Scurt comentariu privind achiziţia F-16 32

F-16 in zbor

F-16 in zbor

Şedinţa de ieri a CSAT-ului a rezolvat una din problemele majore de dotare ale forţelor armate ale României, lipsa unui avion multirol modern şi performant, prin achiziţionarea de avioane F-16. Partea mai puţin plăcută a acestei afaceri este că acestea avioane vor fi la mâna a doua din stocurile US Air Force. Cum s-a ajuns în această situaţie? În 2006 Ministerul Apărării Naţionale a publicat documentul privind strategia de înzestrare a forţelor armate pentru perioada 2006-2025, ce prevedea printre altele şi achiziţia a 48 de aparate multirol pentru forţele aeriene, pentru care urma să se aloce o sumă 4.5 miliarde de dolari. Rolul acestei achiziţii este de a înlocui bătrânele interceptoare MiG-21 Lancer cărora le expiră resursa de zbor în 2012-2013 şi de a dobândi capabilităţi aeriene moderne la nivelul cerut de alianţa nord-atlantică.

În urma cererilor de informare trimise şi a ofertelor primite de MApN au fost luate în considerare cinci modele de avioane multirol aflate în serviciu sau în curs de a intra în serviciu: Eurofighter Typhoon, Dassault Rafale, JAS-39 Gripen, F-16 şi F-18. Forţele Aeriene şi MApN au selectat din această listă trei aparate pentru a fi testate şi evaluate în zbor: Eurofighter Typhoon, F-16 C/D şi JAS-39 Gripen. Concluziile acestor evaluări efectuate de piloţii români au făcut parte din documentaţia trimisă către CSAT în vederea selecţiei finale. Momentul în care România a decis modernizarea flotei aeriene militare este unul delicat, pe plan global făcându-se trecerea de la avioane generaţia a patra, către cele de generaţia a cincea, existând riscul ca avionele achiziţionate să se uzeze moral rapid

Procesul de achiziţie s-a blocat în perioada 2006-2008 din cauza tensiunilor existente între preşedintele României, Traian Băsescu şi premierul liberal Călin Popescu Tăriceanu. Preşedintele prefera soluţia americană din raţiuni strategice, în timp ce premierul prefera o soluţie europeană, care ar fi dus la un contract de off-set generos – la un moment dat se relata în presa de posibilitatea deschiderii unei fabrici Fiat în cazul achiziţiei de Eurofighter. Totuşi nici soluţia americană nu ar fi presupus lipsa unui off-set, însă SUA nu ar fi putut garanta un program de off-set, legislaţia în domeniu împiedicând guvernul federal să facă acest lucru, această chestiune urmând a fi negociată între cumpărător şi firma americană care furnizează echipamentele respective.

Situaţia s-a complicat însă la sfârşitul anului 2008 când România a început să resimtă efectele crizei economice globale. Problemele economice ale României din perioada 2008-2010 au dus la blocarea tuturor contractelor majore de achiziţii ale MApN şi la imposibilitatea derulării vreunui program strategic de înzestrare. Chiar şi în această situaţie se impunea înlocuirea avionelor MiG-21, în cursa pentru dotarea aviaţiei militare rămânân practic două companii: Lockheed Martin care a ofertat F-16 şi consorţiul Gripen International care a ofertat JAS-39 Gripen C/D. Oferta originală americană presupunea achiziţia a 24 de F-16 noi şi a 24 de F-16 la mâna a doua, acestea din urmă urmând a fi modernizate la standardul Block 50/52. Exista de asemenea posibilitatea ca România să fie inclusă în programul F-35 Lightining II, urmând a se dotat cu un avion de generaţia a cincea, undeva în perioada 2020-2025. Consorţiul Gripen International a ofertat 48 de avioane noi, urmând fie a fi achiziţionate în leasing sau în pachete de câte 8 aparate în funcţie de disponibilitatea fondurilor, partea română beneficiind şi de o periodă de graţie în privinţa plăţilor.

Perioada 2009-2010 s-a dovedit decisivă pentru decizia de a achiziţiona un avion multirol: pe de o parte condiţiile economice s-au agravat ceea ce a condus la reducerea volumului achiziţiei şi reorientării spre aeronave la mâna a două, pe de alta parte a venit decizia SUA de a amplasa elemente ale sistemului anti-balistic în România, fapt ce ar fi îmbunătăţit oferta americană. În ciuda faptului ca s-a optat pentru soluţia de avarie, avioane la mâna a doua, acest lucru nu înseamnă neapărat că afacerea este complet ratată. Raţiunile care au stat la baza acestei decizii par a fi următoarele:

  • Economic – situaţia economică din prezent a României nu permite o investiţie majoră în apărare. Afacerea poate oferii României accesul la tehnologie aeronautică sofisticată.
  • Tehnic – avionul selectat este încă competitiv şi numărul mare de avioane de F-16 aflate în exploatare permit accesul relativ uşor la piese de schimb.
  • Militar – F-16 este folosit pe scară largă de către NATO, oferă capabilităţi vaste în materie de înarmare şi poate îndeplini o gamă largă de misiuni.
  • Politic – România profită de pe urma parteneriatului strategic cu SUA, accesând un produs militar competitiv în condiţii avantajoase şi capătă acces la o reţea internaţională de suport; România în viitor poate accesa programul F-35. Simbolic prin această achiziţie România îşi reafirmă sprijinul pentru valorile euro-atlantice şi semnalizează dorinţa Bucureştiului de a adâncii cooperarare cu SUA.

