Madeleine Albright si Secretarul General al NATO Anders Fogh Rassmuse la prezentarea oficiala a Raportului privind Conceptul Strategic al NATO. Copyright NATO Press Center
Octavian Manea a publicat în Revista 22 o interesantă analiză privind Raportul Albright privitor la viitorul concept strategic al NATO. Reproducem cu permisiunea autorului articolul în întregime.
Lipsa serviciilor de 5 stele (a infrastructurii de apărare colectivă) şi pentru flancul estic poate fi interpretată în fapt ca absenţa voinţei politice de a veni fiecare în apărarea celuilalt.
Alianţa se află în plină dezbatere privind elaborarea unui nou concept strategic. În urmă cu două săptămâni, pe piaţa ideilor euroatlantice s-a consumat poate cea mai importantă secvenţă a acestui proces: prezentarea recomandărilor grupului de experţi coordonat de arhitecţii primei extinderi a NATO spre est – Madeleine Albright şi Ronald Asmus. În acest context, una dintre recomandările pivot a fost legată de reasigurarea strategică a flancului estic prin elaborarea de planuri de apărare prudentă, consolidarea unei reţele defensive de porturi şi aeroporturi, dar şi operaţionalizarea Forţei de Răspuns a NATO. Şi totuşi, de unde această nevoie?
Decăderea unei alianţe
Adevărul incomod este că, de facto, NATO seamănă tot mai mult cu un hotel, în care anumiţi „clienţi“, situaţi în aripa vestică, se bucură de un confort de 5 stele, pe când ceilalţi, situaţi mai la est (şi foarte aproape de „concurenţă“- de Rusia) primesc servicii de numai 2 stele. Şi toate acestea într-un „hotel“ în care, din punct de vedere contractual, toţi clienţii ar trebui să fie beneficiarii unui tratament egal. De la est la vest, disconfortul este notabil şi contrastează prin absenţa serviciilor, a logisticii şi a infrastructurii care să ofere aparenţa unui sentiment de confort (geopolitic). De remarcat că apartamentele din aripa estică sunt locuite de baltici, polonezi, cehi sau români.
Deşi extinderea Alianţei şi a garanţiilor sale de securitate a început cu mai bine de 13 ani în urmă, nici până astăzi noile state membre nu au devenit beneficiarele serviciilor de care se bucură nucleul tradiţional al membrilor. Nu există planuri defensive sau infrastructură de apărare colectivă pe teritoriul lor. Mai mult, exerciţiile şi antrenamentele militare comune, singurele momente de „team building“, care pot crea o cultură a experienţei colective, îmbibând staff-urile naţionale cu aceleaşi standarde şi practici şi forjând, în ultimă instanţă, un organism cu reacţii perfect coordonate, lipsesc. Câteva excepţii confirmă însă o regulă devenită măsura normalităţii, după sfârşitul Războiului Rece. 20 de ani ani mai târziu, NATO pare să fie un organism atrofiat, lipsit de supleţe şi flexibilitate, mai degrabă rigid şi anchilozat, decât predispus la reacţii de agilitate chirurgicală. Este ca o echipă de fotbal care a uitat să se mai antreneze, acumulând masiv în greutate, şi ai cărei jucători nu sunt obişnuiţi unii cu ceilalţi. Lipseşte tocmai „adezivul care îi face pe aliaţi să devină aliaţi“, crede Ronald Asmus. Rezultatul? Un organism lipsit de coerenţă, complet disfuncţional şi cu reacţii ad-hoc. În cele din urmă, absenţa exerciţiilor comune determină chiar o diminuare a expertizei comandamentelor regionale în planificarea şi derularea operaţiunilor de apărare colectivă. „Vrem să fim un club politic sau o alianţă militară în adevăratul sens?“, se întreba Radosław Sikorski (azi ministrul de Externe al Poloniei), în aprilie 2008. Este o întrebare care ţine chiar de natura Alianţei şi care, într-un fel, rezonează cu tragismul dilemei ontologice shakespeariene.
