Fiindcă alegerile se apropie m-am gândit că ar putea fi utilă o serie de postări despre cum putem recunoaşte minciuna în discursul public. Deşi nu există o reţetă magică putem găsi câţiva factori care uşurează procesul de identificare. În primul rând, minciuna sistematică presupune dublugândit orwellian: mincinosul trebuie să stăpânească permanent o poveste potrivită pentru cadrele interioare (cei care ştiu adevărul) şi una pentru marele public. Nu toţi membrii unei organizaţii (să zicem partid) stăpânesc această artă în egală măsură – mai ales aceia care au fost promovaţi pe bază de abilităţi organizatorice şi nu propagandistice tind să scape pe alocuri controlul limbajului.
Apoi, mincinosul nu ştie niciodată cât din adevăr este cunoscut de interlocutorii săi, sau cât va fi dezvăluit în timp, de aceea încearcă de multe ori să introducă şi jumătate de adevăr ca plan de avarie.
În al treilea rând, mulţi dintre mincinoşi evită presa ostilă şi aranjează să primească doar întrebări comode. De aceea o confruntare dintre un suspect de minciună fără experienţa confruntării şi un ziarist independent este mereu demnă de urmărit.
Am ales exemplul din această postare, deşi nu aparţine unui politician român, pentru că are o frumuseţe aproape didactică. Deci, să îl ascultăm pe excelenţa sa Nasser Judeh, ministrul de externe al Iordaniei încercând să argumenteze că nu există tortură sistematică în ţara sa. Apăsaţi pe imagine pentru a urmări filmul; nu am putut crea un embed.
Există mai multe aspecte interesante la acest scurt film, dar ne vom opri la două. La 01:40 ministrul încearcă să spună, „quite honestly”, că şase manifestanţi care au acuzat abuzuri făceau de fapt parte dintr-o manifestaţie care a atacat forţele de ordine. Sper că memoria vă aduce deja în prim-plan cazul preşedintelui Băsescu, susţinând că poate copilul „a spus ceva urât”. Este caz clasic în care un mincinos luat prin surprindere trebuie să încropească rapid un răspuns rezistent la proba timpului. În fapt minciuna domnului ministru este chiar mai subtilă decât a preşedintelui nostru: el nu spune că ar fi bine bine ca poliţia să se apere folosind exces de forţă ci mai degrabă sugerează că este inevitabil ca, în orice regim stabil, forţele de ordine să aibă o anumită latitudine în utilizarea forţei. Un argument interesant, doar că potenţialele victime erau …deja arestate în momentul torturii.
Apoi, 01:58 şi la 02:37 excelenţa sa râde blajin ca şi cum acuzaţiile aduse Iordaniei sunt doar copilării. Atitudine probabil repetată înainte şi teoretic potrivită în context. Însă ziarista Sarah Montague introdusese deja în discuţie cele şase potenţiale victime a căror veridicitate nu e negată (până la terminarea unei investigaţii). În acest nou context râsul ministrului dezvăluie atitudinea sa din cealaltă parte a dublugânditului: şase victime nu sunt atât de importante încât să strice buna dispoziţie sau un interviu reuşit.
O ultimă precizare înainte de final. Minciuna nu este propriu-zis opusul adevărului ci al sincerităţii. Astfel noi nu ştim din acest scurt pasaj ce se întâmplă cu adevărat în Iordania, ci doar bănuim ceea ce vorbitorul crede că se întâmplă.
În aceeaşi serie (oarecum):
Civitas Politics 
Speta Basescu si pixelul albastru e ambigua pentru detectarea minciunilor. Faptul ca Basescu a recunoscut oarecum ca a lovit copilul sub presiunea imaginilor nu inseamna ca a mintit, sau ca acuzatia a fost intemeiata. E posibil sa te auto-incriminezi (sa marturisesti fapte pe care nu le-ai comis) sub efectul unui soc. Iar celebra inregistrarea are parfum de fals.
Intr-adevar e riscant sa deduci fapte din cateva cuvinte. Dar stim ca in prima faza TB se credea capabil sa loveasca un copil pentru ca apoi sa spuna ca nu a lovit nicodata un copil. Ori nu poti sa ai indoieli despre tine intr-un asemenea caz decat daca ai mai lovit.
Mie lipsa de sinceritate mi se pare clara. Adevarul in cazul specific e mai greu de aflat. Vezi si incheierea care spune ca minciuna e opusul sinceritatii, deci o pozitie subiectiva.
Pe de alta parte, daca s-ar fi facut altceva decat scoaterea unor cadre pentru a iuti actiunea sunt sigur ca am fi fost inundati pana acum de dovezi
Ma rog e probabil ca Basescu sa fi lovit copii la viata lui. E parinte, iar in Romania educatia copiilor inca presupune violenta, din nefericire. Totusi in contextul in care a fost pus Basescu ezitarile lui nu sunt dovezi care sa coroboreze imaginile prezentate de Realitatea TV via Patriciu.