De ce nu a fost ales un avion european, Gripen de exemplu? În primul rând pentru că nevoile de securitate ale României diferă foarte mult de cele ale Cehiei şi Ungariei, singurele utilizatoare de ale acestui avion din NATO. JAS-39 Gripen este un avion croit mai mult pentru nevoile Suediei, un stat neutru,  şi nu neapărat pentru cele ale alianţei nord atlantice. În cazul unui conflict statul furnizor ar putea ridica obiecţii privind utilizarea acestuia, putând argumenta că îi este periclitată neutralitatea. României nu i-a fost ofertată varianta Gripen NG, aflată în dezvoltare, ci doar varianta „standard” NATO, C/D. Gripen fiind un avion produs în serie relativ mică se ridică problema riscului creşterii costurilor de exploatare în viitor. Este posibil ca firma Gripen International sau chiar autorităţile suedeze să protesteze public pentru faptul că avionul lor nu a fost selectat de România.

Afacerile cu armament din istoria recentă a României sunt controversate, cea mai notorie fiind achiziţia celor două fregate Tip 22 din Marea Britanie în 2003. Faptul că în general achiziţiile de mare vizibilitate ale MApN cum ar fi fregatele Tip 22, avioanele C-130, rachetele HAWK sau avionul multirol au vizat produse în uz, „la mâna a doua”, generează suspiciuni în cadrul opiniei publice privind condiţiile în care s-au derulat sau capabilităţile forţelor armate. Pot fi de asemenea folosite ca justificări ex post pentru diferite afaceri ilegale din România cum ar fi furtul armelor din depozitul militar de la Ciorogârla. În cazul achiziţiei de F-16 preţul este estimat undeva 1 miliard de dolari, ce presupune modernizarea şi întreţinerea aparatelor pe 10 ani, iar partea americana va suporta costul antrenării piloţilor.

Update 25/03/10: MApN a comunicat astăzi mai multe detalii privind achizţia de F-16. Costul tranzacţiei este de de 1.3 miliarde de dolari şi include 24 de avioane F-16 modernizate, antrenamentul piloţilor, asistenţa tehnică, simulatoare, suportul logistic, pregătirea personalului, tehnic, armamentul, infrastructura si costurile administrative. Programul prevede încă două etape în care se vor mai achiziţiona înca 24 de avioane F-16 noi, urmând în final sa fie achiziţionate 24 de avioane F-35.

Update 2 25/03/10: Au apărut primele critici internaţionale în privinţa posibilei achiziţiei de F-16. Reprezentantul Gripen International în România Richard Smith s-a declarat dezamagit de selecţia efectuată şi a cerut Parlamentului României să evalueze corect toate ofertele depuse  pentru programul avionul multirol înainte de a aproba achiziţia. Preşedintele Senatului Mircea Geoană  a declarat ca a detectat o anumită frustrare a unor amabasdori ai unor ţări membre UE în legătură cu această achiziţie

Update 3 25/03/10: După concernul Gripen International si concernul Eurofighter a depus o notă oficială de protest în legătură cu decizia CSAT de miercuri. Rămâne de văzut dacă aceste proteste cumulate cu presiunile diplomatice vor duce la schimbarea deciziei sau vor influenţa votul. Personal cred că nu, iar decizia nu cred că surprinde atât de tare companiile respective având în vedere anunţul din februarie cu privire la disponibilitatea României de a găzdui  pe teritoriul său elemente ale sistemului anti-balistic american.

Update 4 15/04/2010: Gripen International şi-a îmbunătăţit oferta iniţială pentru a contracara propunerea americană. Astfel ne sunt oferite 24 de avioane noi la acelasi preţ cu F-16 în uz, antrenamentul piloţilor şi tehnicienilor, livrarea in 2 ani, cu primele 6 aparate livrate până la finele lui 2010 şi offset de 100%. Dar oferta lor nu include un pachet de armament, acesta urmand a fi achiziţionat separat de partea română.

George VIŞAN

Anunțuri

32 comments

  1. Pingback: Tweets that mention Scurt comentariu privind achiziţia F-16 « -- Topsy.com

  2. pt noi cel mai bun era mig 29, macar sniper, ca sa nu mai vorbesc de noul OVT(mig35, generatie 4.5 cel putin zic eu) un avion care impune respect, cu un pret de nou mai bun decat f16 sh ca sa nu mai zic ca nu trebuie bagati bani in piste noi(aici se pierd bani seriosi stiti voi de catre cine :-)). cunoscatorii stiu cum e construit sistemul de admisie la mig 29. la f 16 nu tre sa fie o pietricica pe pista iar la noi e cam greu. dar degeaba vorbesc, guvernantii ne-au vandut de mult macar polonia a cumparat block 52+ noi si are alaturi de grecia cele mai moderne f 16 din europa. ca sa nu mai spun ca a aparut block 60! suntem de rasul curcilor

  3. @timisorean1 Romania fiind membra NATO, trebuie sa cumpere echipament compatibil sau interoperabil. MiG-35 nu este un avion neaparat interoperabil cu NATO in plus Rusia nu cred ca l-ar vinde. MiG-29 Sniper a fost un program la care s-a renuntat din cauza costurilor modernizarii limitate a vreo 14 aparate. In Romania au venit americanii cu F-16 la aplicatii si nu au fost probleme cu pietrele autohtone. Oricum infrastructura aeroporturilor militare ar trebui modernizata, avand in vedere ca unele dateaza din anii 50-60. F-16 SH luate de Romania vor fi aduse la standardul Block50/52, poate chiar vor fi echivalente cu cele poloneze.

