Acum ceva vreme Turnofftheglory scria un mesaj de despărțire către președintele (pe atunci) Băsescu.
Problema băsesciană a fost întotdeauna cum va intra în carțile de istorie, dâra pe care i-o reproșa lui Constantinescu. După 9 ani și monopolizarea prim-planului politic, Băsescu e o șoaptă. O boare umedă într-o zi de iulie. E un sfârșit tragic al unui personaj politic ce a marcat acest deceniu. Marele său păcat capital, orgoliul îl pierde.
În loc de post-scriptum, îi invit pe toți prietenii și amicii mei dornici să mă înjure pentru acest ropot de fluierături în biserica, să consulte cu atenție evoluția mamutului politic USL începând cu noiembrie 2011. Verificați faptele și contextul. Oricât de ciudat ar părea oamenii nu sunt idoli. Dragă băsescianule, fă-i vânt de pe soclu! (sursa)
Mi s-a părut atunci un text decent, dar deloc spectaculos. Ce poate fi mai normal decât, atunci când ai avut un idol să recunoști că l-ai avut, că premisele actualei decăderi sunt de găsit în defecte structurale (orgoliu) ale celor de pe soclu. Altfel spus, să recunoști o țeapă când o vezi înfiptă în tine.
Ei bine, în timp, am ajuns să apreciez această abilitate autocritică. Pentru că, în România, susținătorul politic nu greșește niciodată, de vină sunt, mereu, ceilalți, politicienii care nu s-au ridicat la înălțimea soclului pe care au fost puși.
Să începem exemplele, dar nu cu Băsescu, să nu ziceți ca sunt parțial. Să începem de la stânga românească și Hugo Chavez. Într-o vreme CriticAtac a publicat niște articole glorificatoare la adresa socialismului venezuelean. Asta este o problemă în sine pentru că, dincolo de orientarea ideologică, nu mi se pare OK ca un estic să nutrească iluzii despre eficiența socialismului real de inspirație sovietică. Pe măsură ce chavismul și-a arătat eșecul și dependența de petrodolari, a apărut a doua problemă: liniștea totală pe subiect. Am scris data trecută un articol pe acest sens și, mai mult „la derută”, am pus un link pe pagina lor de Facebook: nimica.
La fel și în isteria cu Syriza. Înțeleg că poate unii nu văd nici o contradicție și în mod real nu se simt înșelați. Dar, cu siguranță, unii au capacitatea să vadă cum guvernul grec a mers nepregătit în lupta cu UE și cum a adâncit dependența Greciei de susținerea externă. Deci m-aș fi așteptat să văd pe cineva zicând: da, domle, am luat țeapă.
Să ne întoarcem la dl Băsescu. A existat o despărțire de el a unora din vocile (mai mult sau mai puțin publice) ale spațiului virtual. Dar a fost lină, precum o brânzică topită cu gust de puf de păpădie. Prima dată s-a separat „proiectul Băsescu” de „politicianul Băsescu”. Nu proiect-băsescienii au deviat ci președintele însuși a abandonat barca.
Din nefericire, însă, pas cu pas, s-a dovedit că dl Băsescu este nu doar marginal ci chiar profund nefrecventabil. Nefrecventabilitatea lui se vede în atitudinea față de justiție, care este în momentul de față mai dubioasă decât a dlui Ponta și față de propunerea de moschee care este mai dubioasă ca a domnului Vadim. Iar aceste deviații, de fapt, nu erau impredictibile. Atitudinea față de justiție este cauzată de relația specială cu dna Udrea și de devotamentul pentru familia sa – ambele trăsături fiind cunoscute. Xenofobia era de mult vizibilă în atitudinea față de țigani (împuțiți) și armeni (între care a cunoscut unul singur care să fie cinstit). Nu mai dau linkuri, că nu este cazul. Ca și în cazul Chavez, ca și în cazul Syriza, avem liniște. Nu doar că nu mai există băsescieni, dar, dacă te uiți bine, nu au existat niciodată. Nimeni nu vine să spună, da, am făcut o eroare de judecată susținând necritic [personajul politic Chavez, personajul politic Varoufakis sau] personajul politic Băsescu.
Ca să repet. Nu atac aici nici nici un om politic. Problema nu sunt (doar) ei, problema suntem (și) noi. Suntem dependenți de încredere și nu vrem să ne tratăm. Iar dacă nu ne tratăm, dacă susținerea pentru personajul X, Y, sau Z este slab condiționată, atunci X, Y sau Z vor îndeplini condițiile minimale pentru a obține votul nostru și în rest vor abuza de noi. Marketing, baby, marketing. Este chiar atât de simplu.
*
Supliment:întrebări și răspunsuri:
Dar în ograda ta de ce nu te uiți?
Dar de ce nu vorbești de Ponta?
