Mitul independenței energetice 5

tumblr_mua3e0QHYR1rj8vkao1_1280

În toată „dezbaterea” națională din acest an privind exploatarea resurselor naturale s-a strecurat un nou termen – independența energetică – care în traducere liberă înseamnă sistarea importurilor de gaze din Rusia pe termen lung.

Asupra temei independenței energetice există un consens neașteptat între președintele Traian Băsecu și premierul Victor Ponta, obișnuiți să se contreze și să se contrazică pe majoritatea temelor politice din spațiul public.

Limbajul folosit de cei doi poate duce ușor în eroare cetățeanul neavizat și poate crea impresia că România s-ar putea să nu mai importe petrol și gaze de pe piața internațioanală, nu numai din Federația Rusă, țara noastră pregătindu-se să devină în curând un El Dorado al hidrocarburilor. Însă situația nu stă chiar așa. Vârful de producție la petrol în România a fost atins în anul 1976 când au fost extrase 14,7 milioane de tone de țiței, după care producția proprie a intrat în declin – chiar și așa regimul comunist a decis dezvoltarea unei industrii petrochimice supradimensionate în raport cu resursele naturale disponibile în țară.

La gaze naturale vârful de producția în România s-a atins la mijlocul anilor 80. Asta înseamnă că producția de gaze naturale de la noi din țară se află pe o pantă descendentă de ceva vreme. În fapt dacă noi perimetre nu sunt date în exploatere în curând și alte de resurse de gaze naturale nu sunt identificate, rezervele de gaze naturale ale României se vor epuiza în următorii 10 ani.

More…

Dilemele aurului (Bogăţia este inefabilă) 4

Aur extras de la Baia Mare, Muzeul de Mineralogie

„Ţara noastră este înfiorător de bogată” spune deja celebrul reportaj Blestemul aurului difuzat de Antena 3 (minutul 1:17).

În jur de un milion de români au auzit această afirmaţie şi reportajul a fost preluat de mai multe bloguri. Totuşi ea este profund greşită. Pentru a ilustra  de unde vine greşeala vă propun un mic experiment intelectual. Completaţi deci spaţiile punctate (fără sa va apucaţi să răsfoiţi Wikipedia).

More…

Apocalipsa se amână (2): petrol şi gaze 9

Pe scurt, argumentele sunt următoarele: (1) avem energie inepuizabilă accesibilă cu tehnologia actuală, (2) există resurse alternative de energie „verde” care vor deveni disponibile cu noile tehnologii şi (3) în măsura în care energia devine mai scumpă societatea tinde să îşi scadă dependenţa de această resursă. More…

El Dorado afgan? 1

Trupe americane patrulând în Afganistan, muntii Hindu Kush

O ştire pozitivă într-un ocean de ştiri negative

Pe 13 iunie 2010 New York Times publica un articol, fundamentat pe un studiu al US Geological Survey, în care se afirma că bogaţiile subsolului din Afganistan au o valoare estimată la 1 trilion de Dolari (1000 de miliarde de Dolari). Ştirea a fost preluată şi de alte instituţii de presă internaţionale – Reuters, LA Times, ABC şi Times – care menţionau entuziasmul autorităţilor de la Kabul, încântate de posibilitatea dezvoltării pe termen lung a uneia dintre cele mai sărace economii de pe glob. Astfel subsolul afgan conţine zăcăminte de: fier, cupru, cobalt, aur, argint, aluminiu, grafit, lapis lazuli, stronţiu, caolin, potasiu, zinc, plumb, sulf, mercur şi magneziu. Uriaşele resurse naturale ar permite Afganistanului să nu mai depindă de ajutorul militar occidental în confruntarea cu talibanii şi cu rămăşiţele Al Qaida de pe terioriul său

More…