Frica de termite
Aparent, sursele acestui clivaj dintre Vechea şi Noua Europă se află în culisele negocierii prevederilor Actului Fondator NATO – Rusia (semnat în 1997) şi care guvernează şi astăzi relaţiile dintre cele două părţi. Atunci, diplomaţia rusă era hotărâtă să obţină angajamentul Washingtonului privind interzicerea desfăşurării de forţe convenţionale sau nucleare aparţinând NATO pe teritoriul viitorilor aliaţi. O altă ţintă a Moscovei era infrastructura catalogată drept ofensivă, ce ar fi urmat să fie dezvoltată de Alianţă. Din perspectiva Washingtonului, pretenţiile Moscovei erau imposibile. O acceptare ad-litteram a lor ar fi echivalat cu transformarea noilor state membre în aliaţi de mâna a doua, articolul 5 devenind o garanţie lipsită de conţinut şi un angajament de hârtie. În cele din urmă, s-a renunţat la staţionarea de forţe combatante permanente, oferind aparenţa unui NATO fără dinţi, singura măsură capabilă să reconcilieze Moscova. Totuşi, Actul Fondator – o mostră de ingeniozitate diplomatică – crea în mod conştient spaţiul pentru ca NATO să apere noile state membre, asigurându-se că există o suficientă „interoperabilitate şi integrare“ a infrastructurii lor naţionale în cea a Alianţei, ceea ce ar fi permis desfăşurarea imediată, în caz de urgenţă, a unei forţe NATO de reacţie rapidă de 20.000-40.000 de militari. Cuvintele „interoperabilitate“ şi „integrare“ camuflau aşadar intenţia negociatorilor de a moderniza o infrastructură defensivă difuză (porturi, aeroporturi) care, în caz de nevoie, ar fi putut găzdui o forţă de reacţie rapidă. Sugestivă este o scenă petrecută în martie 1997, între Madeleine Albright şi ministrul de Externe al Rusiei, Evgheni Primakov. Cei doi erau invitaţi la cină de către un alt înalt oficial american, context în care Albright ar fi spus că ar fi dorit să fie ea însăşi gazda cinei respective în casa sa din Georgetown, dacă nu ar fi fost invadată de termite. Chiar în acel moment, „exterminatorii“ se ocupau de eliminarea lor. „Aha“, a replicat Primakov. „Asemeni NATO, exterminatorii dvs. îşi desfăşoară acum infrastructura pe un teritoriu nou!“ „La fel cum NATO a făcut cu mult timp în urmă în Norvegia“, a replicat Albright. Şi totuşi, într-o regiune în care punerea în scenă înseamnă totul, Occidentul nu a speculat niciodată flexibilitatea pe care o avea pentru a implementa creativ şi prudent prevederile Actului Fondator. Oare de ce? Răspunsul este simplu: lipsa de solidaritate pe fondul hipersensibilităţii unor capitale mult prea corecte politic de a nu deranja eventualele „termite“.
Champs Elysée vs. Stare Miasto
Nevoia de reasigurare a statelor situate pe flancul estic a revenit în forţă pe agenda NATO din două cauze. Pe de o parte, este comportamentul recent al Rusiei, o putere pentru care forţa militară reprezintă un instrument de intimidare şi chiar de modificare a frontierelor în „străinătatea apropiată“. Aceste tendinţe au fost reflectate nu doar de invazia Georgiei, ci şi de manevrele militare din septembrie 2009, când forţele ruse s-au antrenat pe teritoriul Belarusului, simulând atacuri nucleare tactice asupra Varşoviei. Totodată, Rusia se poziţionează tot mai mult ca un actor cu o agendă revizionistă, urmărind să discrediteze „regulile jocului“ codificate pe parcursul anilor ‘90 şi care stau la baza arhitecturii de securitate europene.
Suspendarea Tratatului privind Nivelul Forţelor Convenţionale (CFE), doctrina Medvedev şi propunerea unui nou Tratat asupra securităţii europene sunt doar câteva dintre reflexele vădit anti-statu-quo ale Moscovei. Pe de altă parte, tot mai multe state din Europa Centrală şi de Est au început să se îndoiască de voinţa Vestului de a veni în apărarea lor în eventualitatea unei crize. „Această din urmă dimensiune este vina noastră, pentru că am promis să ne asumăm anumite măsuri de reasigurare strategică (o forţă de reacţie rapidă, printre altele) pe care niciodată nu le-am implementat. Aşadar, avem o criză de încredere.
În sine, elaborarea unui plan de apărare, la nivelul cartierului general al NATO, este importantă, dar nu rezolvă problema. Este, până la urmă, o simplă bucată de hârtie. El trebuie susţinut de capabilităţi tangibile. Polonia este mult mai preocupată de absenţa solidarităţii şi dacă angajamentele asumate chiar se vor materializa în eventualitatea unei crize“, ne-a declarat Ronald Asmus, unul dintre principalii consilieri ai Grupului Albright.
Dar criza Alianţei este încă şi mai profundă. Între flancul estic şi Vechea Europă s-a acumulat o veritabilă criză cognitivă. De pe Champs Elysée lumea se vede altfel decât dacă te-ai afla în oraşul vechi (Stare Miasto) din Varşovia. Recent, Pierre Lellouche (un înalt oficial francez) afirma: „rolul SUA în Europa suferă schimbări radicale. O evidenţă pare să inunde toată Europa: tutorele american nu mai există. Nici pentru Germania, nici pentru restul continentului“. La o distanţă de câteva luni, Radosław Sikorski parcă îi răspundea oficialului de pe Quai d’Orsay: „prezenţa politică şi militară a SUA rămâne elementul cheie pentru securitatea acestei părţi din Europa“. Simbolic, cele două discursuri developează un aspect esenţial: reasigurarea este importantă, dar nu se rezumă doar la planuri defensive prudente, la Rusia sau la infrastructura de apărare. Este o problemă de solidaritate. „Dimpotrivă, cu cât crezi mai mult în Vest şi în solidaritatea occidentală, cu atât mai puţin ai nevoie de infrastructură. Dacă nu crezi în Vest, atunci ai nevoie de semnale clare că forţele sale sunt pregătite să vină în apărarea ta. În ultimă instanţă, ingredientele cheie care asigură credibilitatea articolului 5 sunt voinţa politică şi solidaritatea“, ne-a spus Ronald Asmus. Cu alte cuvinte, exact dimensiunea care lipseşte din plin astăzi.
Sigur, sunt numeroşi cei care se întreabă cine sunt termitele care ameninţă flancul estic. Teama cea mare nu este legată de o agresiune în sens clasic, ci mai degrabă de conflictele induse care încearcă să speculeze fisurile din interiorul Alianţei. Balticii sunt îngrijoraţi că Moscova ar putea folosi prezenţa minorităţilor ruse de pe teritoriul lor, ca pretext pentru o incursiune militară limitată. Totodată, Polonia se teme că un eventual conflict între Rusia şi Ucraina ar putea afecta propria sa stabilitate teritorială. Pentru niciunul dintre aceste scenarii, NATO nu este pregătită să răspundă. La fel a fost şi în cazul Georgiei. Alianţa a fost deopotrivă paralizată şi oarbă. A fost momentul în care Varşovia şi-a pierdut încrederea în NATO.