  4. da, membra nato, uitasem… ma gandeam doar la binele tarii… mig 35 e in competitie pt comanda indiei de 126 aparate deci e la vanzare. asa cum mig 21 lancer poate opera atat cu armament rusesc cat si cu cel occidental la fel se putea face si cu mig 29+. 14 aparate, probabil atat mai avea RO functionale… ehei, de ce nu a cumparat oare Ro cele 20 de mig 29 de la MDL la cel mai subevaluat pret pe care l-am vazut vreodata? pai nu, ca s-a bagat marele licurici pe fir! infrastructura aeroporturilor trebuie imbunatatita la fel ca toata tara dar pana atunci(si asta poate insemna foarte mult) mig 29 poate opera linistit(vezi sistemul de admisie) ca sa nu mai zic ce avantaj ai in razboi(Doamne fereste!) cand nu poti din varii motive sa tii pistele luna. cand f 16 a operat in RO, pistele au fost „periate” cap coada

  5. Acum se intampla la fel ca si cu fregatele chiar mai rau ! De exemplu: costul unu avion nou F16 A/B/C/D , nu depaseste 19 milioane de euro !

    George-Adrian Visan , atat modelul Mig 35 ,dar si Su 35 sunt disponibile pentru export . Ca sa nu mai vorbim de Su-37 (generatia 5 ) care este cel mai performant la ora actuala !
    Toate acestea sunt disponibile exportului , dar Romania trebuie sa serveasca altor interese decat cele ale achizitioanarii unor avioane performante ,noi ,si care sa nu necesite sa fie schimbate in 10 ani !

  6. @ Vladimir Vlad – Ultimele variante de F-16 costa cam 50-70 de milioane de dolari. Solutia ruseasca este dezagreabila din punct de vedere politic si militar.

  7. Te referi la modelele F16 E/F dar eu ma refeream la A/B/C/D pe care le puteam achizitiona noi si la pretul de pana in 19 milioane $ . Desigur le-am fi modernizat cu alte cateva zeci de milioane pentru fiecare aparat si ar fi ajuns tot la pretul pe care il dam pe cele second hand .
    Solutia ruseasca este dezagreabila dupa cum zici si tu din cauza aliantei noastre cu SUA , deoarece acum ne coordoneaza ei !
    Dar din punct de vedere militar solutia ruseasca e superioara celorlalte oferte atat din America cat si din Europa . Luand de exemplu un Mig 35 care detine o tehnologie a duzelor de evacuare care le permite acestora sa se miste in toate directiile dandu-i astfel avionului posibilitatea de a executa manevre extreme , pe cand la cel mai performant avion american F22 acestea se misca doar pe directia de ,,sus-jos,, . Si deasemenea la fel ca F22 care este Stealth si MIG 35 poate sa devina invizibil pentru radar dar printr-o tehnologie de bruiere a acestuia . Costul unui MIG 35 este de 70 milioane $ . Mult mai mic ca al unui F22 care oricum este indisponibil exportului !
    Luand in calcul aviatia made in Europa MIG 35 depaseste oricand un Eurofighter Typhoon , Mirage , Rafale sau Gripen.

    Dar sa zicem ca nu putem plati 70 milioane $ pentru un avion Rusesc , putem alege un Gripen ,care ziceai tu mai sus ca nu este potrivit pentru operatiunile noastre . Gripen e si ieftin ,detine si o thnologie competitiva cu a celorlalti si are si costuri de intretinere mici . Costurile de achizitionare pentru un JAS 39 Gripen sunt de 50-60 de milioane $ dar NOU !

    Nu exista nici un argument care sa confirme faptul ca doar F16 putem sa cumparam ! Putem reduce numarul de avioane pe care sa le achizitionam pentru ca nu este normal sa luam 24 de avioane care peste 10 ani trebuiesc schimbate cand putem de pe acum sa luam mai putine dar Bune !

  8. Orice achizitie militara are o componenta politica si un economica. Preturile la avioane s-au modificat foarte mult in ultimii ani, astfel ca un F-16 Block50/52 nou gravita undeva pe la 40-48 de milioane de dolari. F-16 si-a dovedit superioaritata fata de MiG-29 in ultimii 20 de ani, a se vedea conflictele din Golf si fosta Iugoslavie. Chiar si cu unele imbunatatiri MiG-29 cu greu face fata unui F-16. In plus Rusia e cunoscuta pentru facptul ca nu ofera servicii adiacente de calitate. Multi clienti ai armamentului rusesc s-au plans de costurile intretinerii si lipsa de piese de schimb

    Politic nu are nici un sens sa cumperi Gripen sau MiG-29/35. Romania are un parteneriat strategic cu SUA, care va amplasa rachet anti- balistice pe teritoriul nostru. De ce sa cumperi avioane de la rusi atunci? Basca esti si membru NATO. SUA garanteaza securitatea Romaniei prin desfasurarea de trupe si sisteme anti-balistice pe teritoriul nostru. SUA ne poate ajuta la Marea Neagra si ar sprijini astfel proiectele noastre politice si economice (Nabucco, PEOP, AGRI).

