Președintele Traian Băsescu și președintele Barack Obama la Summit-ul NATO de la Chicago
Politica externă nu este o temă care să câștige alegeri. E un domeniu de politică publică hiperspecializat, care necesită atenție constantă din partea legiuitorului, expertiză vastă și coordonare instituțională impecabilă. În politică externă nu prea este loc de ezitări, improvizații sau expediente. Având în vedere mediul anarhic în care acționează statele și competiția pentru un set de resurse limitate, politica externă ar trebui privită cu mai puțină pasiune partizană și tratată cu mai multă responsabilitate.
Coabitarea este un exercițiu politic complex pe care puține societăți democratice îl controlează. Cunosc o singură țară democratică unde coabitarea la guvernare între un președinte și un premier de orientări politice diferite se poate desfășura în condiții decente – Franța. Dar acest fapt nu se datorează neapărat politicienilor francezi, care în ciuda absolvirii Grandes Écoles-urile pot fi destul de abrazivi în practică, sau a lipsei unor clivaje extreme. Coabitarea franceză este posibilă datorită unui aparat birocratic care reușește să țină în frâu impulsurile elitei politice.
Revenind pe meleaguri dâmbovițene, românii au avut parte pâna acum de o singură coabitare – Tăriceanu/Băsescu (2006-2008) – o perioadă plină de conflicte politice. Coabitarea USL/Băsescu se anunță una cel puțin la fel de conflictuală și obositoare pentru observatorii politicii românești. La toate acestea se adaugă instabilitatea instituțională a Ministerului de Externe: în mai puțin de patru luni au fost schimbați trei miniștri de externe (Teodor Baconschi, Cristian Diaconescu și Andrei Marga). Succesiunea acestor schimbări precum și schimbarea programului de guvernare pun sub semnul întrebării capacitatea ministerului de a gestiona pe termen scurt și mediu. Ministerul de Externe este o instituție consolidată, dar aparatul său nu poate acționa eficient fără un lidership stabil.
Din punctul de vedere al politicii externe situația este cât se poate de nefericită și relativ identică cu cea din 2006-2008. Coabitarea dintre Traian Băsescu și Victor Ponta readuce România în situația conflictului instituțional asupra politicii externe de acum 4-5 ani. Conflictul din prezent nu este unul generat de definirea interesului național, ci unul de autoritate – cine vorbește în numele României în plan extern și cine conduce procesul de implementare a politicii externe. Care sunt mizele conflictului?
Resursa de imagine: Controlul asupra politicii externe nu asigură accesul la resurse așa cum este asigurat de controlare Ministerului Economiei, Ministerului de Finanțe sau al Ministerului de Interne. Pentru un politician român, care încă are multe de demonstrat, controlul asupra politicii externe reprezintă oportunitate de a se legitima pe plan intern utilizându-se imaginea unor lideri internaționali consacrați.
Victoria simbolică: Având în vedere conflictul politic dintre USL și Traian Băsescu din ultimii ani, obținerea controlului asupra politicii externe a reprezenta o victorie simbolică pentru USL. Personalitatea lui Traian Băsescu a dominat politica externă românească în ultimii ani, în timp ce premierii săi Emil Boc și Mihai Răzvan Ungureanu fie erau absenți, fie „țineau trena” președintelui. Victor Ponta și-ar putea consolida astfel poziția în cadrul USL prin contestarea lui Traian Băsescu. Victoria asupra PDL ar putea fi deasemenea marcată prin schimbarea de ton pe anumită teme de politică externă și europeană. Angajamentul României față de politicile de austeritate promovate de Germania ar putea fi diminuat sau chiar abandonat (o probabilitate scăzută totuși).
Eventuala suspendare: Tema suspendării președintelui Traian Băsescu este încă una de actualitate, la 5 ani de la ultima tentativă de suspendare și cu aproape doi ani de mandat rămăși. Iscarea unui conflict constituțional pe teme de politică externă între USL și Traian Băsescu, și utilizarea acestuia pentru o nouă tentativă de suspendare e posibilă, având în vedere tendințele „revanșarde” ale noii majorități.
Copyright Iepurele Mizantrop
Cine face până la urmă politica externă a României?
Constituția României nu oferă în momentul de față un răspuns tranșant în această privință, deși există constituționaliști care afirmă că autoritatea finală asupra politicii externe se află la Cotroceni. Aranjamentul instituțional din prezent necesită colaborarea instituțională a trei actori: președintele, premierul și ministrul de externe.[i] În acest triunghi instituțional președintele are funcția coordonatoare. Acest aranjament funcționează foarte bine în momentul în care actorii implicați în procesul de formulare a politicii externe sunt de aceeași culoare politică.
Supremația din prezent a președintelui este rezultatul conflictului instituțional din perioada 2006-2008 și a personalității lui Traian Băsescu. Premierii care s-au succedat lui Călin Popescu Tăriceanu nu au mai contestat autoritatea președintelui în probleme de politică externă. Până la Victor Ponta…
Victor Ponta a evitat paradigma Călin Popescu Tăriceanu și nu a luat o decizie de politică externă care să angajeze România. În schimb dorește să fie unicul reprezentat al României în raport cu Uniunea Europeană. Argumentul său, că problemele europene nu sunt probleme de politică externă este unul foarte bun. Hotărârile luate la nivelul UE au impact direct asupra poiticii interne și a programului de guvernar, Pe de altă parte constituția nu prevede această distincție. De aici un întreg șir de invective și declarații sforăitoare cu privire la cine face politica externă, cine reprezintă România, ce înseamnă reprezentare. Dezbaterea e inutilă și contraproductivă.