„Just in case”
Raportul Albright este şi o puternică pledoarie pentru continuitate. Mulţi dintre noi ne facem asigurări „pentru orice eventualitate“, tocmai pentru a preîntâmpina cele mai negre scenarii. Cu acest lucru se ocupă şi Alianţa. Este facută pentru a ne pregăti pentru ziua în care speranţele şi aşteptările noastre sunt contrazise. Este prezentă pe piaţa asigurărilor de viaţă şi a serviciilor de securitate. Produsele sale oferă siguranţă colectivă. Într-o lume multipolară, potenţial haotică şi instabilă, în care balanţa de putere se îndepărtează de fundamentele sale euroatlantice, serviciile sale rămân pur şi simplu esenţiale. Misiunea sa poate fi rezumată astfel: „o asigurare de viaţă de modă veche. Aceasta a fost miza aderării şi integrării. Dacă lucrurile merg într-o direcţie oribilă, avem la dispoziţie legământul muşchetarilor – toţi pentru unul, unul pentru toţi. Securitatea, deopotrivă personală şi naţională, este precum sănătatea. Nu îţi pasă prea mult de ea până în momentul în care nu o mai ai. Iar când a dispărut, ei bine, atunci o să te preocupe al naibii de tare“, ne-a declarat John Hulsman, un cunoscut intelectual public.
Alianţa are şi astăzi aceeaşi misiune pe care o avea în momentul fondării sale (aprilie 1949): să protejeze libertatea şi siguranţa teritorială a statelor membre împotriva oricăror ameninţări de natură militară. Departe de a fi o structură anacronică, desuetă, Alianţa a fost permanent un răspuns pragmatic în faţă pericolelor lumii în care trăim. Simbolic, utilitatea sa este asemănătoare cu cea a unui departament de pompieri, dar specializat în stingerea incendiilor geopolitice: „ceea ce am învăţat secolul trecut, timp în care continentul s-a canibalizat de două ori, a fost că Europa este o imensă capcană de foc. Şi ce faci atunci când ai o zonă predispusă incendiilor şi care se mai şi află în preajma unui piroman cu un cazier solid? Construieşti un imens departament de pompieri. Aşa s-a născut NATO“, ne-a declarat Wess Mitchell, preşedintele CEPA – un influent think-tank din Washington. Atât timp cât sfârşitul istoriei şi lumea kantiană a păcii eterne rămân doar himere eseistice, niciun guvern responsabil nu poate exclude posibilitatea conflictului. „The show must go on!“
„Atât timp cât natura umană rămâne ceea ce este, atât timp cât istoria îşi continuă cursul său tragic, nu putem elimina necesitatea de a fi pregătiţi pentru război.“ (Robert Gates)
Octavian Manea
Civitas Politics 
Tot nu prea am inteles care este pararea lui Manea despre calitatea raportului. Evident autorul saluta recomandarea reasigurarii strategice, dar Conceptul nu este o discutie despre filozofia tratatului de la Washington. Deci recomandarea pare inutila cand nimeni din NATO nu vrea rediscutarea tratatului. Cred ca nu sunt utile, decat partial, analogiile cu hotelul sau cu pompierul ca parca este insultata inteligenta cititorilor Revistei 22.
Insa analogia cu hotelul cuprinde un adevar despre mentalitatea jurnalistilor romani visavis de Alianta.
NATO este un hotel in care acum avem dreptul sa ne cazam, sa ne afisam in hol, la restaurant, sa consumam tot din minibar, sa ne luam prosoapele si papucii, cablul ca poate ne trebuie acasa si sa dam telefoane gratis si cand facem check-outul sa cerem reducere la taxa si sa nu recunoastem telefoanele date din camera.
Aliatii vechi nu vin la hotel, ei prefera ideea de club, o institutie la care cotizeaza la greu de mai multe generatii.
Cat cotizam noi la club? Cand ma intreb asta nu gandesc doar strict finaciar.
Cred ca daca ne multumim doar cu recomandarile din analiza care chipurile ar satisface pozitia Romaniei: reasigurare de forma, pe hartie, planuri de aparare( aici Manea mai are de facut documentare…nu insist…trebe sa citeasca mai atent ce declara polonezii si dupa sa faca afirmatia ca nu exista planuri…) aparare anti-racheta si eventual sa punem drapelul NATO pe Kogalnicenau si Constanta-port, eu cred ca ne vom confirma pozitia de tara fara perspectiva despre viitorul Aliantei.
In treacat fie spus, am rasfoit, cu mana pe inima spun ca am incercat sa citesc atent dar nu am suportat, un volum lansat recent in RO, volum colectiv, nume cu pretentii, despre conceptul strategic, am renuntat repede. Nu ne face cinste de loc.
Cred ca analogia cu hotelul este buna pentru a intelege dilema NATO in acest moment, scopul ei nu era sa explice cum functioneaza NATO ca alianta.