    Suedia este o tara cunoscuta pentru neutralitatea ei care in general fabrica si comercializeaza armament catre tarile cu nevoi de securitate asemanatoare. Suedia nu ne garanteaza securitatea si nici nu are forta necesara sa sprijine de una singura proiectele noastre strategice la Marea Neagra. Daca luam Gripen nu luam nici cea mai performanta varianta si trebuia facut un contract pentru armament separat. 24 de Gripen noi ne-ar fi dus la 2 miliarde euro si ar fi trebuit sa le exploatam 30 de ani. Asta in conditiile in care prin aparitia generatiei a 5 a de avioane de lupta in urmatorii 5 ani ele ar fi devenit uzate moral la intrarea in exploatare. Asa ca mai bine tii F-16 la mana a doua 10 ani si achizitionezi un produs state of the art in 2020-2025.

  9. Dupa cum ai citit in noul comunicat de presa Romania va achizitiona in trei faze avioane de la americani .
    Prima parte vor fi cumparate 24 de F-16, variantă Block 25 adica F 16 E/D care nu costa mai mult de 19 milioane de dolari DAR NOI !
    In a doua parte vor urma alte 24 de avioane F 16 Block 50-52 ACESTEA VOR FI NOI comform declaratiei . Acestea vor costa cum zici tu mai sus in jur de 50 milioane de dolari aparatul .
    Programul se va incheia prin scoaterea din us a primelor 24 de F16 Block 25 care vor fi inlocuite cu 24 de aparate F 35 JSF care in momentul actual costa 130 milioane de dolari aparatul .

    Te referi mai sus la avioane de generatia 5 . Mig 35 este de generatie 4.75 , la un pret mult mai mic fata de F 35 .
    F35 e surclasat de catre Mig 35 si la capitolul viteza la manevrabilitate si capacitate de incarcare . Si mai sunt argumente !
    Desigur F 35 este un avion de generatia 5 ! Dar pentru acest lucru nu merita achizitionat !

    Pe de alta parte Romania are probabil unele angajamente sau obligatii semnate cu americanii si din cauza aceasta nu am putut cumpara alte modele de avioane , ne-luand in calcul posibilitatea unor marsavii ale unora care vor scoate profit de pe urma acestor tranzactii de ambele parti America si Romania.

  10. Acele F-16 Block 25 trebuiesc modernizate la standardul Block 50/52, si asta va costa cam 20 de milioane de dolari de avion. A doua parte a contractului nu cred ca se va mai desfasura dintr-un motiv foarte simplu Lockheed Martin va incepe prin 2012-2013 productia de F-35. Bine intre timp ar mai putea aparea noi clienti de F-16 si ar mai putea tine deschisa linia de productie, dar personal cred ca vom folosi ale 24 de avioane luate acum pana luam F-35. F-35 promite foarte mult si va deveni practic un „avion” standard al NATO.

    Inca nu exista un pret sigur pentru F-35. Intr-adevar pretul pentru SUA este undeva intre 95 si 112 milioane de dolari. Dar cifrele astea sunt exclusiv pentru productia destina US Air Force. Pentru ceilalti parteneri pretul ar putea sa scada. Oricum LM trebuie sa scada costurile pentru F-35 si pana in 2020-2025 este posibil ca pretul pe unitate sa fie mai mic. Romania va lua oricum varianta cea mai ieftina de la F-35, adica cea pentru US Air Force si nu variantele pentru port-avion sau cu decolare si aterizare verticala.

    Nu are nici un sens sa discutam de avioane rusesti, nu intra in discutie cum am mai argumentat, cand Romania este membra NATO. Achizitia aceasta de F-16 nu este cea mai fericita tinand cond ca sunt avioane second had – dar avand in vedere situatia economica cam asta e.

  11. F 35 promite , defapt a promis dar nu a atins asteptarile ! F35 a depasit cu mult toate fondurile alocate si au fost nevoie de multe altele suplimentare si cu toate acestea performantele nu au fost pe masura .
    Dupa cum am mai spus este inferior unui avion de tip MIG 35 ca sa nu mai vorbim de Su 37 .
    Dar comparatia pe care vreau sa o facem este cu generatia 5 de avioane de vanatoare a Rusiei care vor fi comercializate pe toate fronturile vechi partenere ale Rusiei si anume SU-47 .
    O comparatie direct dintre SU-47 si F 35 nu se poate face deoarece ar fi o nedreptate pentru F35 care ar pierde la toate capitolele. Singurul care s-ar descurca cu Su-47 ar fi F22 .

    O alta problema ar veni tocmai de la faptul ca Rusia are comenzi si a inceput exportul de avioane Mig-35 , SU-35si SU-37 peste trei ani . Aceste avioane sunt cumparate exact de tarile care sunt in afara aliantelor noastre . Pune si asa problema si o sa vezi ca nu prea iese socoteala cum s-ar zice .

  12. Problema lui F-35 este costul nu performanta. Avionul este facut din start sa fie superior lui F-16 sau F-18 asa ca nu vad de ce nu ar face fata unui MiG-35 sau Su-35. Su-47 a fost doar un prototip, iar MiG-35 nu a fost exportat nicaieiri. Ramane de vazut ce stat in afara de Rusia va lua SU-35. Orice comparatie pe hartie este incompleta si lipsita de sens in momentul de fata. Vom vedea cum evolueaza lucrurile.