Din câte știu dl Ponta nu are o legendă de salvator în spațiul public. Dacă, însă, este pentru vreunii idol, evident că ce am scris mai sus se aplică și lui.
Da, Arafat, tu de ce nu te dezici de Arafat?
Nu cred că există pe acest sit un articol care să laude prestația dlui Arafat la ISU. Se întâmplă să cred că a făcut treabă bună la SMURD, dar asta este altă poveste.
Dar, Andrei, trebuie să crezi în ceva.
Desigur, dar nu trebuie neapărat să crezi în cineva.
Dar eu sunt în orice alt aspect al vieții mele un om inteligent și realist…
Asta este, fraiereala politică se întâmplă și celor mai buni dintre noi.
Dar, Andrei, când am construit altarul idolului eram acolo împreună cu niște oameni foarte mișto. Doar nu vrei să zici că am fost cu toții fraieri.
O, ba da. Fraiere. Fraierilor.
Andrei Tiut
Civitas Politics 
Nu inteleg care-i asteptarea? Sa iasa cineva in public sa spuna „am fost un bou”? Sau sa spuna ca turnofftheglory?
Au fost destui sustinatori critici cu Basescu. Imi vin in minte, alandala, Tapalaga, Cristian Ghinea, Sorina Matei, Mirel Axinte, TurnofftheGlory tocmai citat.
Nu gasesc nici un sustinator cat de cat relevant care sa nu-si fi exprimat cel putin o data distanta fata de Basescu
Da, cam toata lumea a fost inde zacord odata cu Basescu, obisnuiam sa fac mistouri pe tema asta. Dar, la obiect, astept ca macar unii sa spuna
ORI
Da, Basescu este un xenofob trist care vede Justitia ca un instrument, poate nu imi pare rau ca l-am votat, dar sigur imi pare rau daca am scris vreodata altceva.
ORI
Nu, Basescu nu este un xenofob nenorocit sau daca este raman alaturi de el
In schimb multa lume se comporta ca si cum ar fi mai multi Basescu si ei l-au sustinut pe ala bun.
Un tertium non datur cel putin dubios. Daca basescu a fost un xenofob trist, atunci condamnarea comunismului si sustinerea monicai macovei si sustinerea cotei unice trebuie interpretate in cheia asta?
Daca observati optiunea doi e de fapt dubla si asta va permite sa spuneti ca ramaneti alutri de el desi este un xenofob trist pentru ca macovei, cota unica etc.
Articolul tau, ca multe altele de pe aceasta platforma, nu are nici un continut care sa depaseasca nivelul unei pareri, iar aceia moralizatoare de sus. Cei de la Criticatac au scris clar de ce il apreciaza si de ce nu pe Tsipras, Varoufakis si Syriza in general.
CA era criticata pe motiv de venezuela nu grecia.
Cu grecia bateam la altii mai mult.
Reblogged this on daniel arfire.
ZISĂ A CUIVA.
Întîmplător, despre simpatia avută cîndva către Traian Băbescu:
„Să recunoaștem când am fost fraieri…”
.
Nu. știu dacă e o treabă, să te acuzi astfel…
.
În primul rînd, la vremea gestului cu pricina ai făcut ce erai în stare atunci.
Mi se pare o cravașare inuitlă, că nu ai fost la douămii-și-ceva ca la 2015.
.
În același timp, cred că lipsește aici ceea ce s-ar putea numi a te despărți frumos de vechile iubiri.
Sau măcar speranțe electorale.
.
Plus că-i cam iute – iar asta nu denotă psihic forte – trecerea de la entuziasm, la a te numi fraier pentru acea opțiune înflăcărată…”
Eu nu am avut simpatie fata de Basescu mai mult de un an. Altele sunt pacatele mele 🙂
Revenind: nu trebuie sa fie iute despartirea, dar macar sa fie onesta. Si nu, nu toate vechile iubiri sunt la fel.
problema, din păcate, ie ceva mai complexă (și-n același timp pârdalnic de simplă) decât „uite, bă, ce face băsescu și nimeni nu zice ce bou a fost că l-a sprijinit.” io recunosc, aș zice, dar dacă mă uit înapoi și văd personajele celelalte, de la „el însuși” la „mihaela, dragostea mea”, nu prea mai pot să spun că am greșit în alegerile pe care le-am făcut. da, bineînțeles, băsescu e nefrecventabil, cel puțin din 2010, iar anii ce vor trece vor consemna faptul că nu a știut să iasă decent din spațiul public, însă toate defectele sau, dacă există, calitățile sale sunt relative și interpretabile în funcție de ceilalți. tu-l compari acum cu ponta. ceea ce contează este momentul 2004, 2007, 2009 sau chiar 2012 și comparațiile cu cei de atunci