NATO are o problema de identitate, in sensul in care au toate aliantele atunci cand scopul infiintarii lor a disparut. Reinventarea aliantei a mers prost, to say the least, pana acum (a se vedea dificultatile din Afghanistan). Un alt exemplu foarte recent al acestei dileme este conflictul diplomatic izbucnit zilele acestea legat de incursiunea comandourilor israeliene asupra vasului turcesc. Turcia, membru NATO, a criticat aspru incidentul, ca si secretarul general al NATO; SUA, in schimb, a fost mai rezervata in a critica Israelul. In acest caz, SUA, „coloana vertebrala” a NATO, a luat apararea unui alt stat, ne-membru NATO, in fata unui stat membru!
Acesta ruptura poate avea consecinte majore pentru viitorul si asa pal al NATO. In contextul in care misiunea din Afghanistan este privita doar de SUA ca esentiala, este dificil sa creezi concepte pe hartie care sa convinga statele europene de necesitatea acestei aliante.
Articolul este unul foarte bun, care ridica probleme pertinente referitor la viitorul aliantei. Parerea mea Octav este ca in cativa ani NATO va inceta sa conteze in politica internationala dar va continua sa existe cu numele (nu e ca si cum o poti radia la registrul comertului).
Semanticus,
scuza-ma ca iti zic dar tu cand ai citit acest articol te-ai uitat si la becali pe la gsp tv?
Sau ai citit articolul uitandu-te pe libertatea si cancan ca vad multa frustrare in expunerea ta si atunci te-ai gandit ca inteligent ar fi sa te bagi in seama aici?
vezi ca poti lasa comentarii si la cancan si la click si le publica chiar nu ti le taie nimeni, si sa stii ca nu sunt nici manele pe aici, asa ca mai bine citesti cand intelegi cu adevarat ceva din ce este postat pe acest blog!
– Ai idee Semanticus ce pozitie si ce mandat are Romania in misiunea ISAF, cea mai importanta misiune NATO la acest moment?
– Ai iesit vreodata din tara si sa spui ca esti din Romania, iar reprezentanti din statele NATO sa iti spuna you are doing a great job in Afghanistan?
Ai idee cati morti si raniti are Romania in misiunile NATO de pe glob, asta pentru ca tu debitezi cu capsorul tau mic si gol ca nu cotizam deloc?
mai citeste ce spun oamenii din senatul si camera rerezentantilor din SUA despre Concept si de prin camera lorzilor din Insula sa vezi ce considera ei ca reprezinta reasigurare, citeste sa vezi ce inseamna descurajare si cum trebuie implementata la nivelul tuturor provocarilor la adresa securitatii statelor membre!
Domnule Ioan, asa ala prima lectura, citez din comentariul dvs „…spui ca esti din Romania, iar reprezentanti din statele NATO sa iti spuna you are doing a great job in Afghanistan…”. Prima chestie la care mi-a zburat gandul a fost celebra fraza „Petrica, esti cel mai tare…”, insotita de batai incurajatoare pe umar si adresata de stim noi cine lui Petre Roman, chiar cu cateva zile inainte de a-l sapa la radacina si a-i „sufla” conducerea partidului. Nu este cazul in situatia la care faceti referire, sunt convins de sinceritatea mesajelor americane pe tema asta dar jargonul diplomatic este jargon diplomatic si are politeturile lui si nu trebuie trebuie luat intotdeauna ca atare. ( Acum nici ca Hrusciov care batea cu pantofu’ in masa ONU, dar era alta situatie).
Nu credeti ca adresarea la persoana a II-a plural ar fi mai bine primita?
…si poate nu ar strica sa cititi doua carti fundamentale ” Codul bunelor maniere” si Paul Yingling „A failure in generalship”. Prima este la modul general si cea de a doua e mai de nisa, pentru dvs. militarii.
Stimate Domnule Ioan,
stiu ca postul dumneavostra vine cu dojana respectiva din buna credinta si din respect pentru Armata, poate va conving ca si in cazul meu se aplica acelasi principiu, dar am si eu dreptul la replica si va vetzi lamuri sper eu indeajuns, 🙂
eu ca simplu cetatean si mai concis zic sa trecem la aspectele practice din cele 3-4 intrebari.
Pozitia si mandatul nostru in Afghanistan nu le gasim prea usor, nu putem spune acelasi lucru despre polonezi. Putem lua acest mic fragment:
http://www.isaf.wp.mil.pl/en/10_954.html
VII Rotation of Polish Military Contingent Afghanistan is composed of soldiers from following units:
1st Armoured Brigade from Wesoła
3rd Mechanised Brigade from Lublin
1st Mazurska Artillery Brigade from Węgorzewo
2nd Sappers Brigade from Kazuń
5th engineering regiment from Szczecin
56th combat helicopters regiment from Inowrocław
49th combat helicopters regiment from Pruszcz Gdański
2nd reconnaissance regiment from Hrubieszów
15th Mechanised Brigade from Giżycko
20th Mechanised Brigade from Bartoszyce
25th Air Cavalry Brigade from Tomaszów Mazowiecki
15th air defence regiment from Gołdap
Psychological Operations Group from Bydgoszcz
Civilian-Military Co-operation Support Group from Kielce
Legal basis: The President of the Republic of Poland Resolution, dated 13 April 2010, on prolongation of the period use of Polish Military Contingent in the Islamic Republic of Afghanistan.
