Scurt îndreptar privind neoliberalismul şi ignoranţa stângii postmoderne 2

Când un fin literat se exprimă asupra unor complexe chestiuni economice, sociale şi instituţionale asupra cărora nu s-a aplecat îndeaproape, acesta fie reuşeşte să pună în circulaţie o nouă şi fertilă idee, fie se lasă pradă unor prejudecăţi dominante, glosând pe o sumă de locuri comune şi comiţând cele mai elementare erori de judecată. Acesta din urmă este şi cazul domnului Ion Vianu, care, într-un comentariu apărut în Revista 22, amestecând o serie de adevăruri, de semi-adevăruri şi de neadevăruri, ajunge la concluzia uluitoare că „neoliberalismul de azi nu este altceva decât bolşevismul, minus lozincăria propagandistă a comunismului … care are drept scop acapararea puterii de către un mic grup şi păstrarea ei cu orice preţ.” Hasta la revolución compañeros?

Dacă este adevărat că elitele româneşti, aproape fără excepţie, nu sunt altceva decât foştii nomenclaturişti ai regimului comunist care au privatizat patrimoniul vechiului regim şi au uzat de stat în folosul propriu, prin metode corupte şi nu de puţine ori cu consecinţe nefaste pentru bunăstarea generală şi prosperitatea pe termen lung a ţării, asocierea acestei situaţii cu neoliberalismul şi echivalarea acestuia din urmă cu bolşevismul reprezintă una dintre cele mai năstruşnice şi mai imposibil de apărat idei ale stângii postmoderne care, în criză de idei, încearcă în ultima vreme să îşi articuleze o fizionomie şi un discurs într-o ţară ca România, unde nostalgia unor segmente ale populaţiei pentru „stabilitatea” din vremea comunismului este forţată să coabiteze cu amintirea privaţiunilor de tot felul şi cu profunda delegitimare intelectuală, la nivel de idei generale, a radicalismului de stânga.

Neoliberalismul, înţeles aici în sensul francez de „capitalism sălbatic”, pe care îl deplânge domnul Ion Vianu, transformându-l în sursa tuturor relelor actuale, nu este însă decât o caricatură, una care demonstrază o profundă ignoranţă şi care nu are mai nimic de-a face cu abordarea integrată a politicii economice, sociale şi instituţionale care vizează să maximizeze bunăstarea socială prin utilizarea forţelor eficiente ale pieţei, o abordare identificată de regulă cu aşa-numitul Consens de la Washington coagulat în interiorul organizaţiilor economice internaţionale (FMI, Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Comerţului) începând cu anii 1980, odată cu reînvierea ideilor şi politicilor liberale în Marea Britanie şi Statele Unite în timp guvernării Margaret Thatcher şi administraţiei Ronald Reagan şi culminând cu anii 1990, când falimentul sistemului comunist alternativ a ieşit deplin la iveală.

Deşi neoliberalismul are ca origini liberalismul clasic din secolul XIX, el acceptă o serie întreagă de aşa-numite „imperfecţiuni ale pieţei” (externalităţi, bunuri publice etc) şi acomodează o serie întreagă de programe asistenţiale apărute începând cu mijlocul secolului XX (asigurări de şomaj furnizate de stat, pensii obligatorii etc), conferind deci statului un semnificativ rol regulatoriu şi redistributiv, însă obiectivul său principal nu este, ca în cazul socialismelor de tot felul, redistribuirea avuţiei ci crearea acesteia, i.e. încurajarea dezvoltării economice şi sociale în general. În acest scop, teoreticienii neoliberali au identificat şi studiat o serie întreagă de măsuri, politici şi instituţii capabile să creeze un mediu economic stabil şi să faciliteze creşterea economică şi bunăstarea, cum ar fi :

