România în 1913 – arbitrul Balcanilor 1

twih-100yr

Zilele acestea s-au împlinit 100 de ani de la semnarea Tratatului de la București, instrumentul diplomatic care a pus capăt celui de-al doilea război balcanic. Una din anticamerele Marelui Război, al doilea război balcanic a fost o conflagrație regională ce a izbucnit în urma disputelor izbucnite dintre foștii aliați din primul război balcanic privind reglementarea păcii și împărțirea teritoriilor europene cucerite de la Imperiul Otoman.

Anexarea Cadrilaterului va însemna în 1916, în momentul intrării României în război de partea Antantei, că militarii români vor trebui să lupte pe două fronturi, aspect ce va avea consecințe nefaste pentru campania românească. Contra-atacul austro-german în Transilvania dublat de atacul bulgaro-german la sud de Dunăre va forța România să bată în retragere și să lupte pentru supraviețuire pe toată durata războiului. Chiar dacă victoria aliaților occidentali și sistemul de tratate de la Versailles a însemnat returnarea Cadrilaterului României, acest teritoriu va continua să fie un măr al discordiei între statul român și cel bulgar până la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial când acesta a fost cedat Bulgariei.

Victoria facilă în fața trupelor bulgare a sporit în mod nejustificat încrederea politicienilor și generalilor români în capacitatea trupelor românești de a face față rigorilor unui război modern, la mai bine 35 de ani de la ultimul conflict în care a fost implicată România (Războiul de Independență). Această atitudine a avut drept rezultat subestimarea trupelor bulgare în 1916, care s-au dovedit mult mai bine pregătite, motivate și echipate decât trupele române alocate frontului de sud. Subestimarea forțelor militare bulgare a costat scump România în Primul Război Mondial. More…

Mituri ale politicii externe românești: România și-a trădat aliații 8

Acest articol inaugurează o serie de postări care vor analiza miturile și prejudecățile pe care românii le au față de politica externă a propriului stat. „Răsfoind” agenda publică românească și din dialogurile purtate cu diferite persoane pe tema politicii externe a României am constatat că la nivelul publicului, dar și în rândul intelectualilor există o serie întreagă de mituri, idei preconcepute și mistificări legate de acest subiect. Situația este agravată de comentatorii politici care se plimbă de la o televiziune de știri la altă și opinează asupra politicii externe românești, pozând în experți deși nici studiile sau experiența profesională nu-i recomandă.

Unul din cele mai des întâlnite și populare mituri despre politica externă românească este că statul român și-a trădat aliații. A fost un mit destul de popular care a a circulat mai ales în timpul campaniei de aderare la NATO și a fost folosit ca justificare (parțială) pentru ratarea primului val de integrare nord-atlantica a fostelor state membre ale Pactului de la Varșovia sau ca temere nejustificată pentru a nu fi primiți în Alianță.

Mitul trădării aliaților relevă o serie de informații importante despre modul în care politica externă este percepută și înțeleasă în România. În primul rând personalizarea – trădare este o faptă care afectează o persoană sau un grup de persoane. Chiar dacă există tendința de a personaliza statele discursul despre politica externă, atât la nivel practic ( a se vedea cât de des e uzitată sintagma „prieteni și aliați” în discursul diplomatic) cât și la nivel academic – statele nu sunt persoane. More…