Amprenta Kremlinului și scandalul #MacronLeaks Răspunde

Atacul cibernetic lansat împotriva lui Emmanuel Macron poartă amprenta Kremlinului și s-a desfășurat după o rețetă verificată și perfectată deja în 2016, în cazul campaniei prezidențiale din SUA. Atunci serverele partidului Democrat și a celui Republican au fost atacate. Doar datele furate de la democrați și care o vizau direct pe Hillary Clinton au fost făcute publice, prin intermediul și complicitatea Wikileaks.

În momentul de față asistăm la un atac concentrat și fără precedent al Rusiei împotriva sistemelor democratice occidentale. Acest atac exploatează nemulțumirile acumulate în rândul unor pături mari de cetățeni și suspiciunea acestora față de elitele politice și economice. Kremlinul utilizează atacurile cibernetice, campaniile de dezinformare și sprijinul direct (financiar și simbolic) pentru formațiunile politice europene ale căror agendă este pe aceeași undă cu cea a Rusiei. Această strategie este amplă și cu bătăie lungă, scopul final fiind fragmentarea și disoluția instituțiilor euro-atlantice. More…

Anunțuri

Delfinii, Dușa și rușii Răspunde

hans-landa

Zilelele acestea cotidianul rus Izvestia a publicat o știre în care se arăta că pe lângă trupele și navele pe care Statele Unite le va desfășura pe flancul estic al NATO pentru a-și reasigura aliații în fața acțiunile agresive ale Federației Ruse din Ucraina, vor fi trimiși și 20 de delfini militari și 10 lei de mare ai US Navy. Știrea a fost preluată și de agenția de știri rusă Ria Novosti care a prezentat-o în limba engleză pentru a fi preluată și de instituțiile de presă internaționale. Toate bune și frumoase, însă știrea era falsă și era cel mai probabil o intoxicație destinată atât „consumului” intern cât și celui internațional.

Lăsând la o parte presa, aspectul cel mai grav, sau dacă vreți cel mai hilar al „știrii cu delfinii”, este faptul că ea a fost comentată de ministrul Apărării, Mircea Dușa, care nu s-a obosit să o dezmintă, deși poate era cel mai în măsură să facă acest lucru.

Astfel ministrul Apărării a devenit victima și portavocea propagandei rusești, în România. More…

Sunt un dinozaur. Dar eu m-am făcut. Câteva consideraţii despre cultul personalităţii lui Sergiu Nicolaescu 25

sergiu-nicolaescu1
La trecerea sa în nefiinţă, Sergiu Nicolaescu lasă în urmă o naţiune anchilozată intelectual şi moral la a cărei stare de degradare, a contribuit, din păcate, personal în epoca lui Nicolae Ceauşescu. Nimic nu pare să explice mai bine sechelele provocate de regimul comunist (prin inocularea importanţei realizării planurilor de producţie, inclusiv cinematografice) în conştiinţa publică, decât faptul că „imensa” pierdere pe care o suferă cultura română este justificată prin aspectul prolific/cantitativ al filmografiei sale. Inclusiv în presa internaţională, opera sa este descrisă cu precizie chirurgicală ca remarcându-se mai ales prin filmele istorice, pe care le-a realizat în acord perfect cu propaganda comunistă a epocii/în favoarea regimului (Le Figaro , Washington Times, Huffington Post) şi glorificând trecutul naţional.

Dacă istoricul Adrian Cioroianu demonstrează într-un mod absolut pertinent maniera în care se construieşte cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu în spaţiul autohton inclusiv cu ajutorul filmelor regizate de Nicolaescu, în postcomunism avem parte chiar de un cult al personalităţii lui Sergiu Nicolaescu. Se exprimă regrete la nivel oficial la dispariţia sa şi regizorul este incinerat cu onoruri militare. Se plânge isterizat, se înjură cu fanatism, nu se poate rosti numele său la televiziuni fără a se repeta psihotic adjectivul „mare”, alminteri rişti sa fii ostracizat şi privit ca incult ori pur şi simplu fără bun simţ, „fiindcă despre morţi trebuie să vorbim numai de bine”. Ieri un cinematograf a început să-i poarte numele, azi regizorului i se acordă o stea pe Aleea Celebrităţilor din Târgu Jiu şi mâine vom afla că i se va ridica un bust. Îi lipseşte recunoaşterea internaţională de care se bucură un Tarkovski, dar dânsul este „indubitabil” mare oricum. „Sunt un dinozaur. Dar eu m-am făcut.” este replica lui Nicolaescu care aminteşte de grandomania lui Nicolae Ceauşescu, regizorul adăugând într-un interviu că nici Spielberg nu ar fi fost mai mare ca el în România. Poate că nu dar având în vedere parcursul regizorului nostru, nici nu sunt sigură că Spielberg şi-ar fi dorit o întrecere. More…

Cum să recunoşti minciuna (1) 3

Fiindcă alegerile se apropie m-am gândit că ar putea fi utilă o serie de postări despre cum putem recunoaşte minciuna în discursul public. Deşi nu există o reţetă magică putem găsi câţiva factori care uşurează procesul de identificare. În primul rând, minciuna sistematică presupune dublugândit orwellian: mincinosul trebuie să stăpânească permanent o poveste potrivită pentru cadrele interioare (cei care ştiu adevărul) şi una pentru marele public. Nu toţi membrii unei organizaţii (să zicem partid) stăpânesc această artă în egală măsură – mai ales aceia care au fost promovaţi pe bază de abilităţi organizatorice şi nu propagandistice tind să scape pe alocuri controlul limbajului. More…

Împotriva oraşului Potemkin: Filmele Reconstituirea şi Faleze de nisip în cinematografia română 4

Acesta este rezumatul capitolului „Împotriva unui oraş Potemkin. Filmele Reconstituirea şi Faleze de nisip în cinematografia română” publicat în volumul coordonat de Viorela Manolache, Dincolo de propagandă: un instrumentar istorico-politic al filmului românesc, Editura Techno Media, Sibiu, 2010. More…