Sunt un dinozaur. Dar eu m-am făcut. Câteva consideraţii despre cultul personalităţii lui Sergiu Nicolaescu 25

sergiu-nicolaescu1
La trecerea sa în nefiinţă, Sergiu Nicolaescu lasă în urmă o naţiune anchilozată intelectual şi moral la a cărei stare de degradare, a contribuit, din păcate, personal în epoca lui Nicolae Ceauşescu. Nimic nu pare să explice mai bine sechelele provocate de regimul comunist (prin inocularea importanţei realizării planurilor de producţie, inclusiv cinematografice) în conştiinţa publică, decât faptul că „imensa” pierdere pe care o suferă cultura română este justificată prin aspectul prolific/cantitativ al filmografiei sale. Inclusiv în presa internaţională, opera sa este descrisă cu precizie chirurgicală ca remarcându-se mai ales prin filmele istorice, pe care le-a realizat în acord perfect cu propaganda comunistă a epocii/în favoarea regimului (Le Figaro , Washington Times, Huffington Post) şi glorificând trecutul naţional.

Dacă istoricul Adrian Cioroianu demonstrează într-un mod absolut pertinent maniera în care se construieşte cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu în spaţiul autohton inclusiv cu ajutorul filmelor regizate de Nicolaescu, în postcomunism avem parte chiar de un cult al personalităţii lui Sergiu Nicolaescu. Se exprimă regrete la nivel oficial la dispariţia sa şi regizorul este incinerat cu onoruri militare. Se plânge isterizat, se înjură cu fanatism, nu se poate rosti numele său la televiziuni fără a se repeta psihotic adjectivul „mare”, alminteri rişti sa fii ostracizat şi privit ca incult ori pur şi simplu fără bun simţ, „fiindcă despre morţi trebuie să vorbim numai de bine”. Ieri un cinematograf a început să-i poarte numele, azi regizorului i se acordă o stea pe Aleea Celebrităţilor din Târgu Jiu şi mâine vom afla că i se va ridica un bust. Îi lipseşte recunoaşterea internaţională de care se bucură un Tarkovski, dar dânsul este „indubitabil” mare oricum. „Sunt un dinozaur. Dar eu m-am făcut.” este replica lui Nicolaescu care aminteşte de grandomania lui Nicolae Ceauşescu, regizorul adăugând într-un interviu că nici Spielberg nu ar fi fost mai mare ca el în România. Poate că nu dar având în vedere parcursul regizorului nostru, nici nu sunt sigură că Spielberg şi-ar fi dorit o întrecere. More…

Reîncălzirea relației cu Rusia… 3

Andrei Marga la reuniunea Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei[/caption]Reîncălzirea” relațiilor cu Federația Rusă pare să fi devenit leitmotivul ministeriatului lui Andrei Marga. Nu voi comenta aici declarațiile sale de la audierea din Parlament – ele au fost deja comentate și analizate, partizan și ne-partizan. De asemenea nu voi comenta declarațiile noului ministru de externe vis-à-vis de președintele Traian Băsescu. Acestea au fost deja îndelung comentate de editorialiștii și analiștii de serviciu din media. Mă voi concentra în schimb asupra șanselor și utilității normalizării relațiilor cu Federația Rusă. More…

Politica externă românească – înapoi în viitor 8

Politica externă nu este o temă care să câștige alegeri. E un domeniu de politică publică hiperspecializat, care necesită atenție constantă din partea legiuitorului, expertiză vastă și coordonare instituțională impecabilă. În politică externă nu prea este loc de ezitări, improvizații sau expediente. Având în vedere mediul anarhic în care acționează statele și competiția pentru un set de resurse limitate, politica externă ar trebui privită cu mai puțină pasiune partizănă și tratată cu mai multă responsabilitate. More…

Mesajul de la Chicago Răspunde

În vreme ce diplomația Bucureștiului se contrează pe două voci, la summitul NATOde la Chicago (20-21 mai) s-au luat decizii cu bătaie lungă pentru destinul Alianţei. America se află într-o cursă contracronometru de reducere a responsabilităţilor din Europa şi Afganistan. Totodată, europenii sunt invitaţi să-şi asume o parte din factură. Inclusiv România, care flutură un cec de numai 500.000 de dolari. More…