-a dus in cheltuieli publice, fie ca s-a dus in cheltuieli private inseamna stimul monetar – cam asta e definitia termenului! O parte din bani a acoperit problemele de lichiditate ale bancilor, confruntate cu credite neperformante si pierderi pe provizioane; alta parte din bani – asa cum ziceti – a finantat deficitul bugetar guvernamental, adica cheltuieli publice, salarii publice, asa taiate, dar salarii, adica componenta G a cererii agregate; in sfarsit, o parte mai mica s-a dus in investitii, in masura in care investitorii s-au lansat in noi afaceri in perioada asta de incertitudine si pesimism.

    Tocmai asta este dovada – starea macroeconomica a Romaniei de azi este chiar foarte buna, dupa cum am aratat mai sus, comparativ cu regiunea si cu problemele multiple – ciclice si structurale, interne si externe – cu care s-a confruntat in ultimii doi ani, sau dumneavoastra credeti ca e posibil sa „duduie” iar economia Romaniei cu 8% pe an cand nu mai sunt intrari de capital ca altadata, exporturile in UE s-au redus de asemeni si zona euro este pe buza unei noi recesiuni?!

    Sunt de-acord, structural stam prost, si aici e vina guvenelor, toate, si in primul rand a celor de dinainte de 2008, pana in 1990; ma bucur ca suntem de-acord si pe aceasta chestiune si sper ca o fi si vreo invatatura practica la mijloc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s