Aur extras de la Baia Mare, Muzeul de Mineralogie
„Ţara noastră este înfiorător de bogată” spune deja celebrul reportaj Blestemul aurului difuzat de Antena 3 (minutul 1:17).
În jur de un milion de români au auzit această afirmaţie şi reportajul a fost preluat de mai multe bloguri. Totuşi ea este profund greşită. Pentru a ilustra de unde vine greşeala vă propun un mic experiment intelectual. Completaţi deci spaţiile punctate (fără sa va apucaţi să răsfoiţi Wikipedia).
- Japonia este o ţară bogată. Japonia este bogată în următoarele resurse: …
OK, asta a fost o răutate. Japonia este un caz atipic. Să încercăm altceva:
- Anglia este o ţară bogată. Anglia este bogată în următoarele resurse: …
- Germania este o ţară bogată. Germania este bogată în următoarele resurse: …
- SUA este o ţară bogată. SUA este bogată în următoarele resurse: …
Şi, ca să ieşim din zona occidentală:
- Singapore este o ţară bogată. Singapore este bogată în următoarele resurse: …
- China este o ţară în curs de îmbogăţire. China este bogată în următoarele resurse: …
Ce au deci comun aceste ţări? Nu aur, argint, diamante, uraniu sau pământ arabil. Ci bani. Banii (capacitatea de a produce bani) înseamnă bogăţie şi vice-versa.
Iar bogăţia astfel definită nu corelează deloc cu resursele naturale, ci cu productivitatea. Productivitatea, la rândul ei corelează cu factori materiali (utilaje), dar mai ales inefabili (capacitate de muncă, cunoştinţe, cultură instituţională, antreprenoriat).
Dacă nu mă credeţi este suficient sa vă gândiţi la soarta aurului sud-american. Peste vechile civilizaţii locale au năvălit spaniolii şi portughezii. Aceştia aveau tehnica şi utilajele potrivite (a se citi arme) – ca atare au luat aurul şi l-au transportat peste ocean. Odată ajuns în Europa însă, aurul a migrat încet şi paşnic spre economiile mai productive. De aceea Peninsula Iberică nu a intrat în modernitate ca una dintre regiunile bogate ale Europei, ba chiar dimpotrivă.
Dar să ne întoarcem la „inefabile”. Nu se ştie prea clar cu ce corelează acestea (de aceea sunt inefabile, nu?). La un capăt, guvernul chinez merge pe stimularea prin politici de stat; la celălalt guvernul american merge pe mâna liberei iniţiative şi, uneori, a dereglementării.
Tot din caracterul inefabil vine şi faptul că, între „ştiinţele sociale”, economia este o disciplină iar politica o… artă. Dar, chiar şi aşa, primul scop economic al unei bune guvernări este stimularea factorilor inefabili care produc creştere economică. Săpatul în munţi nu poate fi decât cel mult un obiectiv de rangul trei-patru.
(Ca sa fiu sincer, există două excepţii în care bogăţia se corelează cu resursele: petrolul îmbogăţeşte, iar diamantele sărăcesc, dar şi ucid)
Civitas Politics 
Diamantele nu ucid. Cum nu ucide nici petrolul.Oamenii sunt aia care o fac. Tot ei dau valoare banilor.
E un punct de vedere interesant. Sugestiv exemplul cu Peninsula Iberica.
Asa e cum spui tu 🙂 dar as mai completa pentru clarificare
Banii reprezinta o conventie. Am convenit sa schimbam valoarea materiala in valoare simbolica si am adoptat sistemul financiar pentru ca e mai simplu sa cari bani de hartie decat pietre pretioase sau petrol ori aur dupa tine ca sa faci troc.
Aceste tari de care vorbesti tu ca fiind foarte bogate financiar, sunt foste tari colonizatoare. Anglia, a colonizat America, Australia, India si Indo-China, Africa de Sud, Franta a colonizat o parte din Nordul Africii, Canada si restul tarilor unde se vorbeste franceza, … China a invadat Tibetul, i-a invadat si pe uiguri ,… toate aceste tari au furat si exploatat tarile mai slabe ca armata si stiinta. Nu ma pot lega de cultura, cultura implica mai multe aspecte.
Dat fiind ca statele sunt suverane (deci nu dau socoteala nimanui) exista mereu tentatia de a-l exploata pe cel mai slab. Dar, dupa cum ai zis si tu, dezvoltarea precede colonialismul.
In plus, Occidentul a platit pentru esecul proiectului colonial. Primul razboi mondial are surse macar partiale in conflictul pentru colonii. Pe urma exista analize (Hannah Arendt ) care leaga ascensiunea totalitarismelor nazist si comunist de faptul ca marile puteri s-au autoeducat sa considere locuitorii teritoriilor cucerite ca fiind oameni/ cetateni de mana a doua.