Sigur, dumneavoastra, avand backgroundul necesar puteti foarte usor sa spuneti cam ce tipuri de misiuni de lupta, repet de lupta, revin polonezilor si sunt convins ca le puteti spune si pe cele care le avem noi, sa zicem in sud. Din ce surse sporadice romanesti vad pe net, sigur nu avem misiuni aeriene….Din ce observ la polonezi, faptul ca isi mentin un spectru de misiuni sporit si relevant conduce la o prezenta militara care da vizibilitate inclusiv politica.
De exemplu;
New Polish base in Afghanistan
Band-e Sardeh is a new place in Ghazni province where Polish soldiers have been stationing for a few days. So far US and Afghan forces were present there.
BrigGen Andrzej Przekwas made decision about taking the military base in Band-e Sardeh on the basis of agreement between Polish and American armed forces. Before, American soldiers conducting operational and training activities were stationing in that base. Their main task was controllig the area and co-operation with 4th Kandak of 3rd Brigade of Afghan National Army. Afghan soldiers together with Americans were also conducting numerous operation in this area. As a result of that the security level of the region is much higher. American soldiers have already left the base, at the moment Polish soldiers are about to finish transferring and quartering in the object.
The main task of Polish soldiers will be monitoring taken area, co-operation with Afghan soldiers and regular operational activity. At present an enhanced platoon of combat group “Alfa” is in Band-e Sardeh. Service there will be organized on rotational basis, as in Ajiristan, and it will last about one month.
The base is not very big, but it is well equipped and meets all the standards of a military object at war zone. Soldiers live in brick buildings, there is a heliport in the base. Command of the 4th Kandak is nearby so in need it can support the base. Moreover, there are a few posts situated in surrounding hills. Polish soldiers count on very good co-operation with Afghans. “Everything shows that the co-operation will be good, the 4th Kandak is the best trained unit of the 3rd ANA Brigade. Its soldiers perform their tasks very well and have a great geographical orientation” – said commander of “Alfa” group LtCol Paweł Warda.
Band-e Sardeh is Polish base situated the furthest to the east of the country, about 30 km from Ghazni, near the border with Paktika. Its location allows to control the biggest transport route – from Pakistan towards central part of Afghanistan.
* * *
Nu ma intreb cate baze am preluat noi de la americani pentru a ne asigura baza logistica necesara unui spectru de misiuni de lupta relevant pentru pozitia pe care credem ca o detinem in Alianta, poate va intrebati dumneavoastra de ce?
Privind intrebarea cu iesitul si primirea aprecierilor, heheheeee….lasatzi…sunt convins ca la nivelul imediat urmator sub seful delegatie se primesc altfel de intrebari.
Intrebare despre eroi este bine sa nu fie dusa pe teritoriul politic si emotional, asta daca vrem sa intelegem ca moartea nu poate justifica orice. Daca intr-o discutie despre contribuita Romaniei la strategia Aliantei, al treilea subiect este numarul de morti atunci ce credeti ca se intampla la negocierile politice ? facem ierarhizari de victime ca sa primim? ce? ce consilier militar se duce la un lider politic si ii spune:”Sefu’daca nu se lasa aliatii si nu ne da ce vrem, datzile peste bot cu numarul nostru de victime..”
Despre eroi, stiti cat a durat pana s-a constituit lista? sigur stiti, la ce etaj din minister era „ascuns” standul neactualizat cu pozele respective? din pacate acolo nu voi putea intra cu cei care vor veni din afara, sa incerc la Muzeul militar? ce credeti ca le arat lor acolo? eroi din brigada HCC sau eroi si imagini din Afganistan?
@Ioan – Putin mai multa moderatie in comentarii, te rog. Pana la urma Semanticus nu a dat in cap la nimeni.
Ne vom putea compara cu polonezii la asumarea unor astfel de misiuni cand vom avea dotarea necesara, si vom acorda atentia financiara necesara Armatei Romane – soldatilor care merg in misiuni nu umflatilor de generali care au stele pe umar cazute din cerul politic si slugarnic! Deocamdata baietii nostri acolo lupta cu dotari firave sau mai bine zis fragile, echipamentul este vai de capul lui si in situatia aceasta facem fata cu brio si tinem un contingent destul de mare pentru o tara slaba economic, ca sa nu zic la pamant, cum este Romania!
Noi romanii ne platim cu varf si indesat cazarea la acest hotel de lux care este NATO, ba mai lasam si un bacsis enorm de mare, priceless daca este sa spunem, prin ranitii si mortii care cad in Afganistan!
Armata Romana prin angajamentul si determinarea de care da dovada in Afganistan este mult peste Romania diplomatica si politica, prezenta si ea la structurile Aliantei!
@Ioan – de la Semanticus: O serie de tabele comparative privind cheltuielile destinate apararii. Sursa este Sipri
Military expenditure of Poland
In local currency ( zlotys )
Year
Value 1988
74 1989
215 1990
1,464 1991
[1,889] 1992
[2,721] 1993
[4,128] 1994
[5,308] 1995
[6,840] 1996
[8,623] 1997
10,447 1998
12,133 1999
12,800 2000
13,763 2001
14,864 2002
15,401 2003
16,249 2004
17,793 2005
19,023 2006
19,959 2007
[22,768] 2008
[25,596] 2009
[27,169]
In constant ( 2008 ) US$ m.