  13. Scuze dar am gresit cand am spus ca,, a inceput exportul” .
    Vroiam sa spun ca vor fi disponibile pentru export dupa 3 ani . Toate statele care sunt partenere vechi ale Rusiei si care cumpara armanent de la ei vor cumpara in continuare tot marfa Sovietica ,tari ca Algeria, China, India, Indonesia, Malaysia, Iran, Syria, Venezuela and Vietnam . China are deja propriile variante de SU/MIG-35/37.
    Russia deja a trimis Indiei doua avioane MIG 35 pentru teste , contractul fiind de 10 miliarde de dolari.
    SU-47 a fost un prototip perfect functional ale carui technologii vor fi implementate in SU T50PAK care parca va intra in teste de zbor anu acesta sau celalalt si va intra in productie peste 5-10 ani Si acesta va fi o provocare pentru noi , deoarece nu americanii stau la granita cu Rusii ci noi.

    Vom vedea , vom vedea.

  14. George,

    Luftwaffe are , din cate stiu, MIG-uri 29 in exploatare mostenite de la fosta RDG si cred ca sunt perfect interoperabile NATO. Era mult mai bine daca se modernizau MIG 29 decat MIG 21, care cad singure de uzura tehnica cu tot cu avionica Elbit – in plus, Aerostar Bacau are din stiu capacitati si experienta tehnica se se ocupe cat de cat de reparatii si intretinerea acestor avione, deci in caz de un nou Blitzkrieg nu depindeam de Putin.

    Cat despre Gripen, are o raza scurta de actiune, dar este cu o generatie mai sus decat F16, foarte manevrabil, usor de intretinut etc. Hai sa nu ne inchipui ca cu 24 de F16 Romania va fi a doua forta aeriana in viitorul Razboi din Golf…Si avioanele astea vin la pachet cu niste piese de schimb etc pentru o anumita durata – singur in caz de un nou WWII nu rezisti, iti trebuie productie proprie, dar iar hai sa nu imaginam trecutul in viitor. WWIII nu va fi cum a fost WWII, daca va fi!

    E mai buna oferta SAAB, dpdv obiectiv sub aspectul raportului pret-calitate, dar sunt de-acord ca toata chestia e politica : cui vrei sa ii cumperi bunavointa. Si sunt de asemenea de-acord, ca in principiu, hic et nunc, e mai bine pentru Romania sa cumpere bunavointa americanilor

  15. @Bogdan – Salutari. Vad ca afacerea asta a incins toata natiunea. Acum despre MiG-29 acesta numai este in serviciu Luftwaffe fiind transferat catre Polonia – vreo 30 de aparate la 1 Euro bucata, acum cativa ani. Modernizarea MiG-29 a fost luata in considerare prin 2002 alaturi de Elbit, dar s-a renuntat rapid din cauza numarului mic de aeronave ramase in dotare (14 din 18) si a lipsei de cooperare a partii ruse (o problema comuna multor state foste membre ale Pactului de la Varsovia, inca posesoare de armament sovietic). In plus un Mig-29 are o durata de viata undeva la 2500 ore de zbor (4500 pentru modelele mai noi) in timp ce un F-16 e garantat pentru 8000 (cam 20-30 de ani). Ratiunea esentiala acestei achizitii este faptul ca in 2012-2013 Romania nu va mai putea utiliza MiG-21 – pur si simplu acesta nu va mai putea zbura in conditii de siguranta, iar situatia economica nu permite o achizitie de anvergura in domeniul militar pe termen scurt si mediu.

    Multa lume spune ca Gripen este un avion dintr-o generatie diferita. Lucrurile nu stau chiar asa – proiectul suedez fiind in realitate contemporan cu F-16- si nu este deloc revolutionar, in sensul ca nu aduce foarte multe tehnologii noi. Beneficiaza in schimb de un marketing agresiv, fapt datorat nevoii SAAB de a-si recupera investitia, din cauza ca achizitia efectuata de statul suedez, cel mai mare utilizator al aeronavei, a fost facuta sub pretul real al aeronavei. Eu nu cred ca pentru Romania Gripen, ar fi fost o solutie pentru ca, raportat la un F-16, chiar si la mana a doua, acesta nu are aceleasi performante in materie de raza de actiune sau cantitatea de munitie transportata. Mai este si o problema politica: Suedia este un stat neutru, iar Romania este un membru activ al NATO. Romania ar putea fi obligata in viitorul apropiat sa trimita avioane militare intr-o zona de conflict. Acest lucru ar genera o serie de proteste si tensiuni diplomatice intre Suedia si Romania – Suedia putand sustine ca utilizarea echipamentelor sale in teatre de operatiuni ii violeaza neutralitatea.

    S-a vorbit mult de offset si locuri de munca. In realitate poti atrage firme aeronautice si fara a cumpara avioane militare. EADS va deschide anul acesta o fabrica in Romania in ciuda faptului ca noi nu am optat pentru avionul Eurofighter. Ei fac acest lucru pentru ca au descopeit ca in Romania pot produce mult mai ieftin decat in Germania sau Ungaria. Nu cred de asemenea ca achizitia se va impotmoli in Parlament, in ciuda anumitor declaratii, varianta americana era in general sprijinita si de celelalte partide politice in afara de PDL sau Traian Basescu. Cred ca se poate vorbi, in ciuda unor proteste mai vocale ale unor personalitati politice, de un „elite consensus” in privinta cultivarii relatiei cu SUA.