  1. recunoaşterea legală şi protejarea drepturilor de proprietate privată pentru a crea incitativele unei bune gestiuni a resurselor economice;
  2. eliminarea diverselor forme de control a preţurilor pentru a elimina distorsiunile pe piaţă (i.e. penuriile şi excedentele de bunuri în diverse sectoare);
  3. dereglementare, pentru a elimina barierele în calea concurenţei şi a încuraja inovaţia şi eficienţa economică;
  4. reducerea ratelor marginale de taxare pentru a încuraja investirea şi creşterea economică;
  5. limitarea deficitelor şi datoriei publice pentru a întări stabilitatea macroeconomică;
  6. privatizarea întreprinderilor publice şi reorientarea cheletuielilor publice de la subvenţii şi alte măsuri de politică industrială spre finanţarea non-discriminatorie a infrastructurii şi a unor servicii asistenţiale publice, cu scopul de a elimina distorsiunile şi creşte eficienţa economică;
  7. eficientizarea birocraţiei publice, pentru a îmbunătăţi mediului de afaceri;
  8. liberalizarea comerţului extern, al contului de capital, al cursurilor de schimb valutar şi a dobânzilor pentru a promova eficienţa şi creşterea economică;
  9. stabilitate monetară şi un nivel redus al inflaţiei, pentru a creşte eficienţa economică şi a crea un mediu macroeconomic stabil.

Aceste măsuri au fost adoptate, cu grade diferite de intensitate şi de succes operaţional, de toate ţările dezvoltate şi chiar de unele ţări comuniste, precum China, sau „tiermondiste”, precum India, începând cu anii 1980, iar mai apoi, începând cu anii 1990, de fostele ţări comuniste din Europa de est şi de multe alte ţări în curs de dezvoltare, reuşind să scoată din subzistenţă, foamete şi sărăcie acută sute de milioane de oameni în Asia, să repună pe picioare economiile din ţările comuniste, să crească considerabil nivelul de trai în ţările occidentale şi să realizeze cea mai spectaculoasă integrare economică a lumii de până acum (i.e. aşa numita globalizare), cu consecinţe favorabile păcii şi creşterii prosperităţii în viitor.

Evident, politicile neoliberale nu sunt de necriticat, iar creşterea dimensiunii şi rolului sectorului financiar în economia globală încurajată de acestea poate fi considerată, cel puţin în forma actuală a sectorului financiar, responsabilă într-o anumită măsură pentru criza economică declanşată în 2007/2008. Însă neoliberalismul în ansamblul său a fost o forţă pozitivă şi fără rival în lume în ultimile două decenii, chiar dacă una sau alta dintre politicile neoliberale este perfectibilă, iar implementarea unora dintre acestea în anumite ţări, dacă s-a făcut, a lăsat de dorit. Nici în momentul de faţă, când neoliberalismul trece prin primul moment serios de îndoială, criticii săi nu au reuşit să propună un set alternativ de politici economice, cu atât mai puţin un sistem diferit de mult hulitul capitalism.

Neoliberalismul nu se poate confunda cu „capitalismul clientelar” sau cu „capitalismul de cumetrie”, cum este cunoscut în România graţie unui om politic care a fost artizanul acestui aranjament pernicios şi a unui alt literat care a popularizat mucalit sintagma celui dintâi. Dimpotrivă, el este antiteza acestuia. La baza neoliberalismului stă idea de domnie a lege, care trebuie să guverneze toate politicile guvernamentale, de unde atât accentul pe proprietate individuală şi libertate economică, cât şi accentul pe reguli şi pe predictibilitate, în domeniul legal, cel fiscal sau cel monetar. „Capitalismul clientelar” apare tocmai în acele tranziţii sau economii eşuate în care domnia legii nu există, iar averile nu se clădesc prin activităţi economice productive şi inovaţie, ci prin privilegii acordate de stat unora pe cheltuiala altuia, aşa cum se întâmplă în oligarhia condusă de Vladimir Putin în Rusia, de pildă.

România este o astfel de economie în tranziţie în bună măsură eşuată, în care domnia legii şi economia de piaţă sunt încă fragile şi neînţelese. Din cauza elitelor retrograde neocomuniste de care vorbeşte domnul Ion Vianu, România a început cel mai târziu dintre toate ţările din centrul şi estul Europei marile reforme necesare transformării economiei socialiste într-o economie funcţională de piaţă, abia în 1996, iar apoi le-a implementat întotdeauna cu jumătăţi de măsură. Gradul mai scăzut de dezvoltare, calitatea deplorabilă a serviciilor publice şi corupţia sistemică din prezent sunt în bună măsură preţul acestui eşec. Însă domnul Ion Vianu şi mulţi alţii dau, din nefericire, vina pe cine nu trebuie. 

Bogdan C. Enache

Anunțuri

2 comments

  1. Pingback: Numărul meu este 312 (Despre organizare în piață) «

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s