Year
Value 1988
9,368 1989
7,900 1990
8,206 1991
[5,993] 1992
[5,940] 1993
[6,585] 1994
[6,354] 1995
[6,393] 1996
[6,726] 1997
7,081 1998
7,361 1999
7,239 2000
7,072 2001
7,240 2002
7,362 2003
7,707 2004
8,148 2005
8,532 2006
8,852 2007
[9,863] 2008
[10,626] 2009
[10,860]
As percentage of gross domestic product
Year
Value 1988
2.5 1989
1.8 1990
2.6 1991
[2.3] 1992
[2.4] 1993
[2.6] 1994
[2.4] 1995
[2] 1996
[2] 1997
2 1998
2 1999
1.9 2000
1.8 2001
1.9 2002
1.9 2003
1.9 2004
1.9 2005
1.9 2006
1.9 2007
[1.9] 2008
[2]
Military expenditure of Romania
In local currency ( new lei )
Year
Value 1988
[3.7] 1989
[3.8] 1990
[3.9] 1991
[10.5] 1992
[25.7] 1993
[55] 1994
[155] 1995
[200] 1996
[270] 1997
[770] 1998
[1,113] 1999
1,465 2000
2,031 2001
2,864 2002
3,491 2003
4,151 2004
4,994 2005
5,757 2006
6,324 2007
6,358 2008
7,558 2009
6,960
In constant ( 2008 ) US$ m.
Year
Value 1988
[4,896] 1989
[5,032] 1990
[4,996] 1991
[4,826] 1992
[3,783] 1993
[2,282] 1994
[2,720] 1995
[2,647] 1996
[2,573] 1997
[2,884] 1998
[2,620] 1999
2,364 2000
2,250 2001
2,360 2002
2,348 2003
2,422 2004
2,604 2005
2,754 2006
2,839 2007
2,722 2008
3,000 2009
2,616
As percentage of gross domestic product
Year
Value 1988
[4.3] 1989
[4.7] 1990
[4.6] 1991
[4.8] 1992
[4.3] 1993
[2.7] 1994
[3.1] 1995
[2.8] 1996
[2.5] 1997
[3] 1998
[3] 1999
2.7 2000
2.5 2001
2.5 2002
2.3 2003
2.1 2004
2 2005
2 2006
1.8 2007
1.6 2008
1.5
George,
multumesc mult, ma gandesc ca ar fi util sa vedem comparativ cateva serii statistice in sensul celor precizate de domnul Ioan.
Pingback: Miezul zilei 3/6 – “pericole şi oportunităţi” « Politeía
De cite stele platesc partenerii din est? Sau e loc de pomana si aici? Cheltuieliile militare nu pot fi decuplate de economia unei tari.
Ce ironie, discutam de eroi si intre timp aflam cum se gestioneaza situatia lor, cu primari chemati la discutii…
Domnule Semanticus va multumesc mult pentru o replica destul de acida dar in egala masura foarte challenging. Insa va rog sa cititi mai atent articolul. Eu nu mi-am propus sa vorbesc despre calitatea raportului Albright, ci sa decupez o anumita tema (reasigurarea strategica) care ma intereseaza, in mod special, altfel destul de prezenta pe piata publica euroatlantica, dar complet absenta la noi. Nici nu avea sens sa ma exprim generic pe raportul Albright cand George a epuizat deja aceasta problema prin articolul sau extrem de cuprinzator de pe acest blog. Asadar mi-am propus sa scriu un articol complementar, care dezvolta ceva insuficient tratat pe piata ideilor de la noi.
Cand afirmati („Conceptul nu este o discutie despre filozofia tratatului de la Washington. Deci recomandarea pare inutila cand nimeni din NATO nu vrea rediscutarea tratatului”). Problema reasigurarii strategice nu este o discutie teoretica legata de filozofia tratatului de la Washington, ci provine dintr-o nevoie imediata, acuta, si dintr-un profund sentiment de insecuritate dezvoltat de anumite state membre estice. Este o recomnadare terapeutica daca vreti si care vine sa corecteze un deficit structural acumulat de Alianta.
Va rog sa urmariti urmatoarea secventa. Poate va convinge ca sentimentul polonezilor este real. Pe 17 septembrie 2009, chiar în momentul anunţării deciziei de revizuire a scutului antibalistic, preşedintele Obama însuşi reasigura Polonia că „suntem legaţi prin angajamentul solemn al articolului 5, conform căruia un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor“. În spiritul filosofiei muşchetarilor, „toţi pentru unul, unul pentru toţi“, trei zile mai târziu, Hillary Clinton transmitea Poloniei, prin intermediul unui editorial din Financial Times, un mesaj şi mai explicit: „Un atac asupra Londrei sau Varşoviei este echivalent cu un atac asupra New Yorkului sau Washingtonului“. Toate acestea aproape simultan cu vizita lui Joe Biden la Bucuresti si Varsovia, unde acelasi mesaj a fost reluat. Şi totuşi, de ce Barack Obama, Joe Biden şi Hillary Clinton au simţit nevoia să deruleze, o amplă ofensivă diplomatică cu scopul restaurării credibilităţii articolului 5 şi a angajamentului SUA faţă de securitatea Poloniei? Oare litera si spiritul Tratatului de la Washington nu erau clare? Credeti ca se grabeau la unison atat Biden cat si Hillary si Obama sa faca acest gest simbolic daca nevoia nu era reala? Sau daca perceptia polonezilor nu era reala? Ma indoiesc. Reactiile celor 3 reprezinta efectul unei cauze. În plus, anul trecut, la 22 octombrie, aflat la Bratislava, în plină reuniune informală la nivel de miniştri ai Apărării, Alexander Vershbow (un inalt oficial din Pentagon) cerea NATO redactarea de planuri prudente de apărare pentru toate statele membre şi reluarea manevrelor militare comune pentru a pregăti Alianţa să răspundă oricăror ameninţări teritoriale potenţiale reamintind:„angajamentul nostru faţă de securitatea fiecărui aliat este absolut sacrosanct“.
