Cine vorbește în numele partidelor? Răspunde

Am avut curiozitatea să intri la secțiunea știri a PSD și PNL ca să văd cine mai este scos la înaintare în ultima vreme. Am luat ca punct de referință ultimele 20 de articole. Și iată ce a ieșit

PSD

PNL

http://www.psd.ro/stiri/

http://www.pnl.ro/stiri

Liviu Dragnea: Constatand existenta mai multor cereri de dialog din partea partidelor politice privind dezbaterea Codului Fiscal, credem ca este binevenita o noua cautare a consensului

Senatorul Gabriela Firea, purtatatorul de cuvant al PSD, a fost realeasa in functia de presedinte al organizatiei PSD Ilfov

Liviu Dragnea, despre viitorul PSD: Vom gandi un nou proiect pentru societate

Liviu Dragnea: In urma rectificarii nu se taie bani de la niciun minister

Victor Ponta: Coalitia – PSD, UNPR, ALDE – este foarte stabila

Biroul Permanent National al Partidului Social Democrat s-a reunit luni, 27 iulie 2015, la sediul PSD

Liviu Dragnea: Am foarte mare incredere ca PSD va castiga alegerile din 2016, si locale si parlamentare

Victor Ponta: Votul pentru Liviu Dragnea – democratic; pentru bataliile electorale din 2016 nu mai aveam resurse

Liviu Dragnea: Luni voi prezenta un plan pentru reconstructia PSD

Liviu Dragnea: Colegii din PSD mi-au acordat un vot de incredere pentru a forma o echipa

Victor Ponta: Pana la 1 septembrie, intr-o formula constitutionala, o sa avem si Codul fiscal si reducerea TVA

Rovana Plumb: Premierul Ponta este cel care va anunta solutia pentru Codul fiscal

Liviu Dragnea: Daca decizia lui Iohannis privind Codul Fiscal a fost electorala ar fi prima mare greseala a sa

Rovana Plumb: Guvernul este obligat sa tina cont de votul Parlamentului asupra Codului fiscal

Victor Ponta: O sa incepem sa aplicam masurile fiscale fie prin OUG, fie prin asumarea raspunderii

Andrei Dolineaschi: Prin inconsecventa pe Codul Fiscal, PNL demonstreaza tuturor ca vrea blocarea reducerii TVA

Gabriela Firea: Sucelile politicianiste ale PNL pe Codul Fiscal pun in pericol competitivitatea economica a Romaniei

Rovana Plumb: Este regretabil ca acest Cod Fiscal nu a fost promulgat

Victor Ponta: Decizia lui Iohannis privind Codul fiscal este ori pur politica,ori luata in afara tarii

Gabriela Firea: Liberalii stimuleaza o noua criza in Romania. Se opun masurilor fiscale pe care le-au votat in Parlament

Anunț conferință de presă Nini Săpunaru și Diana Pavelescu

Alexandru Nazare: România va pierde 8 miliarde de euro la sfârşitul anului 2015 pe mâna lui Victor Ponta

Justiția, despre refuzul premierului Victor Ponta de a organiza alegeri parțiale: Guvernul României are obligația executării legii!

Nini Săpunaru: Guvernul, luat iar prin ”surprindere” de secetă

Radu Carp: Prin comportamentul său, Victor Ponta oferă un bun exemplu de lider etno-populist ce acţionează împotriva intereselor ţării pe care o reprezintă

Andreea Paul: Record negativ al investițiilor nete în economia românească din ultimii 12 ani. Ponta e mai dezinteresat de investiții decât Năstase cu peste un deceniu în urmă

Cătălin Predoiu: Contrar retoricii optimiste a premierului Ponta, economia a încetinit. E un semnal care trebuie considerat în discuțiile privind reexaminarea Codului Fiscal

[?] Ponta manipulează iresponsabil datele economice și își arogă, nefondat, merite

Raluca Turcan: Ministrul Câmpeanu a cerut anchete în cazul suspiciunii de fraudă, dar ancheta ar trebui să înceapă cu ministrul însuși

Comunicat de presă al prim-vicepreședintelui PNL Cătălin Predoiu privind calendarul discuțiilor pe tema Codului Fiscal

[?] Ponta a pus pe butuci IMM-urile, pe care le-a obligat să investească, iar apoi nu le-a mai alocat fonduri

Ben-Oni Ardelean: Încălcările drepturilor omului de către autorităţile de la Phenian necesită o reacţie consistentă a comunităţii internaţionale

Cristian Buican: Guvernul Ponta a bulversat total salarizarea bugetarilor

Gheorghe Dragomir: 80% din programul Guvernului Ponta este neîndeplinit

Mihai Seplecan: Se cam face Justiție de cumetrie. Cazanciuc, demisia!