Cum ar putea fi soluționată situația?
Un simplu mandat parlamentar nu rezolva problema reprezentării în cazul coabitării. Actualul aranjament instituțional ar putea fi corectat printr-o eventuală reformă constituțională, dar aceasta este o altă discuție. Chestiunea prezenței premierului la consiliile europene, în orice situație, ar trebui reglementată. Într-adevăr chestiunile discutate în interiorul Uniunii Europene nu mai țin de politica externă a României, ci au un impact intern cât se poate de vădit. Prezența premierului, alături de președinte, la reuniunile UE ar trebui să fie deci să fie deci o constantă. Problema care se pune este cum se vor coordona cei doi – fiind nevoie de o relație personală foarte bună și o „diviziune a muncii” eficientă.
[i] Vezi Ruxandra Ivan „Qui fait la politique étrangère roumaine ? La prise des décisions : cadre légal et équilibres informels”, in Studia Politica. Romanian Political Science Review, vol. VI, no. 4, 2006, pp. 923 – 945.
Civitas Politics 
Buna analiza. Cred totusi ca mandatul parlamentar este mai puternic decat crezi :). Daca Parlamentul stabileste agenda României atunci nu mai este absolut necesar să meargă însuși primul ministru.
Ori președintele se conformează – ceea ce e bine pentru coalitie ori nu – si atunci probabil partenerii noștri ne vor anunta bland ca ei vor sa vorbeasca cu oameni care au putere reala.
@Andrei
Problema e interpretarea mandatului de reprezentare a Romaniei acordat presedintelui prin constitutie. Un mandat incredintat de parlament presedintelui ar putea fi considerat de CCR neconstitutional.
Reprezentarea nu inseamna decizie. Se poate argumenta pe principii de interpretare a legii ca cine poate mai mult (parlamentul, care semneaza tratatele) poate si mai putin.
Oricum, as vea sa vad cine are curajul politic sa spuna ca Parlamentul nu poate legifera in politica externa :).
Dar farmecul e altul – daca parlamentul spune credibil ca isi rezerva drept de veto pe implementarea interna a tot ce face presedintele atunci nici nu mai e nevoie sa il tina acasa. Pur si simplu nu mai sta nimeni de vorba cu el pe anumite teme :).
Teoria ca teoria si principiile sunt nobile si frumoase. Daca sa revenim la realitate ar fi cateva intrebari:
– cat si cum mai functioneaza acest Parlament ?
– cat si cum a contribuit acest Parlament la internalizarea afacerilor europene ?
– cum si cu ce expertiza poate acest Parlament sa spuna ca un proiect de mandat pentru 5-6 teme de Consiliu sunt ok sau ar trebui sa fie modificate ? Chiar nu imi doresc sa deschidem cutia Pandorei de incompetenta din anumite comisii si din anumite directii legislative din Parlament.
Daca ar fi sa iau in calcul alte modele nationale si exigente maxime, actualul nostru Parlament ar putea, DAR numai cu un mare ”ajutor extern” de la Guvern (adica ministerele ar scrie si propunerile si observatiile si criticile si solutiile finale convenite chipurile de parlamentari), zic, ar putea sa dea cel mult un mandat general anual.
Astept si eu cu interes sa vad daca va exista o discutie de substanta la discursul premierului Ponta si nu doar transarea problemei cine pleaca si cine sta.
Oricum miscarea lui Ponta este foarte buna, pune presiune pe Basescu dar si pe Parlament.
@Semanticus
Bune observatii. Lasand la o parte problema competentei parlamentul ar fi dependent de informatiile oferite de guvern pentru stabilirea mandatului…
@George,
este normal/legal sa primesti informatii de la Guvern, problema este la analiza, evaluare, decizie care trebuie sa fie interna a Parlamentului si facute anticipativ. Un exemplu ar fi cazul ACTA, daca facem un studiu vedem ca pana la semnalul tras de europarlamentari, nimeni din Parlament nu a chemat la consultari guvernul pe aceasta tema. De fapt voit au lasat tema nedezbatuta pentru a mari efectul atacului, si asa sunt multe alte teme de afaceri europene care ori sunt neglijate din motive diverse ori sunt gestionate voit asa pentru a fi folosite ca atacuri in lupta dintre partide.
@Semanticus
Nu am zis ca ar fi ilegal sau anormal. Numai ca dependenta asta informatii de la guvern e un filtru. Practic un guvern isi poate genera singur mandatul intr-o astfel de situatia daca are o majoritate solida.
Un alt exemplu, un document publicat in MARTIE 2012 pe pagina Parlamentului nostru http://www.cdep.ro/afaceri_europene/afeur/2012/fi_1102.pdf privind politica regionala dar care are pe prima pagina urmatoarele:
6. Procedura: codecizie
7. Subsidiaritate: Dată start: 19.10.2011 – Dată final: 14.12.2011
evident in fisa respectiva nu exista nimic privind impactul ec si legislativ intern, pentru Romania, ce face Guvernul, etc