Reasigurarea verbala este insuficienta atat timp cat infrastructura lipseste. Si atat timp cat infrastructura de aparare colectiva (acele servicii de 5 stele de care vb metaforic) lipseste, acest lucru denota ceva si mai grav-lipseste vointa politica de a veni fiecare in apararea celuilalt. O spune Ron Asmus crystal clear: „Nu litera Tratatului per se conferă puterea şi substanţa articolului 5. Dacă era aşa, atunci limbajul vechiului Tratat al UEO ar fi fost mult mai important decât clauza similară din Tratatul NATO, deoarece garanţiile oferite sunt chiar mai puternice. Pe fond, ceea ce a dat substanţa acestor cuvinte a fost faptul că în spatele lor s-a aflat întotdeauna o voinţă politică comună, reflectată tocmai prin mijloacele şi mecanismele de a veni fiecare în apărarea celuilalt. Tocmai absenţa sa este cea care ne ajută să explicăm deficitul de încredere pe care îl vedem astăzi acumulându-se la nivelul Alianţei”. Este un interviut facut de mine si publicat in Revista 22 in octombrie trecut.
O spune si Radek Sikorski, pe 4 noiembrie 2009, raspunzand intr-un fel reasigurarilor verbale facute de Hillary, Obama, Biden & Vershbow. Simbolic Radek se afla chiar in DC: „You can convince people by words and we just had a very good trip by the Vice-president and the words are convincing. But the point is that I am a former Defense Minister and what really convinces is the capabilities. We’ve just had the largest Russian military exercise at the NATO border, at our border in 20 years using 900 hundred tanks. NATO planners used to say that “God created Poland for tank warfare”. These tanks that were exercising were 250 km of flat ground from our capital city. We don’t know what kind of message Russian federation was trying to send to us, but you can imagine what we heard. What really reassured Germany during the Cold War was not article 5, which is in fact quite vague, but the presence of 300.000 American troops in Germany. Now, we have at the latest count 6 American troops outside the Embassy. If you had on the one hand 900 tanks, on the other 6 troops would you be convinced?”
Dupa toate acestea cum vi se mai pare afirmatia dvs de mai sus? O reiau : “Deci recomandarea pare inutila cand nimeni din NATO nu vrea rediscutarea tratatului”. Atentie este o recomandre a raportului Albright care vine sa corecteze exact deficitul si vacuumul incriminat de ministrul Sikorski. Inutila? Imi pare foarte rau dar analiza dvs pe acest topic este cel putin superficiala..
**
In continuare afirmati: „analogia cu hotelul cuprinde un adevar despre mentalitatea jurnalistilor romani visavis de Alianta. NATO este un hotel in care acum avem dreptul sa ne cazam, sa ne afisam in hol, la restaurant, sa consumam tot din minibar, sa ne luam prosoapele si papucii, cablul ca poate ne trebuie acasa si sa dam telefoane gratis si cand facem check-outul sa cerem reducere la taxa si sa nu recunoastem telefoanele date din camera”. Imi pare rau dar argumentul dvs. rateaza esenta analogiei. Analogia cu hotelul puncta efectiv problema reasigurarii strategice. Era o metafora destinata sa scoata in evidenta tocmai acest deficit. Metafora nu exprima nici pe departe opinia mea generica despre Alianta. Ci exprima un context. Inainte sa comentati poate era bine sa faceti un screening mai amplu sa vedeti ce instantaneu asupra NATO developeaza articolele pe care le-am scris in trecut pt 22 despre NATO si poate ati fi vazut ca sunt un sustinator ferm al NRF, bridging the capabilities gap, the older DCI, sharing the burden, alocarea a 2% din PIB pentru cheltuieli de aparare.
***
In al treilea rand mai afirmati ceva cu care nu pot fi ever de acord: „cred ca nu sunt utile, decat partial, analogiile cu hotelul sau cu pompierul ca parca este insultata inteligenta cititorilor Revistei 22”.
Domnule Semanticus va grabiti. Articolul meu nu este un raport MApN sau un working paper pentru un think-tank. Nu asta am intentionat. Nici pe departe. Este un art pentru publicul larg, nu pentru cel de nisa. Am incercat sa raspund la o nevoie care mi se pare tot mai acuta pe piata ideilor-nevoia de rebranding a NATO, nevoia de a explica pentru generatiile actuale utilitatea unui instrument creat in negura Razboiului Rece. De-altfel daca lecturati cu atentie raportul Albright sau luarile de pozitie ale lui Ivo Daalder veti intelege. Sunt multi cei care, mai ales tinerele generatii care nu au memoria institutionala a razboiului rece si care se indoiesc de ratiunea de a fi a NATO, de nevoia NATO pe piata serviciilor de securitate post 9/11. Metaforele respective erau o incercare de explicare simpla, pragmatica a acestei nevoi pentru cei care nu au background-ul istoric necesar. Am cautat o metafora electrizanta care sa rezoneze in imaginarul public. Altfel metafora cu departamentul de pompieri este utilizata de Wess Mitchell care alaturi de John Hulsman si Ron Asmus (sigur exista mari diferente intre ei) sunt in opinia mea „the best & brightest” in materie de expertiza euroatlantica. Nu aveti incredere in mine? Poate aveti in George. Si nu uitati-vorbim despre exclusivitati aici (pe piata media romaneasca).