  16. Buna, cand aveam 20 de ani am invatat sa pilotez avioane ZLIN 142 ( avion monomotor de sport). Era si este inca in Romania un program gratuit de instruire a tinerilor romani pentru aviata sportiva si cu posibilitatea ca in cazul unui conflict armat, acesti tineri sa poata devenii piloti militari in cca. 1-2 ani. Fac acesta referire pentru a preciza ca stiu „un pic” despre aviata militara din Romania…
    Cele 24 de avioane F16 nu permit apararea spatiului aerian al Romaniei in cazul in care Patria noastra ar fii atacata ! Romania are nevoie de cca. 3-400 de F16 pentru a respinge un atac venind de la o singura tara potential atacatoare!
    Cele 24 de F16 permit Romaniei doar sa doboare un avion „terorist” sau sa atace obiective la sol in teritoriul nostru sau in tarile vecine.
    Romania are nevoie de avioane, insa are nevoie de o industrie aviatica proprie care sa ii permita macar partial finantarea si constructia unei flote adevarate!

  17. @George-Adrian Visan

    „…SUA garanteaza securitatea Romaniei prin desfasurarea de trupe(Doamne fereste!)… Romania membru activ nato…,…Romania ar putea fi obligata in viitorul apropiat sa trimita avioane militare intr-o zona de conflict… etc” -ma trec fiorii cand iti citesc cuvintele, cred ca nu-ti dai seama cine e raul mai mare si cine e raul mai mic…

    nu, Romania nu are nevoie de asa ceva… mai bine am fi ca Finlanda…

    noua ne trebuie un avion puternic de interceptie rapida care sa ne apere granitele si sa impuna respect, CAP(in combinatie cu GCI)+CAS, atat si nimic mai mult. mig 29(35) ar fi perfect

    f 16 nu este deloc superior lui mig 29 din punct de vedere al airframe iar cu electronica se poate rezolva. iar atunci cand s-au mai intalnit prin razboaie trebuie tinut cont si de antrenamentul pilotilor aici occidentul avand un avantaj mare. dar eu am incredere in pilotii romani

    2 lucruri imi plac si la f 16: pozitia pilotului si cupola

    si inca ceva: electonica de pe actualele lacer-uri e superioara lui block 25(pe bune)

  18. In momentul actual orice tip de avion de la Eurofighter Typhoon , Gripen , Rafale , MIg 29 (si pana la Su35 ) sunt superioare din toate punctele de vedere .
    Aceasta achizitie are de fapt alte interese decat nevoile statului roman ! Dupa cum spune si Alexandru flota noastra ar atinge necesarul pentru a-si putea apra tara doar cu un numar de peste 300 aparate ! Putem lua in considerare si oferta Rusiei asupra Indiei care are in desfarsurare un proiect de achizitie de circa 2 miliarde $ . Printre avantajele oferite Indiei se numara si o implicare cu technologie rusa in productia de avioane a Indiei !
    Acest lucru ar fi fost pentru Romania un lucru extrem de necesar ! Cu toate ca relatiile noastre cu Rusia nu mai sunt strans legate ,din cauza scuturilor anti racheta si a altor probleme politice ce implica si actualele aliante ale Romaniei ! Totusi ar fi trebuit luat in considerare si un contract cu RUSIA .

  19. Pingback: Intervenţie în Revista 22 – “Alegerea F-16, un deal politic” «

  20. Romania nu va achizitiona F-35 mai devreme de 2050. DE CE?
    1. Avionul nu este facut pentru export, asa cum nu este nici F-22 Raptor.
    2. Avionul este inca in teste, si va intra in dotarea SUA abia din 2013 – 2015.
    3. Romania nu este in stare sa cumpere la ora actuala un avion de generatia 4.5, sa nu mai vorbim deci de avioane de generatia 5.

    F-16 C/D Block 50 este de generatia 4, si este ceea ce va cumpara RO. Pretul pentru un avion + instruire piloti + suport se ridica la aprox. 50-55 mil. dolari.

    Nu ne permitem sa cumparam F-16 E/F Block 60 pentru ca este prea scump.

    O dati toti cu MIG29 si MIG35…dar avioane de top rusesti sunt Su-35 si viitorul Su-PAK-FA

