O ştire pozitivă într-un ocean de ştiri negative
Pe 13 iunie 2010 New York Times publica un articol, fundamentat pe un studiu al US Geological Survey, în care se afirma că bogaţiile subsolului din Afganistan au o valoare estimată la 1 trilion de Dolari (1000 de miliarde de Dolari). Ştirea a fost preluată şi de alte instituţii de presă internaţionale – Reuters, LA Times, ABC şi Times – care menţionau entuziasmul autorităţilor de la Kabul, încântate de posibilitatea dezvoltării pe termen lung a uneia dintre cele mai sărace economii de pe glob. Astfel subsolul afgan conţine zăcăminte de: fier, cupru, cobalt, aur, argint, aluminiu, grafit, lapis lazuli, stronţiu, caolin, potasiu, zinc, plumb, sulf, mercur şi magneziu. Uriaşele resurse naturale ar permite Afganistanului să nu mai depindă de ajutorul militar occidental în confruntarea cu talibanii şi cu rămăşiţele Al Qaida de pe terioriul său