Despre Ponta, Iohannis, monarhia temporară și concurența politică Răspunde

1003184_10151722010452488_1396837497_n

Dat fiind că PSD și aliații controlează Parlamentul, care ar putea fi cel mai bun prim ministru pe care poate să îl ofere acest partid? Nu dl Dragnea care ar destabiliza echilibrul dintre principi și baroni. Nu d-nii Geoană sau Rus care nu au sprijin în partid și ar fi nevoiți să facă compromisuri imprevizibile ca să îl obțină. Pe scurt, indiferent de simpatie sau antipatie, dl. Ponta pare cel mai potrivit om politic social-democrat pentru postul în care se află.

Dată fiind istoria comună dintre PNL și PSD, cine este cel mai potrivit să asigure „unitatea dreptei”? Nu Vasile Blaga, care as speria PNL-iștii prea tare. Nu (încă) Crin Antonescu care a încercat să demanteleze PDL. Nu Theodor Stolojan, pentru că este semi-retras din politica de partid. Nu Valeriu Stoica sau, mai bine zis, nu Valeriu Stoica sub lumina reflectoarelor. Nu Traian Băsescu sau Elena Udrea pentru că ei sunt dușmanul intern. Pe scurt, dl Iohannis pare acum singurul politician de mare anvergură capabil să unească cele două jumătăți ale noului PNL.

Astfel, în condițiile date, domnii Ponta și Iohannis sunt potriviți acolo unde se află și nu acolo unde doresc să fie. Oricare dintre ei ar câștiga prezidențialele va avea de ales între a fi emasculat și a alege calea conflictuală pe care unii cunoscuți o numesc chiar „derivă autoritaristă”. Iar în locul lor va veni pe post cineva mai puțin potrivit. Nu anunț aici o catastrofă. Observ doar că următorul PM sau următorul salvator al dreptei se va califica parțial la locul de muncă.

Ca parlamentarist convins și partizan al echilibrului politic nu pot să nu fantazez puțin asupra ipostazei în care am renunța să avem președinte o vreme până se mai așează lucrurile. Dar o monarhie temporară (sau permanentă) nu ar rezolva problema de fond, aceea că partidele au o dezamăgitoare politică de cadre.

Păi ia să aibă o politică de cadre mai bună, veți spune.  Nu e chiar așa. Partidele sunt votate pe baza încrederii în liderii lor și a unor poziționări generale care țin loc de doctrină și ideologie. Și pe baza forței mașinăriei de partid – asta se subînțelege. De aceea aproape fiecare guvern nou pare peticit: acolo unde stofa proprie a partidelor nu mai ajunge se suplimentează cu material din alte zone ale societății.

Orice putere politică în România este fragmentată între două grupuri. Pe de o parte sunt organizațiile locale care știu două lucruri: să mobilizeze la vot și să ceară (la schimb) bani de la buget. Observați cum nu am făcut încă legătura cu posibilități de fraudă – acestea sunt crema de pe tort. Dar chiar și cea mai legalistă organizație tot va continua să tragă bani de la bugetul central pentru că banii cheltuiți în circumscripție aduc voturi.

Pe de altă parte vârful ierarhie politice trebuie să învețe repede să jongleze cu trei elemente.

  • O definiție a interesului general este absolut necesară pentru că altfel se „rupe toată șandramaua”.
  • O împachetare populistă a interesului general este necesară pentru a ține sub control organizațiile locale. Pentru ca să se legitimeze la „periferie” „centrul” trebuie să fie capabil să aducă propria zestre de voturi.
  • Să împacheteze interesul general și acțiunile populiste în forme juridice și lingvistice acceptabile în Occident.

Lipsește de aici o pătură de experți, policy-makers și creatori de doctrine. În ecuația imediată a dobândirii puterii ei sunt inutili. Dimpotrivă un eventual lider vizionar și reformist care ar dori îi promoveze va trebui să ia putere de la mașina de partid și, pe termen scurt, ar pune în pericol voturile aduse de aceasta. De aceea experții sunt cooptați când partidul se află la guvernare (și are resurse sporite), apoi abandonați imediat ce se trece în opoziție.

HREBENCIUC VIOREL: Hai să-ţi spun o chestiune: o să fii preşedinte, o să ai  pe ăştia pe care sunt nu te poţi baza pe toţi, că nu poţi lucra cu Vanghelie să întrebi: Bă, pe cine pun la guvern? Că el vine cu nu ştiu cine. Nu ştiu dacă mă înţelegi. Deci aici tu ai o problemă. Dar cât de cât trebuie ştiut un lucru- sunt ministere în care chiar trebuie să mergi cu tehnocraţi, nu o să ai ce să faci, boss. (sursa)

Una din soluțiile de ieșire din acest cerc vicios este construcția unor partide de cadre. Chiar dacă un asemenea partid nu ar înregistra un mare succes, el ar oferi un model alternativ. Existența unui model alternativ ar pune presiune pe partidele mari care, în dorința de a sufoca noul intrat ar putea simți nevoia să își creeze propria bază de expertiză.

Doar că, în actuala lege, această cale este închisă. Numărul mare de semnături și disiparea geografică a semnăturilor necesare garantează faptul că primul lucru necesar pentru un nou partid este o mașină de mobilizare compusă din băieți buni și fete de treabă, oameni cu experiență, de-ai noștri, care știu cum se face treaba la firul ierbii. Nu neg deloc importanța organizațiilor de bază. Observ doar că ar trebui să fie posibilă pentru un nou partid crearea lor în mod organic și treptat, pe măsură ce nevoile o impun și resursele o permit. Legea actuală obligă cooptarea de mercenari politici. Mercenarii politici garantează că un nou partid va fi identic cu vechile partide.

De aceea o reformă a regimului partidelor politice în linie cu principiile propuse de campania Politică fără Bariere este foarte necesară*. Ea nu va duce neapărat la fragmentarea scenei politice, dar va duce la o concurență politică mai substanțială.

Andrei Tiut

*Full disclaimer: sunt implicat personal în campania Politica fără Bariere.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s