Chuck Hagel: un Eisenhower la Pentagon Răspunde

0203-chuck-hagel-backers.jpg_full_600

Există, în general, o cerere masivă pentru implicarea Washingtonului, mai exact spus pentru leadership-ul său, în cele mai sensibile dosare contemporane: baia de sânge siriană, ambiţiile nucleare iraniene, ascensiunea Chinei, procesul de pace din Orientul Mijlociu, instabilitatea care se răspândeşte în Africa. Ce există mai puţin, însă, este disponibilitatea Washingtonului de a se afla mereu în prim-plan, de a răspunde cererii cu o ofertă echivalentă şi de a achita singur factura acestor responsabilităţi globale. Recalibrarea (chiar externalizarea) ambiţiilor globale a devenit o marcă înregistrată a doctrinei Obama. Într-un fel, ne aflăm mai puţin în faţa „naţiunii indispensabile“ a anilor ’90 şi mai mult în faţa unei „naţiuni epuizate“. Aşa rezuma Der Spiegel (sub titlul simbolic Global leadership vacuum: Europe incapable, America unwilling) atmosfera de neputinţă care pare să fi cuprins ambele maluri ale Atlanticului, cu o zi înaintea prestigiosului forum de securitate de la München.

Dar poate ceva mult mai profund explică această atitudine: o conştiinţă a propriilor limite. Şi poate nimic nu vorbeşte mai mult despre aceasta ca fascinaţia Administraţiei Obama pentru Eisenhower. În trecut, umbra lui Ike a dominat discursul preşedintelui Obama în momente cheie: atunci când anunţa suplimentarea afgană, în decembrie 2009, la West Point, dar şi miezul unor documente programatice, precum Strategia Naţională de Securitate. Desigur, pentru critici această nuanţă nu este decât o altă strategie de marketing pentru consum intern. Însă nominalizările recente pentru CIA şi Departamentul de Stat, dar mai ales cea de la Pentagon se înscriu într-o logică similară. More…

Barack Obama și România: un studiu despre alb și negru în comentariul politic 32

599030_10151258859581749_1172534839_n
Unul din motivele pentru care am început să scriu pe acest portal, acum mai bine de cinci ani de zile, a fost că eram nemulțumit de modul în care se scrie, se comentează, analizează și se dezbat politica externă și relațiile internaționale în România. În mod bizar în ciuda atractivității foarte mari a domeniului și a „inflației” de facultăți de științe politice, relații internaționale și studii europene de la Revoluție încoace calitatea dezbaterilor, a comentariilor informate sau a analizelor accesibile publicului este foarte scăzută. Simptomatic pentru acest fenomen este prezența în continuare „pe sticlă” a lui Bogdan Chireac pe post de analist de relații internaționale, deși nimic nu îl recomandă pentru acest rol, iar analizele și opiniile sale pot fi ușor contrazise de un student de științe politice/relații internaționale din anul II sau III de facultate. Dar prezența la tv a „Morsei Competente”, cum mai este cunoscut dl Chireac în branșă, nu este justificată de expertiza sa, ci de alte aspecte. More…

Ike şi cultul moderaţiei 3

Dwight „Ike” Eisenhower, al 34-lea președinte al SUA

Preluăm cu permisiunea autorului, articolul publicat de Octavian Manea în Revista 22.

Pentru Ike, pericolul era intern şi ţinea de sănătatea fiscală a naţiunii americane.

17 ianuarie 1961. Biroul Oval. Discursul de rămas bun al lui Dwight D. Eisenhower. În ultimele sale clipe prezidenţiale, într-un moment în care America se afla la apogeul puterii ei, eroul Normandiei a ţinut să transmită americanilor de peste ani testamentul său politic:

More…