Comunicat de presă al PNL: Exporturile și investițiile străine, prioritatea zero a debutului guvernării liberale

Cătălin Predoiu: 127 de omisiuni și minciuni rostogolite de V.V. Ponta și Guvernul său

Andreea PAUL: Şansa pe care nu o poate rata România

Mihai Seplecan: Procurorii lui Ponta acționează împotriva legii. Tiberiu Nițu, demisia!

Anunț de presă [cu Cristian Bușoi]

Toate bolduirile (îngroșările literelor) îmi aparțin.

Ce observăm? PSD iese în față cu garnitura liderilor principali. 7 X Liviu Dragnea, 5 X Victor Ponta, 3 X Gabriela Firea, 3 X Rovana Plumb și restul detalii. Întâmplător sau nu scorul cumulat al lui Victor Ponta și al Rovanei Plumb este aproximativ egal cu cel al lui Liviu Dragnea. Comunicare simplă și clară care ar fi lăudabilă dar… domnii Ponta și Dragnea au niște probleme specifice cu Justiția.

Mai interesantă este situația în PNL. Problema lor este asemănătoare cu a social-democraților: există două aripi care trebuiesc balansate. Iar echilibrul este decent: 9 (PDL+PFC) vs. 8 (vPNL). Dezechilbrul apare însă la vizibilitatea și notorietatea aripilor. vPDL este reprezentat de dl Predoiu, dna Paul și dna Turcan; poate ar merita menționați aici și dnii Nazare sau Carp. vPNL este reprezentat de dnii Săpunaru (fost șef al vămilor) și Bușoi (europaralmentar). Ca strategie de imagine merită aminitit că dnele Paul și Turcan descind din cea mai ridicolă perioadă a comunicării PDL în timp ce dl Săpunaru a activat la vămi în perioada Țigareta.

Mai gravă însă este absența celor doi lideri PNL. Aceștia sunt ascunși de comunicarea PNL în spatele dlui Predoiu, în spatele liniei mijlocii a partidului și, surprinzător, în spatele unor abstracții. Astfel comunicarea se face în numele PNL („Comunicat de presă al PNL”) al unor autori nemenționați pe prima pagină a știrilor (v. cele două marcaje „[?]”) sau, și asta este deja amuzant, în numele Justiției.

În plus, PNL practică ocazional titluri care nu comunică nici o idee, ci doar te invită să citești tot articolul dacă vrei să vezi despre ce este vorba. Observați cum două din acestea nu au nici un verb.

Comunicat de presă al prim-vicepreședintelui PNL Cătălin Predoiu privind calendarul discuțiilor pe tema Codului Fiscal

Andreea PAUL: Şansa pe care nu o poate rata România

Anunț de presă

Ca teme la PSD se distinge susținerea codului Fiscal (11 articole) și știri legate de procesul care a dus la alegerea dlui Dragnea (majoritatea restului). Dl Iohannis și PNLul sunt criticați pentru rolul lor în toată această poveste.

În schimb PNL se axează pe situația economiei asigurându-ne că se pierd fonduri UE (Nazare), investițiile scad, Guvernul nu s-a pregătiri pentru secetă (Săpunaru), Ponta a păcălit IMMurile, tot Ponta interpretează greșit cifrele economice (Predoiu) ba chiar le manipulează. În plus, trei-patru articole vorbesc despre Justiție/corupție.

Din nefericire pentru ambele partide, există probleme care nu se pot rezolva prin cuvinte. PSD procedează inteligent insistând asupra calităților Codului Fiscal și, în general, asupra prestației economice. Dar provocarea Guvernului este să accelereze transformarea creșterii economice în creștere a nivelului de trai – altfel, în 2016, vom vedea la vot tineri șomeri sau nesiguri de locul de muncă care nu vor vota PSD și vor cere și familiilor să nu voteze PSD. La rândul său, PNL procedează inspirat că atacă credibilitatea PSD. Dar cu actuala garnitură de purtători de mesaj este posibil ca beneficiile decredibilizării PSD să meargă către o terță parte.

Per total diferența de adecvare între cele două seturi de mesaje și realitate nu pare foarte mare (mai ales că eșantionul pe care m-am uitat este redus). Totuși PNL se remarcă negativ prin absența liderilor din dezbaterea publică.

Andrei Tiut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s