
Hitler e furios ca Basescu nu si-a dat demisia in urma manifestastatiilor din ianuarie 2012. – via Youtube
O să încep acest articol cu un citat din, scuzaţi, Andreea Pora:
Mersul tarii spre dictatura este explicat cu ochi sticlosi de aceiasi Ciuvică, Ghișe, Pavelescu, Ciorbea, Norica, Andon, Constantinescu, Bolcaș, Olteanu, Serban, Stan, Cristoiu, Săftoiu, ca sa-i enumăr doar pe clienții fideli.
Sună corect dar este greşit. Majoritatea celor de aici sunt politicieni de rangul doi-trei şi jurnalişti-entertaineri. Chiar dacă ar fi spus aşa ceva istoria nu îi reţine. Însă Norica Nicolai, Emil Constantinescu şi Bogdan Olteanu sunt (foşti) politicieni respectabili, ceea ce zic ei lasă urme. Să căutăm deci urmele. Un search pe termenii Norica „Basescu dictator”, Olteanu „Basescu dictator” şi Constantinescu „Basescu dictator” nu o să producă rezultate relevante. În loc de „Norica” Google ne va recomanda chiar „Noriega” ca fiind o potrivire mult mai bună. Avem, deci, o hiperbolă: în fapt nişte personaje secundare şi eventual la limita respectabilităţii aduc nişte acuze care se suprapun parţial cu cea de dictatură.
Dar să urcăm în vârful lanţului trofic. Adevărul este că Victor Ponta chiar menţionează o dată cele două cuvinte în aceeaşi frază:
Faptul că nu îndrăzneşte să iasă în stradă, în timp ce noi, liderii Opoziţiei, am fost înconjuraţi de oameni, l-a adus în în situaţia ca în seara aceasta să exprime un discurs de dictator în delir.
Doar că nu este o acuză ci o analiză de stil cel puţin legitimă, chiar dacă nu neapărat corectă. În rest Ponta „Basescu dictator”-delir şi Crin „Basescu dictator” duc la aceeaşi lipsă de rezultate.
Ne-am putea aştepta ca reacţia la aceste acuze să vină tot din partea unor personaje secundare, pentru a nu credibiliza dezbaterea. Ei bine nu. Flămânzi (presupun) să poarte o luptă pe care o pot câştiga diverşi intelectuali pro-PDL sau măcar anti-USL se reped să dovedească contrariul. Spune Ciprian Ciucu (Cine-i mai dictator acum? Basescu sau cuplul Ponta-Antonescu?):
Am fost apostrofat pe reţelele de socializare când îmi exprimam nedumerirea faţă la dictatura aia în care dictatorul era luat la mişto, tras la răspundere, arătat cu degetul şi înjurat de marea parte a presei, a liderilor opoziţiei şi a cui mai avea chef. Cineva mă învinuia că nu pot vedea asemănarea dintre golanii din Piaţa Universităţii din anii 90 şi ultraşii care se băteau cu jandarmii în direct la Antene. Încă nu o văd.
Deci faptul că dl. Băsescu nu este totuşi dictator motivează nu doar discursuri intelectuale ci şi opţiuni politice. Domnul Ciucu ar fi susţinut multe din revendicări dar, vai, ultraşii şi discursul despre dictatură au fost prea mult pentru el.
Şi mai interesant este cum standardele pentru dictatură scad imediat ce la putere se află cine nu trebuie:
În mai puţin de o lună de când USL conduce ţara au apărut în Parlament două legi care cu siguranţă îi vor pune pe dictatori, tirani şi alţi antidemocraţi din aceştia cu botul pe labe.
Prima: votul „uninominal pur” la alegerile parlamentare.
[Apoi,] Georgica Severin şi […] Cornel Pieptea au depus o iniţiativă legislativă care taie prerogativele Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului!!! Mai mult, USL-ul vrea să modificare la legea referendumului pentru ca destituirea preşedintelui să fie valabilă cu majoritatea voturilor exprimate.
Adică revenirea la un statu quo ante care nu fusese contestat niciodată violent (referendum) un sistem electoral probabil prost, dar cu siguranţă compatibil cu democraţia şi un proiect al unor parlamentari exotici sunt suficiente pentru a schimba părea cuiva într-o discuţie despre dictatură. Sugestia că aceia care cei ce au strigat Jos Băsescu ar putea fi oripilaţi de simplificarea procedurii de demitere este chiar cumva înduioşătoare.
Ca să nu ziceţi că citez doar intelectuali slab ancoraţi în politică… să o ascultăm pe Monica Macovei:
Nu mai am nicio încredere în miniştrii acestui Guvern, am teama că ne duce spre dictatură. […] În perioada în care [Florin Georgescu ] a fost ministru al Finanţelor, finanţele publice din Guvernul Văcăroiu au fost conduse dezastruos, în acea perioadă au fost acele jocuri piramidale în care oameni au pierdut foarte mulţi bani, Caritas şi FNI sunt din acea perioadă şi de asemenea au fost tunurile bancare Dacia Felix şi Bancorex, repet, pe vremea domnului Florin Georgescu
Ca să fim sinceri, la un moment dat este vorba si despre Titus Corlăţean, faţă de care doamna Macovei are suspiciuni de înţeles – deşi ne-dovedite. Dar este interesant să urmărim cum buna guvernare (finanţe solide, sistem electoral optim) şi funcţionarea sau chiar existenţa democraţiei sunt puse la grămadă.
O să închei această serie de citate cumva maliţios. Să vorbească, îmi cer scuze din nou, Bogdan Calehari (inliniedreapta.net)
Daca Ion Raţiu era comunist în 1990, de ce ne mai mirăm că Băsescu este Dictator in 2010? Cum Carter era somat de Brejnev să-şi retragă trupele din Afganistan în 1980 !!!!, de ce ne uimeşte că Băsescu=Hitler în zilele noastre?
