Frumuseţea blogului Civitas este că fiecare scriem despre ce ne place. De aceea,  însă, când am fost rugat să scriu despre „criza economica/situaţia politică din România” parcă m-am întristat.

Nu, nu vreau să scriu despre situaţia din România şi, sincer, nu cred că mai este ceva de spus. Tot ce trebuia spus despre criză, preşedinte şi guvern a fost spus înainte de alegeri. Poate nu mereu în mod subtil şi echilibrat, dar a fost spus.

Totuşi, o uşoară majoritate a românilor a  ales să susţină cealaltă versiune a faptelor. Iar acuma nu ne rămâne decât sa aşteptăm expire mandatele celor aleşi. Până atunci, trebuie spus că puterea nu a oferit mari surprize aşa că… suntem ceea ce votăm. Şi avem ceea ce am votat.

Cei ce au votat anticomunismul au primit lustraţie.

Cei ce au votat  ambiguitatea în problema secuiască au parte de ambiguitate.

Cei ce au votat pentru continuitate în politica externă au continuitate în politica externă.

Cei ce au votat să scape de Mircea Geoană au scăpat de Mircea Geoană. De Iliescu nu au scăpat, pentru că îl căutau unde nu trebuie. El nu mai există decât în conştiinţele noastre.

Cei ce au votat pentru a opri conflictul dintre Executiv şi Legislativ au acum armonie.

Cei ce au votat pentru că de fapt criza vine şi trece singură au acum, după cum au prevăzut, parte de criză.

Există, desigur, cei ce au crezut în strategia anticriză a guvernului şi a preşedintelui care îl  susţine. Iată, veţi zice, un subiect de dezbatere. Să vedem argumentele şi să alegem dreptatea. Vă înşelaţi – între mine şi aceşti concetăţeni ai mei va judeca … viaţă însăşi.

Aşa stăm cu criza. Nu avem, de fapt, criză politică iar criza economică este tot cea pe care o ştim de câteva luni. Avem criză socială, dar nu mă aştept să aibă consecinţe politice, afară poate de demisia premierului.

Asemeni lui Tăriceanu, executivul Traian Băsescu-PDL va  ignora în mod vesel, dar democratic, opinia populară până când aceasta se va exprima din nou la vot. Iar când vor fi din nou alegeri parlamentare mă aştept ca partidul preşedintelui să aibă în continuare măcar 20-25%.

Să aşteptăm, deci. Până acum strategia mea anticriză a fost aşa:

Am re-negociat în jos chiria pe care o plătesc la bloc (mă rog, nu eu personal, dar înţelegeţi idea).

Am ajutat-o pe mama să îşi plătească tratamentul pentru inimă – că doar nu or să plătească asigurările. Apoi am insistat să îşi comande medicamentele direct din străinătate – cam 60% din preţ.

Apoi am contribuit la fondul de cumpărat pui de curcă. Aş fi preferat boboci de raţă  deoarece mănâncă mai multă iarbă, dar sunt scumpi şi greu de găsit. Asta asigură un mic buffer non-monetar în caz că pensia ei va fi trecută în rândul celor nesimţite. Sau sistemul de pensii intră în colaps. Sau, Doamne fereşte, rămân fără venituri…

Dar să vorbim de lucruri mai sobre. Va trebui să am o discuţie cu propria conştiinţă. Atâta vreme cât clienţii mei din America de Nord îmi vor cumpăra serviciile probabil că ar trebui să contribui cu ceva la binele celor din jur. Blogăreala pe care o fac despre utilizarea de programe gratuite nu poate fi o scuză la infinit.  Pentru asta, Oamenidarnici.ro ar putea fi un bun loc  de început; îmi place la organizatorii acestui sit că nu s-au obosit să îşi facă personalitate juridică.

Iar peste câţiva ani voi merge din nou la vot şi voi alege cu capul, nu cu inima. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.

Până atunci, dacă nu am avem un guvern care să ne scoată din criză, hai să ieşim câte unul-doi, după puteri.

Andrei Tiut

PS: Totuşi, ca să nu fiu nihilist, promit să revin cu un post cu 8 măsuri pe care această guvernare ar putea, dar nu doreşte să le ia.