Miturile victoriei politice Răspunde

Prin 2004, când am participat la monitorizarea alegerilor locale, reprezentantul Alianţei DA, care ieşea victorioasă în Bucureşti a devoalat strategia partidului său după „generale”: o alianţă pe sub mână cu PRM. Desigur această alianţă nu s-a materializat, dar am înţeles atunci câtă nevoie are o organizaţie locală să creadă în câştigarea puterii. Într-un sistem bipolar (nu musai bi-partizan) e simplu. Într-un sistem cu mai mulţi poli de putere poate fi dificil să găseşti speranţă. Nu m-am gândit să văd cum se întâmplă lucrurile în alte ţări, dar în România avem demonizarea reciprocă a alianţelor, avem tăierea accesului primarilor opoziţiei la  resurse, concedieri din sectorul de stat şi sporirea probabilităţii celor ce pierd de a îşi vedea sponsorii încarceraţi. Pe scurt, câştigătorul ia aproape tot; nimeni nu se bate pentru locul doi.

Să ne uităm aşadar la modul în care partidele îşi asigură militanţii că, dincolo de aparenţele raţionale, victoria este la îndemână.

USL nu a avut multă vreme un mit public al victoriei (sunt însă curios cum se încurajau în privat). Atitudinea lor ar putea fi rezumată la „să obţinem noi peste 50% şi mai vedem”. După ultimele evenimente au însă un o asemenea poveste care să îi mâne în luptă: „Suspendarea se poate repeta oricând” spun ei.

PPDD are probabil cel puţin două linii de argumentare. Prima spune că „poporul s-a trezit şi nimeni nu îi mai votează pe ăştia”. Nu râdeţi, eu doar vă spun ce am auzit pe maşină. Este o atitudine potrivită pentru acei militanţi în esenţă apolitici, pentru care procesul de democratic este imposibil de înţeles şi deci imprevizibil. De la această premisă, orice rezultat electoral pare egal probabil (incompetenţă politică). În plus sondajele mint. În plus viaţa e simplă (noi sau ăia). În plus domnul Dan e deştept şi a spus că aşa va fi.

Cealaltă linie de argumentare mizează probabil pe un viitor rol al PPDD ca partid-balama. Spun probabil pentru că nu am auzit-o explicit. Mizez doar pe faptul că în partidul OTV trebuie să existe totuşi un număr de oameni relativ raţionali.

PDL are de departe structura mitologică cea mai complexă, probabil şî unde se află într-o pierdere de putere.

Partidul are nevoie de un scor decent la alegeri (28-30%, să zicem) şi se bazează pe factori magici ca să îl obţină. Altfel spus, „fă ceva, vraciule”. Fraza se referă la MRU, dar putem crede că în serile singuratice de toamnă mulţi PDL-işti vor înălţa această rugăciune şi către Traian Băsescu. Aceşti PDL-işti nu cred neapărat că sondajele mint în bloc, au prea mare experienţă politică pentru aşa ceva. Dar sistemul lor de referinţă prin care se conectau la realitate a fost răvăşit de victoriile succesive ale lui Traian Băsescu iar acum, că şi fanii lui Dan Diaconescu, cred că totul este teoretic posibil.

Apoi este nevoie ca PDL să furnizeze un prim-ministru. Aici intervine celebra credinţă după care: „Traian Băsescu nu îl va numi niciodată pe Ponta prim-ministru”. Desigur, noi ştim că dl Băsescu este perfect capabil să facă acest pas, dar miturile sunt în mod particular rezistente la verificarea empirică. De data asta (suntem asiguraţi)… va fi altfel… vom vedea. Variantele cele mai exotice ale acestui mit susţin că premierul va fi „de la PSD” sub forma unui prim ministru de natura şi talia politică a d-lui Boc (d-nii Rus sau Diaconescu fiind printre candidaţi).

În sfârşit, este nevoie de o majoritate parlamentară. Aici intervine celebra „USL se va destrăma” cu variantele „PSD va arunca PNL ca pe o măsea stricată”, „PNL işi va veni în minţi abandonându-i pe Ponta şi Antonescu” sau „PC şi UNPR vor aduce împreună suficiente voturi către PDL”.

Uneori miturile devin realitate. Cele enumerate mai sus sunt destul de variate iar şansele ca măcar unul să devină realiate, fie şi parţială, sunt consistente. Dar ideea este alta. Miturile de acest fel se nasc şi trăiesc indiferent de realismul lor. Putem recunoaşte un mit nu fiindcă e plauzibil ci fiindcă este acceptat unanim. Optimismul îl spune pentru că îl crede, pesimistul fiindcă înţelege că este util iar consultantul are nevoie să vândă clientului său „victoria”. Caveat fideles.

Andrei Tiut

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s