  21. Pingback: Achiziţia avioanelor F-16: între eşec şi vulnerabilitate strategică «

  22. In 2000 s-a facut un exercitiu de cooperare romano-olandez in care s-a facut si o confruntare intre pilotii romani cu mig29 si pilotii olandezi cu f16 acestia din urma avand mai multe ore de antrenament. Un pilot olandez avea in 2000, 180 de ore de zbor de antrenament. Nu stiu daca un pilot roman avea atatea ore in intreaga cariera. Cu toate acestea in urma confruntarii tot mig29 a iesit invingator, chiar daca olandezii s-au plans de prezenta pasarilor pe in spatiul aerian romanesc, nefiind persoane insarcinate cu alungarea lor ca in Olanda. Iar la aterizare avionul f16 avea botul ridicat la maxim pentru a preveni ingestia de pietre de pe pista de aterizare. Ulterior anului 2000 mig29 a fost scos din serviciu, probabil pentru aliniera\rea la standardele NATO. Mig 29 a fost folosit si de Germania conform standardelor NATO si au fost vandute la un pret simbolic de 1 dolar bucata avand reparatii capitale la motoare. Deci daca ai tehnicieni buni nu este nevoie sa importi motoare de la rusi. Antrenamentele se pot face si pe simulator, esential in performantele unui aparat de zbor ramanand capacitatea de a combate avioanele inamice cu aceasi destinatie. Daca ar fi fost nevoie de avioane normal era sa le repare si modernizeze pe actualele mig29 investitia fiind mult mai mica pe avion (intre 5 si maxim 10 mil $). Pentru noi o alegere buna ar fi mig29s (fulcrum c) care are instalate in coama dorsala marita care contine bruiaje electronice contra detectiei radar, hidraulica mai buna si unghi de atac marit cu 2 grade, precum si calculatoare noi.In lupta apropiata mig29 este la fel sau mai bun decat f15c(f15 este considerat mai bun decat f16) datoritorita faptului ca are manevrabilitate buna si la viteze mici, iar pana in 2003(cand a fost si la americani implementata acest sistem) avea sistemul de locatie in lupta apropiata prin casca pilotului, astfel pilotul putea incadra pe locator si lansa rachete antiaeriene prin simpla privire a pilotului catre avionul inamic, fara indreptare botului avionului la un unghi de max 45 grade fata de axa orizontala a avionului. Acest sistem este disponibil pe f16 de la variantele block40-50. Motivul pentru care Rusia a optat pentru varianta Su27 in defavoarea mig29 banuiesc, ca a fost legat si de faptul ca su27 are distanta de zbor mai mare si acest lucru avntajeaza pe teritoriul vast al Rusie si intinderile Siberiei, precum si sistemul FLY-BY-Wire mai bun decat sistemul hidraulic. Faptul ca mig29 la noi este lasat sa rugineasca in ploaie pe aerodromuril este un lucru care nu ar trebui sa ne mire avand in vedere si alte chestii care se intamplala noi.

  23. @George
    Olanda utilizeaza F-16 A/B cu MLU, care ii confera capabilitati de F-16 C/D. Problema vizorului in casca a fost rezolvata la modelele C/D cu JHMCS, care este cuplata cu racheta AIM-9X – deci avantajul lui MiG-29 a disparut. Romania a optat in martie 2010 pentru doua variante de F-16 C/D block 25 si block 50/52 plus. In confruntari directe F-16 s-a dovedit mai bun ca MiG-29. MiG-29 nu este un avion interoperabil cu NATO 100%, si de aceea nu a fost testat – ma rog practic Romania a vrut un avion de la un aliat. Ar fi trebuit totusi pastrate cele 14 MiG-29 in exploatare, dar au fost casate in 2003 crezandu-se, in mod eronat, ca in cativa ani se va trece pe un model nou. Bine existau si alte motive de casare – prb mari cu piesele de schimb si expirarea resursei de zbor.

  24. A trecut ceva timp de cand am discutat pe aici dar acum a devenit 100% sigur: tot ce face si a facut conducerea Romaniei in ultimii 20 ani se poate descrie intr-un cuvant – TRADARE!

  25. Salut George,
    Interesant articolul tau si comentariile oamenilor de mai sus.
    Dupa ce am citit pe wikipedia despre multe modele de „fighter”-e am decis sa caut si dotarea fortelor aeriene romane si am ramas total interzis cand am aflat ca au scos din uz MIG-urile 29 in 2003, lasand totusi sa zboare MIG21 LanceR, care la aproape fiecare zbor pateste cate ceva. Daca am fost noi destul de priceputi sa intretinem si sa facem sa zboare niste avioane vechi de 50 de ani (MIG21) cum de nu am reusit sa facem acelasi lucru cu cele care aveau 13 ani la momentul scoaterii lor din uz? ma indoesc ca rusii ne-au mai ajutat cu MIG21 dupa ’89, asadar, probabil ne-am descurcat singuri.
    de asemenea, ai idee care sunt ultimele stiri legate de achizitia de F16?

  26. @AlexRmF
    In 1990 existau cam 200 de Mig-21 la aviatia militara, din care jumatate se gaseau cu jumatate din resursa de zbor neconsumata. Asa ca s-a decis in 1993 modernizarea lor pana cand ne permitem un model de avion mai bun. Modernizarea a rezolvat problemele de avionica ale MiGului si l-a facut oarecum interoperabil cu NATO. Legat de MiG-29 – au fost foarte putine (18 buc din care 14 mai erau in 2003), rusii ne-au sicanat cu intretinerea lor, iar programul de modernizare Sniper a fost considerat a fi prea scump in raport cu beneficiile obtinute, in plus se preconiza ca din 2009-2010 sa operam un alt avion de lupta.

    Situatia cu F-16 e urmatoarea – chiar daca s-a batut palma cu americanii programul e inghetat pana se gasesc fonduri. Seful SMFA a declarata ca F-16/F-35 este optiunea aviatiei in acest moment. Probabil in vara lucrurile vor deveni mai clare.