Poate sunteti familiar cu teoreticienii si practicienii COIN si cat de simplu si metaforic isi prezinta argumentele. David Galula, John Nagl? Sau Tom Ricks? Iata un exemplu: „the insurgent is like the fish that swims in the sea of the people”. Cam acelasi lucru am intentionat si eu. Nu uitati de exemplul cu termitele utilizat chiar de Madeleine Albright.
As mai avea cateva lucruri de spus. Dar timpul nu imi permite. Imi cer scuze ca replica mea vine atat de tarziu dar timpul este inamicul meu principal.
PS: Multumesc Andrei pentru un comentariu extrem de fin.
Stimate Domnule Manea,
va multumesc pentru replica si pentru foarte pretiosul timp pe car mi-l acordati, inainte de a discuta pe larg, in special punctul privind reasigurarea strategica, va rog, daca imi puteti raspunde (sentimentul meu este ca incercati sa evitati analiza si aprecierile personale visavis de Recomadari, asa cum faceti si in articolul din FP- O Alianţă pentru ameninţările secolului XXI- poate gresesc, insa va credeam mai combativ si mai critic) la o intrebare legata de urmatoarea afirmatie a dumneavoastra:
” Eu nu mi-am propus sa vorbesc despre calitatea raportului Albright, ci sa decupez o anumita tema (reasigurarea strategica) care ma intereseaza, in mod special, altfel destul de prezenta pe piata publica euroatlantica, dar complet absenta la noi. Nici nu avea sens sa ma exprim generic pe raportul Albright cand George a epuizat deja aceasta problema prin articolul sau extrem de cuprinzator de pe acest blog.”
Q: Sa inteleg ca sunteti de acord cu evaluarea lui George? sau ca nu considerati importanta discutia despre calitatea raportului?
Va multumesc anticipat, raspunsul dumneavostra m-ar ajuta foarte mult sa inteleg mai bine cum va raportati la document, doar contextual sau intrand in bucataria lui.
Stimate Domnule Manea,
intrucat dumneavoastra sunteti mult mai bine documentat decat mine, mai aveam o mica rugaminte, sa imi dati si mie sursa cu declaratia lui Radek Sikorski din 4 noiembrie 2009. Multumesc inca odata si sper sa nu va plictisesc prea tare, eu lucrez mai incet, mai batraneste, imi fac temele mai greu, cu toate textele pe masa, hehehehee
Domnule Semanticus sigur ca ma intereseaza calitatea si substanta raportului. Ma bucura enorm aparitia lui (fie si ca este un feed back simbolic la o problema reala care ma preocupa demult). De-altfel este pentru a doua oara in istoria Aliantei cand avem de a face cu un astfel de demers-dupa Raportul Harmel. Dar repet, eu am ales sa dezvolt o recomandare explicita a raportului Albright ancorand-o intr-un cadru mult mai larg decat o face raportul. In sine recomandarea privind reasigurarea strategica din raport are rolul unui „medicament”. Eu am incercat doar sa identific de o maniera mai sugestiva cauza, „boala” pentru care „medicamentul Albright” a fost prescris. Asta mi-am propus in acest articol. Articolul meu a aparut in editia print a unui saptamanal, chiar in ziua de 1 iunie adica la o saptamana dupa lansarea publica a raportului Albright si dupa ce George deja publicase analiza lui. O reluare a analizei lui George nu avea sens. Nimeni nu avea de castigat. Suntem pe o piata aici. Trebuia sa aduc ceva nou, o plus valoare. De aici tema reasigurarii strategice unde stiam ca aveam ceva nou de spus mai ales pe fondul discutiilor in exclusivitate cu Ron Asmus (un insider si un consilier al grupului Albright).
Altfel va multumesc mult. Chiar m-ati ambitionat sa continui. Mai sunt multe de spus asupra unor elemente din raport si care cred ca vor produce multe controverse pana in toamna cand se va adopta Noul Concept Strategic. Altfel multumesc mult pentru lectura articolasului din FP Romania. Totusi este mai degraba un intro la interviurile din acel numar cu Wess Mitchell si Ivo Daalder. Oricum am sa revin in curand, dezvoltand o opinie asupra unui raport care este mult mai interesant decat raportul Albright. Dar foarte apropiat de acesta.
Revin si cu link-ul cerut.
Ok. Si acum link-ul.
Transcriptul imi apartine.
Daca aveti rabdare ascultati inregistrarea audio de pe site-ul CSIS: http://csis.org/multimedia/corrected-us-and-central-europe-radoslaw-sikorski
La acel moment am facut transcript-ul si l-am postat pe blogul de politica externa al Revistei 22.
Un link alternativ gasiti si aici: http://opinia.us/AmerOp/english/us-media/russia-attacks-sikorski-on-comments-about-u-s-troops-in-poland/
Multumesc.
Octavian
Domnule Manea,
multumesc,
pentru discutie, o analiza interesanta, inclusiv pe infrastructuri, ma rog, pentru cine stie, Europe: A Foreign Military Financing and Section 1206 Comparison
Matthew Leatherman – June 08, 2010 „http://www.acus.org/new_atlanticist/europe-foreign-military-financing-and-section-1206-comparison”
Revin si cu un punct de vedere personal.