sistem anti-racheta « Civitas Politics

Tipul acesta de presiuni diplomatice însă sunt contraproductive și sfârșesc prin a crea un consens național împotriva potențialului agresor. Sondajele de opinie arată că în jur de două treimi dintre români percep Rusia ca pe o amenințare la adresa țării lor, iar doar 5,2% din români doresc reorientarea politicii externe spre Kremlin. Dacă Rusia chiar ar dori să fie percepută pozitiv de mai mulți români, amenințările cu utilizarea forței sau avertismentele diplomatice brutatele sunt primele care ar trebui să dispară din „arsenalul” diplomației publice rusești. Apoi atât guvernul României cât și președintele Klaus Iohannis sunt pro-americani, pe cale de consecință impactul asupra politicii externe românești este deci zero.

Ceea ce este notabil în privința atacurile diplomatice rusești la adresa României, cel puțin în ultimul an, este concentrarea asupra sistemului antibalistic ce urmează să fie operaționalizat la Deveselu. Acest aspect este unul „normal” având în vedere că anul acesta baza de interceptoare din România urmează să devină operațională. Kremlinul a început să promovează ideea că acesta ar fi un sistem ofensiv și că ar contraveni Tratatalui INF care interzice desfășurare rachetelor de croazieră și balistice cu baza la sol cu o rază de acțiune mai mare de 500 km. Piesa de rezistență a acestei acuzații pe care Rusia o răspândește este faptul că lansatoarele de Deveselu sunt identice cu cele de pe navele americane, respectiv Mk 41 VLS, care pot fi utilizate pentru a lansa rachete de croazieră Tomahawk, și prin urmare instalația ar fi ilegală, chiar dacă aceasta adăpostește interceptori antirachetă! More…

Germania a devenit puterea indispensabilă a Europei. Cel puţin acest lucru se vede astăzi de la Washington.

În urmă cu 5 ani, Obama venea pentru prima dată în Germania. Era un prim turneu electoral menit a-l familiariza pe candidatul Partidului Democrat cu politica bătrânului continent. Aşteptările faţă de senatorul care promitea o revoluţie politică şi transormarea Washingtonului erau imense. Pe scurt, pentru europeanul de rând, Obama reprezenta o ruptură fundamentală de America neoconservatoare a preşedintelui Bush. Dimpotrivă, Obama promitea să restaureze legitimitatea Americii, să-şi proiecteze influenţa prin filtrul instituţiilor internaţionale şi, nu în ultimul rând, să redescopere filosofia parteneriatului, a alianţei, a consensului ca fundament al relaţiei dintre americani şi europeni. Obama era pregătit să asculte Europa. Europenii erau pregătiţi să îl asculte pe Obama. Popularitatea sa era similară cu cea a unui star rock. Discursul susţinut în Piaţa Victoriei din Berlin a reuşit, atunci, să mobilizeze mai bine de 200.000 de oameni.

Astăzi, contextul este unul complet diferit. Vedem un Obama cu o popularitate erodată, asaltat de multiple scandaluri, cu un Washington în blocaj politic, sub ameninţarea sechestrului bugetar. Iluziile europenilor faţă de Obama s-au spulberat şi ele. Ei par să fi înţeles că niciun plan nu rezistă la contactul cu lumea reală. Doar 10.000 de oameni au mai venit să asculte discursul din faţa Porţii Brandenburg.

Între timp însă, Berlinul, cel puţin simbolic, pare să fi devenit capitala de facto a Europei. Londra, Parisul, Roma au guverne slăbite, consumate intern cu gestionarea propriilor crize. Aproape nimic semnificativ nu se mişcă în materie de politică europeană fără sprijinul sau acordul Germaniei. Atunci când un ministru de Externe polonez spune chiar în inima Berlinului că „mă tem mai puţin de puterea germană decât mă tem de inacţiunea sa“ este clar că ceva fundamental s-a schimbat în balanţa de putere europeană. Germania a devenit puterea indispensabilă a Europei. Cel puţin acest lucru se vede astăzi de la Washington. More…