  27. George Visan. In lupta aeriaana intre aparate de zbor comparabile ca generatie factorul decisiv excluzand celelalte imprejurari (superioritate numerica, sprijin de la avioane cu radar AWACS, suportul radar de la sol)este priceperea pilotului. Totusi mie mi se pare exagerata suma asta1.3 mld de usd pentru 24 f16 SH block 25 (banuiesc ca nu au sistem de ochire in casca pilotului)fabricate in anii ’80. Chestia care am spus-o ca mig29 are unele caracteristici mai bune sau egale cu f15c este confirmat de Federation of American Scientists (vezi Wikipedia mig29) in teste facute intre mig29 germane si F-uri americane. Noi nu avem bani pentru vechiturile astea de 24 f16 darmite pentru 25 de f35 care au un pret estimativ de 130mil usd/buc. M-as mira sa ajunga doar la pretul asta pentru noi. 200 mil usd ca popa.Ziceai ca aveam putine mig29(18). Pai crezi ca cu 24 de f16 ai sa stai mai linistit. Nici nu stiu de ce ne putem teme ca oricum nu suntem dusmanii nimanui, sutem doar o tara de consum. Suntem lichiti 🙂 Iar la curvarie tot timpul am fost asi. 🙂

    • Deci avem urmatoarele avioane: F16, F35, jas 39 gripen, ef2000 eurofighter ca oferte de luat in considerare. La astea se aduga si rafale, mig35, su30,su35. Comparam ce putem lua in afara de f16.
      f35 – 132mil usd dezavantaj raport tractiune/greutate subunitar cu rezervorul plin, jas 39-40mil usd dezavantaj raport tractiune/greutate subunitar, autonomie zbor slaba, ef2000-90 mil usd, Dassault rafale- 64 mil usd, mig35-39mil usd http://en.wikipedia.org/wiki/Indian_MRCA_competition ,dezavantaj autonomie de zbor mai redusa fata de ef si rafale cu 1700km(2100km fata 3800km),2500km fata de su35. De mentionat ca distanta mig 35 poate creste pana la 3100km daca are inca 2 rezervoare auxiliare sub aripi (ramanand doar 6 piloni pentru arme) Su30-36mil usd, su35-65mil usd(cu 45mil s-au fabricat pentru Rusia) Ca si pret/performante raman in discutie mig35, su30 tinand cont de scopul achizitiei si anume paza spatiului aerian intern tarii.
      mig35-radar N010 Zhuk (160km aer-aer 300km aer-nava),8+1(doar carburant extern) piloni de acrosaj,2100km autonomie zbor, suprasarcina admisa 10g, viteza ascensionala 330m/s, incarcatura 8xr77(aer-aer,100km), 4xkh31a sau p(antinava sau antiradar,70km),4xr27er sau et(130,120km) 8x r73 (30km),kh 29(ghidare laser 30km)alte bombe ghidate sau nghidate kab/fab/zab 500,ceva rachete neghidate, raport tractiune greutate- 1,14, motoare tractiune vectoriala 2xrd33mk- 4000ore,aprox 2,1 mil usd bucata.
      su30-radar n011 (350km detectie, 200km incadrare,60km in emisfera spate),12 piloni de acrosare,10x r77,10x astra(120km),6x r27er/et, 6x r73, 3× Novator KS-172 AAM-L 400 km (impotriva avioanelor AWACS sau „ochiul de pe cer”un avantaj semnificativ pentru su30 tinand cont de avantajul AWACS), diverse rachete antiradar sau antinava cu raza de actiune mai mare fata de mig35, rachete neghidate, bombe ghidate sau neghidate, posibilitate alimentare in aer mareste distanta la 8000km. Urmatoarele caracteristici ceva mai slabe fata de mig35:raport tractiune greutate-1.0, viteza ascensionala-230m/s. 3000ore pentru motoare cu tractiune vectorizata. Aparent su30 este mai bun dar la el cred ca scade semnificativ manevrabilitatea chiar si cu incarcatura mica daca este alimentat full cu carburant deoarece se ingreuneaza aeronava. Daca nu scade manevrabilitatea fata de mig 35 ramane categoric su30 (desi cele 8 tone in plus eu cred ca scad suficient manevrabilitatea in favoarea clara mig35). In acest caz ar fi preferabil o combinatie de 10 su30 + 20 mig35pentru suma de 1.3mld usd. Inca o chestie ambele aparate au ecm de bruiere radar(foarte important)(mig35 integrat in coama dorsala, su30 acrosate la capatul aripilor pe pilonii din capat 2x „sorbitsya”).
      rusii ar avea de castigat daca ne-ar da licenta de productie cum le-a dat indienilor pentru fabricatia motoarelor rd33mk macar. Ar fi si mai bine daca cele 14 mig29 ale noastre ar mai putea fi aduse la standardul mig 35 sau macar reparate.80 avioane mig35 impreuna cu aparate radar gen ewr, s300, kub, igla sunt ,cred eu suficiente pentru tara noastra tinand cont ca nu suntem in stare sa ne producem propria industrie de armament.
      Atasez o adresa web cu mig 35. As vrea sa vad cate avioane non rusia pot ce se vede la 1:40, 2:00. http://www.youtube.com/watch?v=vWuu1IEEvac
      Iar castigatorul este F16 atat din punct de vedere politic cat si militar .pentru ca e „moca” si vine cu un scut amplasat (nu stiu daca si dobandit).

  28. @Florin

    Migurile noastre 29 A pot fi aduse la standardul SMT care este f ok. Mai putem lua 2-3 escasrile de Mig 29M care sunt mai ieftine(si aproape la fel de performante) de cat Mig35 si sunt foarte bune pt noi fiindca, asa cum ai spus si tu, noi nu trebuie(si nu vrem) decat apararea spatiului aerian al tarii noastre ROMANIA

  29. Pingback: Epopeea tristă a programului avionului multirol « Civitas Politics

  30. Pingback: De ce a cumpărat România avioane F-16… « Civitas Politics

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s