Asta este strategia comuniştilor de zeci şi zeci de ani, rudimentară dar eficace de multe ori.
… adică dacă îi acuzi pe alţii de dictatură eşti un comunist deghizat.
*
De ce contează toate acestea? Luni la rând am privit dezbaterea cu amuzament; în definitiv dacă „intelectualii lui Băsescu” aleg să polemizeze de la egal la egal cu „tonomatele” asa serveşte în mod subtil cauzei (cauza anti Traian Băsescu adică). Dar acum este, probabil, momentul să trecem peste simpla poziţie anti-.
Devine util să evaluăm moştenirea guvernării Băsescu, măcar pentru ca să putem trece mai departe. De aceea în articolul următor voi argumenta că însăşi tema a fost întotdeauna irelevantă. Chiar dacă domnul Băsescu nu a dus România la dictatură sau în pragul ei, asta nu înseamnă că totul e OK. Au existat, în opinia mea, limitări ale democraţiei, însoţite adeseori de încălcări ale legalităţii. Lucruri pentru care merită să ieşi în stradă şi pentru care PDL îşi merită soarta – oricare ar fi ea.
Pe teme asemănătoare:
- Incursiuni în irealitatea imediată: Ion Cristoiu şi apărarea lui Adrian Năstase
- Mecanica de ceasornic a reformei în PDL: de la Renate Weber la Sebastian Lăzăroiu
- Sebastian Lăzăroiu va culege şi ce nu a semănat (anatomia unui eşec)
- Fricile intelectualului român (ca ipoteză de lucru)
Update: Vladimir Tismaneanu: „Dictatura parlamentară”, cum inspirat și adecvat o numește Camil Roman într-un articol din România Liberă, ține să capete proportii grotesti.”
daca iti bazezi ideea doar pe goagal risti sa deformezi radical realitatea.
doar cand ponta si crin au fost in parlamentul european, ponta a declarat, de cateva ori, de exemplu, ca „democratia este suspendata”, iar antonescu a declarat ca puterea e concentrata intr-un singur om, iar pedeleul este asemenea partidului stat dinainte de 1989. exemple sunt multe, mi-e lene sa caut.
in rest, actuala guvernare e cea mai democratica din lume. sunt atatea dovezi in acest sens…
Goagal raspunde corect la ce il intrebi.
Eu am cautat formularile pure si dure (cele cateva publicate si altele). Ca exista o zona de gri-uri in care USL a tolerat (populist) acest discurs este adevarat. As fi putut si documenta asta dar, ca si tine, mi-a fost lene.
Nu tin minte cand a zis Ponta ca democratia e suspendata. Nici goaga nu stie: mi-a raspuns cu citate din Udrea si Stoica.
Celelate doua expresii sunt desigur politcianiste dar si putin vagi. Eu nu imi amintesc vre-un purtator de imagine USL (A Nastase nu se pune) care sa fi acuzat existenta unei dictaturi in acesti termeni sau altii.
In rest orice partid crede ca celelate ameninta democratia. Uita-te la campaniile america de ex.
http://epochtimes-romania.com/news/2012/01/ponta-la-bruxelles-in-romania-democratia-a-fost-suspendata-pe-baza-urgentelor-economice–140086
corect; asta se califica
Normal ca orice program va face ce-i ceri nu ce doresti.
Daca doresti exact expresiile Ponta si „Basescu dictator” este probabil ca nu vei gasi prea multe, pentru ca expresia utilizata este doar „dictator” – pentru ca noi ceilalti, aka p…mea stim la ce se refera …
La fel incerca sa nu limitezi la fraza exacta „Basescu dictator” pentru ca pot exista variante eg – inversarea cuvintelor, articularea unuia din ele sau chiar introducerea verbului „a fi” intre cele doua.
Cu alte cuvinte, in mod sigur vei putea face absolut orice statistica cu cifre de pe goagle. Doar trebuie sa stabilesti dininte concluziile. Cifrele dorite ti le va furniza goagle.
In rest iti dau dreptate, nu este deficit de democratie cand un virrtual ministru de educatie incult este inlocuit cu un plagiator agramat inlocuit la randul lui cu un incult agramat.
La fel cum depolitizare consta in indepartarea unui ne-membru de partid si inlocurea cu un membru de vaza din partidul ce lupta contra politizarii.
Algoritmul e ceva mai subtil (au trecut vremurile lui AltaVista din anii 90). Anume in masura in care esueaza sa gaseasca o potrivire perfecta cauta o potrivire imperfecta. Asa am gasit citatul lui Ponta si cateva din PDL de care nici nu stiam.
Insa acesta este doar unul din cele trei argumente. Avem si un citat din Andreea Pora – care nu e ziaristul meu preferat, dar in acest context are avantajul ca e mai sus de orice partinire pro-USL. Apoi e si memoria mea (atata cata e).
Desigur nu am facut farmacie. Am cautat si alte formulari decat cele citate aici, dar despre suspendarea democratiei nu m-as fi gandit niciodata sa ma uit. Oricum, vorbim de o tendinta de a discuta tema dictatura & TB la un nivel mai inalt in „tabara PDL” decat in „tabara USL” – nu am stat sa vad ce face fiecare politician in parte.
Nu am facut afirmatiile din ultimele doua paragrafe ale dvs, dar as fi putut poate sa le fac. Cred ca ceea ce face acum USL se califica cel mult la categoria abuzuri. De unde diferentierea sat ciudata intre abuzuri si limitari … vedem in urmatorul articol din serie.